Condiţiile PSD şi USR pentru susţinerea Guvernului Ciucă, greu de acceptat de PNL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Cîţu nu a reuşit să-i negocieze o majoritate parlamentară lui Nicolae Ciucă, iar conducerea PNL nici nu i-a lăsat mână liberă la discuţiile cu PSD şi USR. FOTO Inquam Photos / George Călin
Florin Cîţu nu a reuşit să-i negocieze o majoritate parlamentară lui Nicolae Ciucă, iar conducerea PNL nici nu i-a lăsat mână liberă la discuţiile cu PSD şi USR. FOTO Inquam Photos / George Călin

PNL-ul lui Florin Cîţu nu vrea învestirea unui nou Guvern cu orice preţ, deşi cere responsabilitate politică. Liberalii se opun unui Cabinet în care să împartă ministerele grele cu PSD sau cu USR, dar şi unor măsuri care pun şi mai mult presiune pe buget.

Liberalii au încercat marţi seară, pentru a doua oară, să-i convingă pe social-democraţi să sprijine Guvernul Ciucă, însă fără ca PSD să fie tratat ca un partener serios, adică fără a negocia o cedare de ministere, agenţii sau alte funcţii în instituţiile de stat, aşa cum sunt procedurile uzuale de negociere, când soliciţi sprijin parlamentar. Cu atât mai mult când este vorba de formaţiunea cu cel mai mare număr de aleşi.

Potrivit informaţiilor „Adevărul”, echipa PSD, condusă de preşedintele Marcel Ciolacu, i-a anunţat din start pe liberali că nu vor vota varianta Guvernului minoritar PNL-UDMR, ci vor sunt pe masă două variante: intrare la guvernare alături de aceştia sau opoziţia parlamentară. Iar PSD a venit şi cu listă de condiţii politice. Social-democraţii au cerut şapte portofolii guvernamentale, dintre care unul să fie minister avizator, adică Finanţe şi sau Justiţie. De asemenea, PSD ar mai vrea şi ministere ca Internele sau Apărarea, Fondurile Europene, Transporturile şi Sănătatea. Cîţu a respins din start oferta înaintată de Ciolacu, au declarat surse din PNL pentru „Adevărul”. 

Două portofolii la care liberalii nu ar renunţa în ruptul capului sunt Finanţele şi Internele. Finanţele reprezintă ministerul cu care premierul trebuie să aibă o colaborare excelentă. De asemenea, Ministerul de Interne este instituţia care se ocupă de prefecţi şi subprefecţi, deci gestionează relaţia cu teritoriu.  

Şi USR ar vrea să primească înapoi toate ministerele pe care le-a condus până la plecarea din Guvernul Cîţu, adică şase la număr, printre acestea fiind portofolii-cheie precum Justiţia, Transporturile şi Fondurile Europene. 

Presiune pe buget

Social-democraţii au venit şi cu zece condiţii de ordin economic. PSD solicită creşterea alocaţiilor de la 214 lei la 300 de lei, pentru copiii cu vârste între 2 şi 18 ani, şi de la 427 de lei la 600 de lei pentru cei sub 2 ani. Salariul minim general ar trebui să fie crescut de la 2.300 de lei la 2.740 de lei pentru cei fără studii superioare, iar pentru cei cu studii, la 3.000 de lei. Creşterea punctului de pensie ar trebui să fie de la 1.442 lei la 1.600 de lei, iar indemnizaţia socială minimă de la 800 de lei la 1.000 de lei. Printre condiţii sunt plafonarea preţului la energie, aplicarea Legii consumatorului vulnerabil, subvenţionarea gigacaloriei pentru consumatorii din sistemul centralizat la nivelul lunii decembrie 2020, „atragerea de personal medical”, sistem de implementare a PNRR şi alocare de fonduri pentru autorităţile locale. 

„În privinţa măsurilor care impun creşteri de cheltuieli publice (alocaţii, pensii etc.) nu ştiu ca PSD să fi precizat impactul bugetar al acestora. În situaţia României, cu deficit bugetar cronic, dependentă de creditorii externi şi mereu cu emoţii în faţa agenţiilor de rating, consider că orice cheltuială bugetară trebuie atent cântărită, eventual însoţită de realizarea unor economii bugetare la alte capitole. Propunerile 1 si 4 se suprapun (n.r. – adică plafonarea preţurilor la energie şi Legea consumatorului vulnerabil). De fapt, sunt redundante”, a declarat profesorul universitar Bogdan Glăvan pentru „Adevărul”.

De asemenea, economistul este de părere că şi soluţia plafonării preţurilor este problematică: „În privinţa plafonării preţurilor, consider că este o măsură care decuplează consumatorii de realitatea ofertei, de situaţia reală a aprovizionării cu energie. Problema fundamentală este scăderea ofertei de gaze şi de energie, care a dus la creşterea preţurilor. Plafonarea preţurilor nu îmbunătăţeşte oferta, nu măreşte cantitatea de gaze livrată de domnul Putin! Nu va rezolva problema consumului care nu este acoperit de ofertă. De aceea, consider că măsura optimă este oferirea unui ajutor la plata facturilor, acoperirea unei părţi din facturi de către stat, care să facă rost de fonduri în acest sens prin creşterea impozitării companiilor din sectorul energetic, care obţin conjunctural profituri mari. Sunt măsuri populiste, cu care politicienii ameţesc electoratul, promiţându-le un viitor luminos, care nu are bază reală”, a completat Glăvan.

 Nu în ultimul rând, economistul consideră că la solicitarea referitoare la atragerea de personal medical şi creşterea stocurilor medicale nu au venit cu precizări cum să se întâmple acest lucru. „Măsura nu cred că este posibil de realizat, nu s-a precizat cum. România are lipsă de medici şi de asistenţi. Nu este clar cum vor fi atraşi, mai ales că politicienii discută concedierea celor (10%) care nu vor să se vaccineze”, a conchis Bogdan Glăvan

Răzgândirea lui Cîţu

Florin Cîţu a reevaluat de la o zi la alta relaţia cu USR, iar în acelaşi timp a respins orice variantă cu PSD la guvernare. „PSD a spus anul acesta de multe ori că ei nu vor la guvernare. Eu nu înţeleg pretextele de a primi minstere. Eu cred că nu vor să negocieze nimic şi încearcă să forţeze nota cu astfel de discuţii. Nu se poate reface USL. Trebuie să fie o discuţie cu cei de la USR. Nicolae Ciucă are mandat să negocieze cu USR (...) Poate să ceară flexibilizare când are o discuţie (n.r. - USR). Nu putem avea flexibilizare pe nimic”, a declarat Florin Cîţu, preşedinte al PNL care refuză să convoace Biroul Politic Naţional, for în care să discute cu liderii liberalii calea de urmat şi să-i dea libertate totală de negociere lui Ciucă.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite