Continuă epurările din Guvern. Lista cu cei 60 de pesedişti înlăturaţi de Ludovic Orban după primele trei zile

Continuă epurările din Guvern. Lista cu cei 60 de pesedişti înlăturaţi de Ludovic Orban după primele trei zile

Ludovic Orban FOTO gov.ro

Încă 20 de secretari de stat şi consilieri au fost înlăturţi astăzi din Guvern, se arată într-o decizie publicată vineri în Monitorul Oficial. „Aştept să fac febră musculară de la semnat demiteri”, declara Ludovic Orban în prima şedinţă de guvern, de miercuri, înlăturând de atunci aproximativ 60 pesedişti din Guvern. O parte dintre aceştia nu au mai aşteptat să fie daţi afară şi şi-au prezentat demisia.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Probabil astăzi voi termina prima parte a curăţeniei, adică să finalizez secretari, secretari de stat. Urmează analiza, am mai semnat astăzi vreo 35-40 de demiteri şi încă mi se mai pregătesc decizii. Recunosc că am lăsat la Ministerul de Interne care e implicat în organizarea alegerilor decizia pe săptămâna viitoare”, a declarat astăzi premierul Ludovic Orban.
 
Secretarii de stat demişi până acum:

Maria Gabrilea Zoană- Ministerul Justiţeii
Teiu Păunescu- Ministerul Muncii
Ioana Ciupe-Gudiu- Ministerul Muncii
Elena Solomonesc- Ministerul Muncii
Marcel Alexandru Stoica- subsecretar Ministerul Dezvoltării
Nicolae Nasta- secretar de stat şi şef al Departamentului pentru armamente din Ministerul Apărării
Doru Claudian Frunzulică- secretar de stat şi şef al Departamentului pentru politica de apărare din Ministerul Apărării
Daniel Constantin Coroamă- Ministerul Apelor şi Pădurilor
Constantin Dan Deleanu- Ministerul Apelor şi Pădurilor
Adriana Petcu- Ministerul Apelor
Ioan Ştefan Groza-Ministerul Educaţiei
Petru Andea- Ministerul Educaţiei
Bogdan Cezar Alexandru- subsecretar de stat Ministerul Educaţiei
Dumitru Daniel Botănoiu- Ministerul Agriculturii
Daniel Eugeniu Crunţeanu- Ministerul Agriculturii
Radu Mihai Cristescu- Ministerul Energiei
Alexandru Valentin Tachianu- Ministerul Agriculturii
Tiberiu Valentin Mavrodin - Ministerul Finanţelor
Elena Oana Iacob- Ministerul Finanţelor
Forin Horaţiu Iura- Ministerul Finanţelor
Tiberius Marius Brădăţan- Ministerul Sănătăţii
Cristian Vasile Grasu- Ministerul Sănătăţii
Dan Octavian Alexandru- Ministerul Sănătăţii
Ion Cîmpeanu - Ministerul Mediului
Eugen Constantin Uricec- Ministerul Mediului
Sorin Valeriu Naş- Ministerul pentru Mediul de Afaceri
Paula Marinela Pîrvănescu- Ministerul pentru Mediul de Afaceri
Gabriela Mihaela Voicilă - Ministerul pentru Mediul de Afaceri
Alexandru Pugna- Ministerul Culturii
Ion- Ardeal Ieremia- Ministerul Culturii
Mihai Alexandru Gherghe - Ministerul Culturii
Constantin Jenică Bucur- Ministerul Culturii
Ionuţ Valeriu Andrei- Ministerul Comunicaţiilor
Gabriel Lungu- Ministerul Economiei
Ilie Călin Bodea- Ministerul Economiei

Cele 20 de decizii de eliberare din funcţie apărute astăzi în Monitorul Oficial.

Constantin Ivan- Ministerul Economiei
Bogdan Constantin Andronic- Ministerul Economiei
Monica Dorina Gheorghiţă- Ministerul de Externe
Melania Gabriela Ciot- Ministerul de Externe
Alexandru Victor Micula- Ministerul de Externe
Cristina Ionela Tărteaţă- Ministerul Turismului
Gheorghe Bogdan Tomolagă- Ministerul Turismului
Debelka Boglarka Lilla- Ministerul pentru Românii de Pretutindeni
Victor Alexeev - Ministerul pentru Românii de Pretutindeni
Victor Lucian Ionescu- Ministerul pentru Românii de Pretutindeni
Ştefania Bârlbescu- Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul
Andre Petrişor Maioreanu- Ministerul Energiei
Mihaela Virginia Toader- Ministerul Fondurilor Europene
Marius Humelnicu- Ministerul Transporturilor
Ionel Minea- Ministerul Transporturilor
Dragoş Virgil Titea- Ministerul Transporturilor
Călin Cristian Forţ- Ministerul Transporturilor
Cosmin Răzvan Butuza- Ministerul Tineretului şi Sportului
Zsolt Lorincz Gyongyossy- Ministerul Tineretului şi Sportului
Remus Munteanu- Ministerul Tineretului şi Sportului

Şi şefa Agenţiei Naţionale pentru Egalitate de Şanse pentru Femei şi Bărbaţi (ANES), Graţiela Drăghici, celebră pentru o declaraţia că „femeile pot fi şi motostivuitoare” a fost demisă astăzi de către premierul Ludovic Orban. Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a scris pe pagina sa de Facebook că „motostivuitorul care jignea protestatarii a fost trimis astăzi la casare”.
 
Tot astăzi, Ion Ghizdeanu, preşedintele Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză (CNSP), a fost demis oficial din funcţie, după 14 ani în care a stat la şefia instituţiei, se arată într-o decizie publicată joi noapte în Monitorul Oficial.
 
Premierul Ludovic Orban a anunţat miercuri că-l va demite pe Ion Ghizdeanu. „Ştiţi bancul acela: îl întreabă un lider politic cât este creşterea economică, răspunsul - cât doriţi dumneavoastră. M-a deranjat că au semnat contracte pe FSDI (Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii n.r), după ştiinţa mea chiar în perioada procedurii de învestire a Guvernului, o chestiune pe care, vă spun sincer, nu pot să o accept şi probabil în cursul zilei de azi (miercuri, n.r.) voi semna demiterea domniei sale şi vom numi pe altcineva”, a declarat miercuri Orban, la o conferinţă la Ministerul Finanţelor Publice.
 
Mihnea Năstase, fiul fostului premier Adrian Năstase nu a mai aşteptat să fie dat afară şi a demisionat din funcţia de consilier onorific al vicepremierului pentru Parteneriate strategice, iar Tudor Buzatu, fiul preşedintelui CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, a demisionat din funcţia de secretar de stat din cadrul aparatului de lucru al Guvernului. Demisiile au fost publicate în Monitorul Oficial.
 
Şi agentul Guvernamental al României la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), Radu Canţăr, a demisionat din funcţie, susţin surse politice pentru Adevărul. Avea rang de subsecretar de stat în MAE. În 2018, Canţăr a fost instalat la Externe de cuplul Olguţa Vasilescu-Claudiu Manda. Înainte de a deveni diplomat prin ordin PSD, a picat un examen de intrare în MAE şi a făcut bani din pariuri sportive.
 
Totodată, premierul Ludovic Orban a decis să schimbe conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), dar şi pe cea de la Institutul Clinic Fundeni.  Prezent joi la preluarea mandatului de către ministrul Sănătăţii, Victor Costache, prim-ministrul a precizat că vor fi schimbate conducerile CNAS şi I.C. Fundeni. Premierul a răspuns clar la o întrebare despre acest subiect: „Sigur că da”. Preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate este Vasile Ciurchea, iar la Institutul Clinic Fundeni a manager interimar este Adriana Cotel, care a înlocuit-o în funcţie pe Alina Tănase.
 
Miercuri, în prima şedinţă de guvern al noului Cabinet, premierul Ludovic Orban a declarat război celor care au fost numiţi pe pile în aparatul bugetar. Şeful Guvernului a anunţat că vrea să facă „febră musculară” de la semnat demiteri ale celor care nu au ce căuta pe funcţii-cheie ale statului.

„Păstraţi doar oamenii competenţi, dedicaţi servirii interesului public. Cine e leneş, cine s-a obişnuit să-şi ia leafa fără să facă nimic, să plece. Mai devreme sau mai târziu va pleca. Opriţi toate simulacrele de concursuri! Domnule ministru de Externe, să verificaţi cum au fost făcute numirile de consuli. Să-i rechemaţi pe cei care au fost trimişi neconform”, a declarat Ludovic Orban.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: