Consilierul lui Stelian Tănase şi-a dat demisia din TVR după ce interviul cu Traian Băsescu a fost cenzurat

Consilierul lui Stelian Tănase şi-a dat demisia din TVR după ce interviul cu Traian Băsescu a fost cenzurat

Stelian Tănase, directorul interimar al TVR,

George Orbean, consilierul directorului interimar al TVR, Stelian Tănase, şi-a dat demisia din televiziunea publică în semn de protest, după ce interviul realizat de Brânduşa Armanca cu preşedintele Traian Băsescu nu a mai fost difuzat pe TVR 3, deşi, iniţial, fusese acceptat, notează paginademedia. ro.

Demisia lui Orbean vine imediat după ce directorul TVR 3, Răzvan Bucuroiu, a oprit de la difuzare interviul cu preşedintele Traian Băsescu, realizat duminică de Brânduşa Armanca, la Timişoara. Demisia lui George Orbean a venit ca protest faţă de situaţia generată de cenzurarea interviului pe postul public TVR 3. Contactat de Paginademedia.ro, George Orbean a confirmat demisia, dar nu a comentat în legătură cu motivele acesteia. Orbean era consilier al preşedintelui interimar al TVR , Stelian Tănase, pe probleme de management.

Preşedintele Traian Băsescu a participat, duminică, la Timişoara, la o conferinţă organizată de Mişcarea Populară. Printre altele, preşedintele i-a acordat un interviu Brânduşei Armanca, jurnalistă la TVR Timişoara şi fost şef al ICR Budapesta. Interviul a fost difuzat în patru judeţe - Timiş, Arad, Oradea, Hunedoara - şi, conform spuselor Brânduşei Armanca, urma să fie difuzat şi pe plan naţional, pe TVR 3. „Redactorul-şef de la Timişoara, Florin Mihoc,  l-a contactat duminică pe Răzvan Bucuroiu, directorul TVR 3, şi l-a întrebat dacă este interesat de acest interviu. A spus că se gândeşte. Apoi a revenit şi a spus: <<Da, îl vrem>>. Au stabilit că îl difuzează concomitent pe TVR 3 şi pe TVR Timişoara, marţi, de  la ora 22.00“, spune Brânduşa Armanca pentru „Adevărul“.

Numai că, subit, interviul cu Traian Băsescu nu a mai fost difuzat pe TVR 3. „Cu 40 de minute înainte de ora stabilită, am fost anunţată de redactorul-şef că nu mai intră interviul şi că decizia a fost luată de Bucuroiu“, a rememorat Armanca. Decizia a fost cu atât mai surprinzătoare cu cât pe pe site-ul TVR, în spotul care promovează interviul, se spune clar că acesta va fi difuzat marţi, pe TVR Timişoara şi pe TVR 3, de la ora 22.00. „Cei de la ştiri nu  puteau face acest promo dacă interviul nu era acceptat“, mai spune Armanca.

„Emisiunea nu există în grilă“
Răzvan Bucuroiu, directorul TVR 3 şi omul care a cenzurat interviul, se disculpă spunând că nu a vorbit direct cu Brânduşa Armanca. „Nu aveam cum să opresc difuzarea acestui interviu, pentru că emisiunea Brânduşei Armanca nu există în grila de programe a TVR3. Nu am vorbit cu Brânduşa Armanca nici prin telefon, nici prin SMS, nici pe mail. Puteţi înţelege asta? “, a reacţionat Bucuroiu. Am înţeles, şi l-am întrebat dacă a confirmat difuzarea interviului pe TVR 3 într-o discuţie cu redactorul-şef al TVR Timişoara, Sorin Mihoc, aşa cum susţine şi Brânduşa Armanca. Însă directorul TVR 3 a evitat să răspundă. „Fiţi amabil, vă rog!“, a fost singura sa explicaţie.

Citeşte şi:

Brînduşa Armanca susţine că i-a fost cenzurat un interviu cu Traian Băsescu

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: