UPDATE Congresul PLR, ziua a doua. Tăriceanu, ales preşedinte al partidului

UPDATE Congresul PLR, ziua a doua. Tăriceanu, ales preşedinte al partidului

Călin Popescu Tăriceanu, la congresul de constituire a Partidului Liberal Reformator FOTO Mediafax

Congresul Partidului Liberal Reformator (PLR) şi-a ales sâmbătă conducerea. Unic candidat, Călin Popescu Tăriceanu a fost votat preşedintele partidului, însă a avut parte şi de 16 voturi împotrivă. De asemenea, a fost aleasă şi structura de conducere, formată din 19 vicepreşedinţi şi 27 de membri ai Biroului Politic Central. Fostul ministru Daniel Chiţoiu, propus pentru funcţia de secretar general.

UPDATE: Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a fost ales, sâmbătă, în funcţia de preşedinte al Partidului Liberal Reformator (PLR), cu 1.167 de voturi „pentru” din 1.183 voturi valabil exprimate, potrivit Mediafax.

Tăriceanu a fost singurul candidat la funcţia de preşedinte al partidului.

Totodată, a fost aleasă şi structura de conducere a PLR, formată din 19 vicepreşedinţi şi 27 de membri ai Biroului Politic Central.

Preşedintele PLR, Călin Popescu Tăriceanu, a precizat, sâmbătă, înaintea primei şedinţe a Biroului Politic Central al partidului, că îl propune pe Daniel Chiţoiu pentru funcţia de secretar general, iar pe Andreea Lambru şi Bogdan Nica pentru funcţii de secretar general adjunct.

Alegerea secretarului general şi a secretarilor generali adjuncţi se face de către Biroul Politic Central, la propunerea preşedintelui formaţiunii.

Tăriceanu a spus, totodată, că pe ordinea de zi a primei şedinţe a BPC figurează şi strângerea de semnături pentru candidatura sa la alegerile prezidenţiale.


A doua zi de Congres al Partidului Liberal Reformator (PLR) are pe agendă alegerea conducerii partidului înfiinţat de fostul premieri şi membru PNL Călin Popescu Tăriceanu. Acesta este de alTfel singurul înscris pentru funcţia de preşedinte al PLR.

Mai departe, pentru cele 19 funcţii de vicepreşedinţi ai PLR candidează tot 19 membri: Daniel Barbu, Cătălin Beciu, Radu Boroianu, Steluţa Cătăniciu, Petru Ehegartner, Graţiela Gavrilescu, Andrei Gerea, Virgil Guran, Sorin Ilieşiu, Nicu Marcu, Marius Mateescu, Nicolae Nasta, Ion Pârgaru, Dan Păun, Ovidiu Silaghi, Mihai Stănişoară, Radu Stroe, Jan Tucan şi Ioan Uţiu, potrivit Mediafax.

Fostul ministru Daniel Chiţoiu şi-a înscris candidatura doar pentru funcţia de membru al Biroului Politic Central.

Pentru cele 27 de funcţii de membru în Biroul Politic Central (BPC) şi-au înscris candidaturile 36 de persoane, cei care vor ocupa locurile de la 28 în jos vor fi membri supleanţi în BPC.

Pentru funcţia de membru în BPC şi-a înscris candidaturile următorii: Nicolae Alexandri, Radu Angheloiu, Ioan Asaftei, Bogdan Gheorghe, Octavian Bot, Calotă Florică, Victor Chirilă, Daniel Chiţoiu, Ioan Ciugulea, Radu Cojocaru, Daniel Crişan, Ion Cupă, Dima Dumitru, Paul Dumbrăveanu, Galan Constantin, Gheorghe Gabriel, Ioan Petrache Gabriel, Lazăr Ioan, Marinca Dan, Mihai Mihalache, Ovidiu Mihuţ, Mircea Minea, Adrian Mironescu, Adrian Moldoveanu, Dumitru Nancu, Valentin Olariu, Roz Dorel, Viorel Palaşcă, Toma Petcu, Svetlana Preoteasa, Florin Sârbu, Valentin Şoneriu, Mirel Taloş şi Sorin Teju.

Tăriceanu: PNL şi-a pierdut ideologia 

Călin Popescu Tăriceanu a declarat, sâmbătă, în discursul ţinut în faţa Congresului PLR, că este „mâhnit” pentru PNL, despre care a spus că este în acest moment „departe de electoratul liberal şi de români” şi că şi-a părăsit şi ideologia, aliindu-se cu „principalul adversar politic”, relatează Mediafax.

„Ceea ce nu au reuşit să facă comuniştii sau Securitatea, a reuşit o mână de oameni. Azi PNL e departe de electoratul liberal, departe de români, departea de onoarea, cinstea, curajul de care a dat dovadă acest partid 139 de ani”, a spus Tăriceanu.

El a menţionat că a asistat în câteva luni la cele mai multe trădări din perioada postdecembristă.
„PNL a ieşit de la guvernare, a trădat mai bine de jumătate din electoratul român, şi-a părăsit ideologia şi s-a aliat în final cu principalul adversar politic. (...) Sunt mâhnit pentru PNL, dar azi, pe de altă parte, sunt extrem de bucuros pentru că acum cinci luni eram singur, anunţând un nou proiect politic, PLR”, a adăugat acesta.

„România trebuie să ajungă a şaptea putere a Europei”

Tăriceanu a vorbit şi despre proiectele sale de preşedinte şi de ţară. „România are nevoie de un nou proiect politic, de o nouă viziune. România trebuie să ajungă a şaptea putere a Europei”, a susţinut candidatul.

El a mai arătat că este nevoie de o reformă a statului. „Trebuie să asigurăm ca partid, şi eu ca preşedinte, că veţi fi trataţi corect de către stat, de către Guvern sau de către patroni. Acesta este ţelul meu, o bunăstare bazată pe muncă, pe efort, pregătire, profesionalism”, a spus Tăriceanu.

Gruparea formată în jurul actualului preşedinte al Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, s-au reunit vineri în primul Congres al aşa-numitului Partid Liberal Reformator, când  a fost adoptat Statutul partidului.

În acte, însă, denumirea nu există, iar oamenii lui Tăriceanu încă fac demersurile necesare pentru a prelua Partidul Naţional al Mediului şi a-i schimba denumirea. La deschiderea lucrărilor Congresului PLR au participat liderii PSD, UNPR şi PC, Victor Ponta, Gabriel Oprea şi, respectiv, Daniel Constantin. Premierul Ponta a susţinut ideea reînfiinţării USL.


Pe aceeaşi temă:

Liberalii lui Tăriceanu, la primul Congres al unui partid-fantomă. Ponta: Avem nevoie de USL!

PLR, rezerva perfectă pentru UDMR

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: