Contre ARD-USL. Cine sunt vinovaţii pentru dezastrul fondurilor europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Societatea Academică din România (SAR) a organizat o dezbatere pentru a găsi soluţii la ieşirea din criza fondurilor europene pe care o traversează România. La dezbatere au fost inivitaţi oameni politici care, la un moment dat, au avut un impact direct asupra acestei zone.

Dezbaterea s-a centrat pe oportunitatea înfiinţării unui Minister al Fondurilor Europene. Proiectul USL pentru această problemă este crearea unei structuri centrale şi responsabile de mangamemntul şi coordonarea Autorităţilor de Management, prin simplificarea şi unificarea cadrului legislativ.

De cealalată parte, ARD doreşte înfiinţarea Ministerului Integrarii şi Afacerilor Europene (MIAE). În viziunea ARD este nevoie de un singur ministru, care să se impună în Guvern, dar şi la Bruxelles.

Eugen Fedorovici, consilier al premierului Victor Ponta, susţine că activitatea pe acest domeniu este bine să fie delegată pe secţiuni, pentru că fiecare program european are specificul său. În viziunea USL este necesară o Autoritate de Management, care să menţină echilibrul între toate programele cu fonduri europene.

Acestei opinii se opune însă Cristina Trăilă, reprezentant al ARD. Fosta şefă a ANRMAP susţine că este nevoie de un Minister special pentru a avea o sigură voce unitară la Bruxelles.

Atât în opinia USL, cât şi în cea a PDL, vinovaţii pentru slaba absorbţie a fondurilor europene o reprezintă lipsa de coerenţă la nivel instituţional.

Între cele două partide, consensul este nevoia de centralizare. Cristina Trăilă a explicat pentru adevarul.ro care ar fi rolul unul Minister al Fondurilor Europene şi care ar fi misiunea acestuia.


R: Ce rol ar avea un Minister al Fondurilor Europene?

C.T.: Un astfel de Minister ar avea o misiune de centralizare. Vorbim aici de două aspecte: pe de o parte este procedura. Fiecare program operaţional a avut ghidul său, instrucţiunile sale şi abia în 2011, când s-a dat OUG 66/2011 s-a făcut o chestiune unitară. Degeba se spune că în regulamentul 1083/2007 totul era la nivel de recomandare, este bine să fie trecută în legislaţie, pentru că aceste norme trebuie respectate, pentru că la noi din păcate nu se poate altfel.


R: La nivel teroretic totul sună foarte bine. Dar ce rol practic să aibă acest minister?

C.T. : În primul rând este vorba de reprezentare. Trebuie să ai o voce unitară care să exprime poziţia României la Bruxelles. Una este să îţi plece din Ministerul Finanţelor, cum era ACIS-ul înainte, cu o anumită opinie sau cu un mail către Bruxelles şi alta este să ai un ministru. Un reprezentant al Guvernului, o singură voce care ăs asigure relaţia la Bruxelles. Acest ministru are nişte responsabilităţi clare, iar el trebuie să răspundă pentru ceea ce se întâmplă la Bruxelles.

R: În tot acest joc. Unde plasăm interesele politice?

C.T. : Atâta vreme cât creezi un cadru unitar de reglementare pentru toată lumea. Regula simplă pentru toată lumea. Atâta timp cât acestea nu există, întotdeauna va fi loc de interpretare, de sugestie, de ocolire în funcţie de regiunea în care te afli, în funcţie de primarul din zona respectivă.

R: Premierul Victor Ponta a avut o serie de ieşiri în care vă numea principal responsabil.

C.T.: Da, pentru că am deranjat. Asta este realitatea. Noi am deranajat un întreg sistem. În momentul în care, la momentul 2011 am intrat în acest Mecanism de Verificare şi Control am verificat toate documentele care intrat în SEAP înainte ca un primar sau un preşedinte de Consiliu Judeţean să iniţieze o procedură de licitaţie. Noi am verificat toate acele condiţii restrcitive care făceau trimitere la diferite firme. Problema lor este că am făcut-o conform legii, indiferent de zona din care provenea cel care iniţia procedura. Asta a deranjat pe toată lumea.

R: Credeţi că acest Minister va exista în următoarea schemă guvenramentală?

C.T.: Înţeleg că USL-ul doreşte să rămână acelaşi status-quo. Să rămână 7 ministere. Atâta timp cât nu ai un singur cap, nu există nicio şansă. Avem nevoie de un om echilibrat şi competent.

R: Ar fi oportună varianta unui ministru tehnocrat?

C.T.: N-aş blama întreaga clasă politică. Chestia cu tehnocratul am văzut-o în cazul domnului Orban. A fost numit tehnocrat, că aşa a venit el la început şi a avut un eşec total. O spun cu simţ de răspundere. În momentul în care un ministru tehnocrat nu poate să facă faţă celorlaţi miniştri numiţi politic, atunci avem o mare problemă.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite