Constituţia, Farfuridi şi revizuirea

Privesc de multă vreme felul (ca să nu zic halul) în care se discută despre modificarea Constituţiei. Cam ca la tarabă, unde clientu’ încearcă să scoată kilu’ de cartofi mai ieftin...

Sigur, Constituţia e un subiect plicticos, nu face rating nici cât un sughiţ al „liberalului” Becali ori vreo „scăpare” din declaraţia de avere a vreunui parlamentar anonim. Apoi, chestiunile constituţionale sunt complicate, nici juriştii nu se prea pun de acord asupra interpretării lor – ca dovadă, faptul că de ani întregi Curtea Constituţională a devenit un fel de birou de reclamaţii: pentru te miri ce şi mai nimic, Puterea şi Opoziţia s-au obişnuit să se pârască la Curte ori de câte ori nu le convine ceva dintr-o lege. Dacă facem un inventar al sesizărilor adresate Curţii Constituţionale în ultimii ani, vom găsi şi lucruri temeinice, dar şi o mulţime de fleacuri, al căror rost era, probabil, doar acela de a mai întârzia un pic aplicarea legii sau de a le arăta muşchii adversarilor politici. Toate acestea – plus presiunile de astă-vară asupra Curţii – au dus adesea la plasarea în derizoriu a acestei instituţii fundamentale pentru un stat de drept.

La toate acestea se adaugă „stilul” în care e tratată modificarea Constituţiei. În unele privinţe, chestiunea e obligatorie: anumite schimbări sunt necesare pentru a pune de acord prevederile constituţionale cu Tratatul de la Lisabona (şi alte documente UE). Ceea ce se ştie de mult şi e o problemă cât se poate de serioasă. Dar nu despre asta se discută, ci despre tot felul de trocuri între partidele politice ori între partide şi preşedinte. Şi, bineînţeles, discuţia nu începe pe un ton responsabil, în care conducătorii le expun cetăţenilor situaţiunea, ci prin tot felul de ipoteze emise la televizor doar aşa, „ca să facem ştiri” şi să testăm reacţia. Traian Băsescu a încercat de câteva ori să „pună subiectul pe agendă”, dar ba i-a sărit presa în cap, ba l-au nesocotit parlamentarii, ba l-au ţintuit adversarii politici la zid. Nici el n-a perseverat. Şi el a început cu propunerile de troc: că e dispus să-şi scurteze mandatul pentru a obţine în schimb nu ştiu ce de la USL. A fost refuzat. Acum, lideri ai USL au spus (la televizor, desigur) că au avut o discuţie cu preşedintele cam în acelaşi sens, dar un pic mai sucit: să se facă alegeri prezidenţiale în vara lui 2014, în acelaşi timp cu europarlamentarele, dar fără scurtarea mandatului. Preşedintele a zis că îşi depune mandatul dacă fac acelaşi lucru şi cei 588 de parlamentari. Adică alt troc.

Să ne înţelegem: Constituţia nu e vreun text sacru emanat de vreo zeitate, ci e scrisă şi „negociată” de oameni politici, între care, bineînţeles, pot apărea unele pertractări şi compromisuri. Dar felul acesta de a trăncăni, de două-trei ori pe an, despre modificarea Legii fundamentale în funcţie de ce-şi doresc actualii conducători e penibil. Parcă n-ar ajunge că avem o Constituţie scrisă prin raportarea la Ion Iliescu şi Adrian Năstase, pentru a-i împăca atunci pe amândoi! Mediocrii noştri politicieni continuă jocul cu aceeaşi miză, incapabili să se desprindă de adversităţile şi fixaţiile lor prezente: dacă se schimbă ceva, vom avea o Constituţie croită în funcţie de duşmănia dintre USL şi Traian Băsescu. Iar când aceştia se vor schimba – căci se vor schimba, nu? – peste câţiva ani, următorii vor avea şi ei niscaiva „idei” de schimbare. Şi-o vor lua de la capăt cu „pertractările”.

Dar capătul e scris de mult şi imbatabil de maestrul Caragiale în discursul lui Farfuridi: „Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele... esenţiale... Din această dilemă nu puteţi ieşi... Am zis!”. Diferenţa e că, totuşi, Farfuridi avea dileme. Ăştia de acum n-au.