Condamnarea lui Dragnea şi sfidarea pesedistă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Să ne reamintim că, în preajma anului electoral 2016, toate marile partide politice din România au adoptat Coduri de etică şi deontologie.

Electoratul primea astfel toate asigurările din lume că nici măcar o singură persoană asupra căreia ar plana vreo suspiciune că ar avea ori ar putea să aibă în viitor probleme cu justiţia nu va prinde nici măcar ultimul loc pe listă oricât de multe servicii ar fi adus anterior partidului. Indiferent că era vorba despre alegerile locale sau despre cele legislative.

Sigur, nu a fost vorba decât despre o păcăleală. O simplă şi ordinară manevră politicianistă. Inventată fie pentru a pune la adăpost partidul de întrebări incomode care, într-o campanie electorală, s-ar fi putut dovedi fatale, fie spre a pune înzestra şefii, cei în pixul cărora se afla puterea de a întocmi listele de candidaturi, o pârghie. Menită a le fi utilă în operaţiunea de înlăturare de pe liste, mimându-se rigoarea şi invocându-se sfinte şi nenegociabile principii de morală, a celor deveniţi indezirabili. Aşa par să se fi petrecut lucrurile în cazul compromiterii candidaturii la Primăria Capitalei a actualului şef al PNL, dl. Ludovic Orban.

PSD care a adoptat şi el un astfel de Cod pe care nici până astăzi nu l-a denunţat nimeni a făcut abstracţie de toate principiile lui ferme atunci când s-a pus problema debarcării din funcţie, după condamnarea din Dosarul Referendumul, a preşedintelui Liviu Nicolae Dragnea.

Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, un oarecare domn pe nume Valeriu Zgonea, de care astăzi nu îşi mai aminteşte nimeni, s-a înşelat atunci când a crezut că va putea obţine un profit maxim de pe urma năpastei care a dat peste insul care joi, 21 iunie, s-a mai ales cu o condamnare în primă instanţă de 3 ani şi şase luni. Cu executare. După ziua cu pricina, dl. Zgonea a devenit un simplu particular fără însemnătate, în schimb dl. Liviu Dragnea a continuat să facă mari jocuri politice. Preţ de mai bine de un an şi jumătate, dl. Dragnea şi-a îngăduit orice în România. Doar din dorinţa de a aranja în aşa fel lucrurile, de a schimonosi legile justiţiei spre a se pune la adăpost de consecinţele fărădelegilor domniei-sale care i-au adus, în timp, consistente, ameninţătoare dosare penale.

Nimeni, nici o persoană din conducerea PSD nu şi-a amintit de joi seara încoace de mai-sus invocatul Cod. Premierul României, d-na Viorica Vasilica Dăncilă, şi-a mai dovedit o dată impresionantul ei I.Q. spunând că toţi cei care solicită acum demisia d-lui Dragnea ar încălca grav Constituţia României, adică prezumţia de nevinovăţie. Ministrul Muncii, d-na Lia Olguţa Vasilescu, şi-a amintit că a terminat o Facultate de Litere (e drept, la Universitatea din Craiova) şi a devenit brusc metaforică, edictând că, odată condamnarea pronunţată, ar sângera nu doar dl. Dragnea, ci întreg partidul. Ministrul Fondurilor Europene. Doamna Rovana Plumb, s-a grăbit să le adreseze pe facebook câteva vorbe bine simţite celor care şi-au exprimat în pieţe bucuria zpunând că nu te poţi bucura de răul unui om (ei bine, eu mă bucur fiindcă justiţia a dovedit că încă este independentă şi nu a fost încălecată de mai-marii PSD!), vicepremierul Paul Stănescu şi preşedinte PSD Vaslui, un pitoresc domn Dumitru Buzatu s-au grăbit să denunţe amestecul politicului în justiţie.

Ţinând cont de toate acestea, nu mi-am pus nici o nădejde în CEX-ul de vineri. Eram mai mult ca sigur că totul se va petrece după formula patentată de Nicolae Ceauşescu la CePex-ul din data de 17 decembrie 1989. Că PSD îşi va reafirma încă o dată natura comunistoidă.

Condamnatul Dragnea nu doar că l-a citat pe Ceauşescu, ci chiar s-a autocitat. S-a comportat ca în scena dezgustătoare, de fals dialog cu sala, scenă consumată la Congresul Extraordinar al PSD din martie. De altminteri, Statutul PSD nu îi dă dreptul CEX-ului să îl demită pe preşedintele partidului. O pot face doar toţi membrii PSD. În cadrul unui congres, desigur. Pentru moment, nu se pune însă problema convocării acestui forum. Sunt lucruri pe care le ştia foarte bine şiretul domn Dragnea care a mai mimat o dată jocul democratic.

Din martie încoace, îndată după vizita la Bucureşti a d-lui Frans Timmermans, PSD face ce face şi le arată partidelor din familia lui politică crunta realitate că pune preţ mic pe apartenenţa la Partidul Socialiştilor Europeni.

Avertismentul la adresa PSD formulat vineri dimineaţa de europarlamentarul socialist Ana Gomes care nu a ezitat să îl califice pe dl. Dragnea drept „fals socialist condamnat pentru corupţie”. Un ins care îşi pune partidul împotriva justiţiei a trecut neobservat de membrii CEX. Un indiciu că celor care conduc azi România le pasă din ce în ce mai puţin de semnalele Bruxelles-ului. O veste proastă pentru România. Şi nu e singura. Declaraţiile de vineri seara ale d-lui Dragnea sunt mai mult decât îngrijorătoare. Nu sunt doar un biet delir verbal al unui om care şi-a pierdut uzul raţiunii. Ci vorbele ameninţătoare, demente, ale cuiva hotărât să transforme România într-o dictatură.

Text apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite