Conflictul de interese, şters cu buretele de Parlament. Cine scapă prin Legea Iordache

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatorii au adoptat, cu 69 de voturi „pentru“ şi 33 „împotrivă“, iniţiativa social-democratului Florin Iordache, autorul OUG 13 din 2017, prin care este modificată Legea privind Agenţia Naţională de Integritate (ANI), astfel încât interdicţiile aplicate senatorilor şi deputaţilor aflaţi în conflict de interese în perioada 2007 - 2013 să înceteze.

„Interdicţiile aplicate persoanelor care au avut calitatea de senator şi/sau deputat în oricare din mandatele cuprinse în perioada 2007-2013, în temeiul art.25, pe baza raportelor de evaluare întocmite de ANI şi care au constat nerespectarea prevederilor legale privind conflictul de interese în exercitarea oricăruia dintre mandatele de senator şi/sau deputat în perioada 2007-2013 încetează de drept“, este singurul articol al proiectului de lege adoptat de Senat marţi. Anterior, până la retrimiterea legii în Parlament de către preşedintele Klaus Iohannis, acest proiect fusese declarat constituţional de CCR.

Motivul oficial al susţinerii al acestei legi de Florin Iordache este adoptarea unei prevederi reparatorii pentru cei care au fost condamnaţi pentru conflictul de interese până la apariţia Legii 219/2013 pentru completarea Statutului deputaţilor şi senatorilor.     

Printre parlamentarii care ar scăpa de condamnările pentru pentru conflictul de interese şi starea de incompatibilite ar fi numeroşi deputaţi şi senatori care se află în funcţie. Astfel, pe lista scurtă regăsim nume ca Steluţa Cătăniciu (deputat ALDE), Cătălin Rădulescu (deputat PSD), Sorin Roman (deputat PSD), Matei Suciu (PSD), Iulian Iancu (deputat PSD) Daniel Zamfir (senator PNL) sau Adrian Oroş (deputat PNL)

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite