Conflictul de interese şi  incompatibilitatea, prescrise după 3 ani. Cum argumentează Nicolicea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat raport de admitere pe un proiect de lege iniţiat de Cătălin Rădulescu, iniţiativă ce prevede că faptele săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu după 3 ani. Iniţiativa lui Rădulescu a fost asumată de Eugen Nicolicea în dezbaterile din Comisia juridică.

Propunerea lui Rădulescu a fost asumată de Eugen Nicolicea, preşedinte al Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, cel care a adus o mică modificare proiectului elaborat de colegul său din PSD. „Faptele săvârşite de persoanele încadrate în categoriile prevăzute în art. 1 ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen general de 3 ani de la data săvârşirii lor, în conformitate cu art. 2517 din Legea Codului Civil“, este noua formă a amendamentului care prevede prescrierea conflictului de interese şi a stării de incompatibilitate. În plus faţă de forma lui Rădulescu este sintagma „în conformitatea cu art. 2517 din Legea Codului Civil.

„Acest termen de 3 ani nu este scos din burtă, este tot parte a Codului Civil", a argumentat Eugen Nicolicea. În sprijinul său a sărit şi Marton Arpad, deputat al UDMR, în timp ce Stelian Ion, deputat al USR, a cerut ca termenul de prescripţie să fie de şase ani. Cu toate că PNL şi USR s-au opus proiectului de lege, majoritatea PSD-ALDE, cu sprijinul UDMR, a dat raport de admitere a iniţiativei care va merge la vot în plenul Camerei Deputaţilor, primul for care se pronunţă pe aceasta. Ulterior, iniţiativa va merge la Senat, forul decizional. 

Proiect similar, la Senat

Un proiect similar se află şi în comisiile de specialitate de la Senat. Comisia de administraţie din Senat, unde PSD şi ALDE au majoritatea, a dat aviz pozitiv, la jumătatea lunii martie, pe o iniţiativa legislativă, semnată de peste 100 de parlamentari, care prevede că faptele săvârşite de demnitari ce determină conflictul de interese să se prescrie în termen de 3 ani. Mai mult, în ea sunt şi alte prevederi controversate: parlamentarii şi primarii vor putea face afaceri şi să meargă să predea la catedră. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite