Conflict mocnit în PNL: Crin Antonescu anunţă excluderi după Anul Nou

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Crin Antonescu, liderul PNL, susţine că începutul de an va fi unul al marilor reorganizări la nivelul PNL. El susţine că vor urma o serie de excluderi din partid, vizaţi fiind liberalii care au exprimat poziţii diferite faţă cele oficiale ale partidului în campania electorală.

"Eu am spus şi mă ţin de cuvânt. La prima şedinţă de după alegeri a Biroului Politic Central şi a Consiliului Naţional Executiv, mulţumindu-le tuturor colegilor care, într-o proporţie zdrobitoare, şi-au făcut datoria şi au fost practic artizanii acestui succes extraordinar pentru PNL, am spus în acelaşi timp că s-au petrecut câteva lucruri absolut inacceptabile într-un partid în timpul campaniei electorale şi că aceste lucruri nu pot rămâne fără răspuns administrativ din partea partidului. Şi nu vor rămâne", a explicat Crin Antonescu.

Crin Antonescu susţine că aceste excluderi le va anunţa el personal, nu vor fi zvornuri sau voci intermediare. "Eu nu am de unde să ştiu, pentru că nu eu decid excluderile. Eu pot să propun şi aţi văzut că atunci când vreau să propun, nu pun pe alţii (...) O să vedeţi imediat după Anul Nou. Acum suntem între Sărbători, să nu ne gândim la excluderi, să ne gândim la ceea ce avem de făcut cu cei care rămân", a mai spus Antonescu.

Prima victimă a a războiului din PNL, a fost Adriana Săftoiu, care a fost exclusă pe 22 decembrie. Decizia vine ca urmare a poziţiilor exprimate de Adriana Săftoiu, prin care a contrazis politica oficială a partidului.

Printre liberalii care ar putea fi vizaţi de Crin Antonescu s-ar putea număra Călin Popescu Tăriceanu, Ludovic Orban şi Andrei Chiliman. Cei trei au avut o poziţie diferită de cea a partidului în această campanie electorală, criticând dur posibila alianţă dintre USL şi UDMR.

În ziua alegerilor, cei trei liberali au preferat să sărbătorească separat faţă de restul colegilor. Ei au avut o conferinţă de presă comună, dar după ce şi-au terminat Victor Ponta şi Crin Antonescu discursul, în jurul orei 22.30.   
 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite