Consilierul prezidenţial Simina Tănăsescu a demisionat de la Cotroceni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simina Tănăsescu. FOTO Eduard Enea
Simina Tănăsescu. FOTO Eduard Enea

Consilierul prezidenţial Simina Tănăsescu şi-a dat demisia din funcţia pe care o deţine în cadrul Administraţiei Prezidenţiale, demisia venind în contextul în care judecătorul CCR Petre Lăzăroiu a acuzat presiuni asupra Curţii şi a amintit de o întâlnire cu reprezentanta Cotroceniului.

„În ultimele zile, în spaţiul public au apărut speculaţii cu privire la eventuale presiuni exercitate asupra unui judecător al Curţii Constituţionale, ca urmare a unei discuţii purtate de doamna Elena-Simina Tănăsescu cu domnul Petre Lăzăroiu. Administraţia Prezidenţială reiterează că nu au existat niciun fel de presiuni şi sunt complet neadevărate acuzaţiile aduse în acest sens“, a anunţat Administraţia Prezidenţială, prin intermediul unui comunicat de presă. 

„Având însă în vedere că este inadmisibil ca la nivelul opiniei publice să planeze orice suspiciune că ar fi fost posibilă o încercare de imixtiune în activitatea Curţii Constituţionale, pentru a nu prejudicia instituţia Preşedintelui României, doamna Elena-Simina Tănăsescu a înaintat astăzi, 20 iunie a.c., Preşedintelui Klaus Iohannis demisia din funcţia de consilier prezidenţial“, se mai arată în anunţul instituţiei. 

Lăzăroiu a anunţat  duminică faptul că la începutul săptămânii Curtea Constituţională intenţionează să sesizeze Comisia de la Veneţia. „Cu toţii (n.r.: judecătorii CCR cu care a discutat) am ajuns la aceeaşi concluzie că trebuie să ies public pentru că şi dânşii au înţeles că există o stare de pericol. Iniţial am vrut în aceeaşi zi să sesizăm Comisia de la Veneţia. Am zis, o lăsăm pentru luni. Ne mai gândim", a declarat Petre Lăzăroiu la Antena 3.

Judecătorul CCR susţine că fost căutat de consilierul prezidenţial Simina Lăzărescu, ce i-a spus că se pune în discuţie revocarea sa, după ce un ONG i-a cerut acest lucru preşedintelui Iohannis. Pedealtă parte, Administraţia Prezidenţială a anunţat că Simina Tănăsescu se află în concediu de odihnă, iar discuţia a fost una pur teoretică pe marginea solicitării asociaţiei civice VeDem Just. Mai mult, sursa citată susţine că nu este implicată Administraţia Prezidenţială.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite