Închipuiţi-vă doi duşmani de moarte aflaţi pe munte, ajunşi pe buza unei prăpăstii şi cu un incendiu de pădure ajungându-i din urmă. Cei doi se prind mână-n mână, iar cu mâinile rămase libere se ţin de nas şi se aruncă în abis, în speranţa că scapă amândoi de foc şi-şi rezolvă după aceea vechile răfuieli. Scopul le e comun, să scape de foc, dar motivele sunt diferite, căci fiecare vrea, după aceea, să-l extermine pe celălalt. Cam aşa sunt acum Daniel Morar , procurorul general al României, şi Dan Voiculescu, procurorul general al USL.

Scopul lor comun este acela de a bloca înţelegerea dintre Băsescu şi Ponta privind numirile din Parchete. Motivele sunt, în mod evident, diferite. Daniel Morar este nemulţumit pentru că, faţă de ceea ce a căştigat deja Ministerul Public în în termeni de intransigenţă penală, soluţia Kovesi-Niţu i se pare prea puţin. Iar Dan Voiculescu e nemulţumit pentru că aceeaşi soluţie i se pare încă prea mult.

Daniel Morar pare să fi intrat rapid în această alianţă, iar dovada este programarea de către secţia de procurori a CSM a audierilor lui Kovesi şi Niţu tocmai la sfârşitul lunii mai. Abia atunci, după ce CSM dă avizul consultativ şi propunerile merg la Cotroceni, se va închide lanţul decizional început de Victor Ponta miercuri dimineaţă. Cele două luni rămase le oferă ambilor aliaţi vremelnici, Morar şi Voiculescu, răgazul să sară în prăpastie şi răstimpul să se răfuiască între ei.

Primul pas este să curme procesul deja declanşat. Asta nu e greu. Crin Antonescu a evocat deja posibilitatea ca viitorul ministru să retragă de la CSM propunerile interimarului Ponta. CSM va răspunde, probabil, favorabil, mai ales că nu există o prevedere legală care să împiedice asta. În acel moment alinaţa Morar-Voiculescu îşi va fi atins scopul pentru care a fost creată. Urmează un periculos joc de care-pe-care.

Daniel Morar speră ca în cadrul procedurii publice de audiere a candidaţilor, atât în faţa ministrului Justiţiei, cât şi în faţa CSM, să se înscrie procurori suficient de mulţi şi suficient de buni, astfel încât să excludă numiri pe coterii politice. El supraestimează, cu o oarecare naivitate, bunul simţ al politicianului român. Pentru că de parte acealaltă, Dan Voiculescu speră ca viitorul ministru al Justiţiei, indiferent de competenţa candidaţilor, să fie suficient de nesimţit încât să aleagă doar nume convenabile actualei puteri. Totodată, Daniel Morar nu sesizează un alt risc: orice procedură publică de selecţie, oricât de transparentă, poate măsura competenţa candidaţilor, dar nu şi cinstea lor. Or competenţa şi necinstea nu se exclud câtuşi de puţin.

Am folosit numele domnului Dan Voiculescu strict ca exponent al actualei puteri, pentru că domnia sa, prin televiziunile sale, comite cele mai intense rechizitorii. Căci un Crin Antonescu chiar nu avea altceva de făcut, în circumstanţele date, decât ce a făcut: se desparte de Ponta, dar nu rupe USL. Interesele sale îl obligă să ţină în mână două lucruri care acum se exclud reciproc . Dacă accepta compromisul lui Ponta, îşi submina statura de antibăsist – singura sa doctrină politică. Dacă rupea USL, pierdea vitalul sprijin al PSD pentru prezidenţiale şi, în plus, risca să-i rupă capul liberalii săi, că i-a adus din nou în Opoziţie.

Ca o observaţie colaterală, remarc că ambele tabere invocă respectarea procedurilor de selecţie convenite cu Comisia Europeană. Dacă la Daniel Morar nu ne miră, la Dan Voiculescu şi anturajul său da. Nu mai e la Bruxelles odioasa Înaltă Poartă?

Ultima oră. Era inevitabil. La viteza dementă cu care se desfăşoară evenimentele ultimelor două zile, era inevitabil ca ceea ce scrii acum să devină inactual două ore mai târziu. Totuşi, îmi menţin analiza, măcar pentru faptul că meciul e departe de a se fi sfârşit. Folosind metafora de la început, aduc următoarea corecţie: după şedinţa USL de miercuri seara, Dan Voiculescu a ales deocamdată să se lase prins de pârjolul înţelegerii Ponta-Băsescu şi să-l lase pe Daniel Morar să sară singur în prăpastie.