Concurs între PNL şi USR pentru impozitarea pensiilor speciale. Ce măsuri propune fiecare partid în cursa pentru taxarea marilor lefuri

Concurs între PNL şi
USR pentru impozitarea pensiilor speciale. Ce măsuri propune fiecare partid în cursa pentru taxarea marilor lefuri

Liderii PNL şi USR, Ludovic Orban, respectiv Dan Barna FOTO Mediafax / Andreea Alexandru

USR a anunţat marţi depunerea unui proiect de lege care ar urma să impoziteze pensiile speciale de peste 3.500 de lei cu 90%. În replica, PNL a venit cu un amendament la o iniţiativă prin merge cu impozitarea cu până la 95%, dar la pensii speciale care depăşesc 7.000 de lei. Cu toate acestea, pentru adoptarea unui asemenea proiect sunt necesare negocieri cu celelalte partide, cuvântul PSD fiind unul decisiv, datorită numărului mare de aleşi.

Ştiri pe aceeaşi temă

USR a fost primul partid care a transmis că prin impozitarea pensiilor speciale ar putea să fie economisiţi bani care să meargă pentru combaterea coronaviruslui. „O discrepanţă uriaşă este şi între pensia medie din sistemul public, în prezent 1.247 lei, şi pensia medie din sistemele speciale, care variază între 4.000 de lei şi 19.000 de lei. În plus, doar pentru primele două luni din anul 2020, statul a scos de la buget 1,6 miliarde lei, iar până la finalul anului se estimează o cheltuială cu pensiile speciale de peste 10 miliarde de lei”, a transmis conducerea USR.

Concret, USR ar vrea ca veniturile din pensii speciale cuprinse între 2.001 lei şi 3.500 de lei să fie impozitate cu 10%, iar pentru veniturile de peste 3.500 de lei, impozitul să fie de 90%. USR-iştii sublinia că că aceste praguri de impozitare sunt doar pentru acea parte de pensie obţinută prin legi speciale, nu pe baza contributivităţii.

PNL, mai darnic pentru cei cu venituri până în 7.000 de lei

În contrapartidă, PNL a reacţionat printr-un amendament depus de liderii de grup de la Camera Deputaţilor şi Senat, Florin Roman şi Daniel Fenechiu. Liberalii au venit cu un amendament la OUG 29/2020, prin care vor impozitarea progresivă a pensiilor speciale de la 10% la 95%. Concret, PNL propune ca pensiile speciale între 2.001 lei şi 4.000 de lei cu 10%, în timp ce pensiile speciale cuprinse între 4.001 lei şi 7.000 de lei să fie impozitate cu 60%. Acest procent va fi aplicat doar sumei care depăşeşte 4.001 lei, nu întregului venit.  Nu în ultimul rând, pensiile speciale de peste 7.000 de lei ar urma să fie impozitate cu 95%.

„În categoria pensiilor speciale supuse impozitării progresive am introdus: parlamentarii şi funcţionarii parlamentari; magistraţii şi personalul auxiliar, inclusiv judecătorii CCR, funcţionarii Curtii de conturi; Avocatul poporului; personalul navigant; personalul diplomatic. Nu intra in categoria impozitării progresive poliţiştii şi militarii, beneficiari ai unor pensii militare”, a precizat liberalul Florin Roman.

USR-iştii au reacţionat la amendamentul PNL şi i-au criticat pentru omiterea în categoria celor impozitaţi drastic a preşedintelui României, primarilor şi a celor care au lucrat în servicii secrete.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: