Concluziile summitului UE: fără alte sancţiuni pentru Rusia, migraţia să fie oprită în mod natural, acordul UE-Canada a eşuat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Principalele concluzii desprinse în urma reuniunii de toamnă a Consiliului European sunt: migraţia trebuie oprită, prin sprijinirea ţărilor de origine pentru a-şi dezvolta economiile, UE nu va impune alte sancţiuni Rusiei, iar negocierile dintre UE şi Canada privind semnarea unui acord comercial au eşuat, ceea ce pune sub semnul întrebării ridicarea vizelor pentru România.

Preşedintele Klaus Iohannis a prezentat concluziile summitului UE, care s-a desfăşurat, la Bruxelles, în perioada 20-21 octombrie. „Am avut ieri o primă sesiune dedicată migraţiei. Am discutat migraţia cu accent pe ţările de origine şi pe ţările de tranzit. Am discutat cum trebuie să acţionăm pentru a ajuta aceste ţări să îngrădească ele migraţia, ce măsuri trebuie să luăm pentru a îngrădi noi migraţia. Aici este evident că vorbim despre întărirea controlului la graniţele exterioare al Uniunii. Iar, dacă vorbim de ţările de origine, atunci toată lumea a fost de acord, şi eu, la rândul meu, am subliniat punctul de vedere al României, că trebuie să ajutăm aceste ţări să-şi construiască state puternice, să-şi construiască economii funcţionale şi, în acest fel, să oprească migraţia în mod natural. Am discutat, pe scurt, dar, totuşi am discutat şi înţelegerea cu Turcia, care, după părerea noastră, a fost o înţelegere corectă, a fost un fair deal, şi rezultatele obţinute sunt în continuare bune. Ruta balcanică este şi rămâne ca şi închisă“, a spus Klaus Iohannis. 

„Nu au existat certuri între lideri“

Şeful statului a mai spus că o temă sensibilă a reuniunii Consiliului European a fost cea legată de Federaţia Rusă. „Mai târziu aseară, am discutat chestiuni foarte sensibile legate de Rusia, Siria, şi aici cred că este important de spus că am avut o discuţie amplă despre felul în care Federaţia Rusă încearcă să influenţeze mecanismele Uniunii Europene. Am avut colege şi colege care au relatat cazuri foarte concrete de acţiune hibridă, cum se numeşte în ziua de astăzi. Deci, nu vorbim aici de intervenţii cu forţa, ci vorbim de intervenţii via social media, adică mediile sociale, via mediile clasice, şi aşa mai departe“, a mai spus şeful statului, la finalul reuniunii. 

Preşedintele a arătat că nu au existat dispute între liderii UE în ceea ce priveşte posibilitatea unor noi sancţiuni aplicate Rusiei. „Discuţia a fost una profundă şi principială despre Rusia, despre implicarea Rusiei în Donbass, în Siria, despre ce trebuie să facem noi. Însă, în niciun fel, nu au existat certuri şi, în niciun fel, nu au existat forţări din partea unuia sau altuia dintre membrii Consiliului European. Am citit ceva foarte ciudat, că unii ar fi vrut să aplicăm sancţiuni Rusiei şi cineva i-a salvat pe ruşi. Nici n-a fost vorba de aşa ceva. A fost vorba despre formulări în concluzii şi toată discuţia a mers încolo, încât formulările din concluzii să fie ferme, să reflecte voinţa tuturor celor 28 şi să fie foarte clar pentru Rusia că nu suntem de acord cu această abordare. Orice altă interpretare este exagerată şi nu corespunde realităţii“, a mai spus Iohannis. 

Ridicarea vizelor, incertă

Un alt punct de pe agenda reuniunii a fost semnarea acordului de liber-schimb UE-Canada. „Dacă în ce priveşte CETA, lucrurile au fost destul de clare, CETA fiind înţelegerea cu Canada, a mai rămas, şi sper că se rezolvă, o negociere care priveşte o regiune din Belgia, Valonia. Tot restul sunt de acord cu documentul şi ar putea fi semnat“, a mai arătat preşedintele.

România avea încheiată o înţelegere cu Canada pentru ridicarea vizelor de la 1 decembrie 2017. „Am avut un rezultat îmbucurător în negocierile dintre România şi Canada cu privire la renunţarea la vize. În esenţă, înţelegerea, după cum am mai spus, prevede ca din 2017 să se renunţe la vizele pentru români“, a mai precizat Iohannis. 

Înţelegerea cu Canada era condiţionată de semnarea CETA, acord care nu a fost semnat pentru că regiunea belgiană Valonia a respins noile amendamente aduse acorduluid e liber-schimb UE-Canada. 

Valonii sunt îngrijoraţi cu privire la viitorul agriculturii lor, la standardele lor sociale şi de mediu, rolul autorităţilor publice, precum şi la alte asemenea tratate care s-ar ar putea semna  pe viitor, este vorba mai ales de tratatul de liber schimb în negocieri cu SUA, TTIP. „Discuţiile au fost destul de multe în felul cum ar trebui să arate înţelegerea cu Statele Unite, TTIP, majoritatea dintre noi suntem de părere că acea înţelegere este bună pentru Europa şi trebuie continuate negocierile. După discuţii destul de lungi, unde au apărut puncte de vedere de substanţă, am concluzionat că mergem mai departe“, a mai spus Iohannis. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite