Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor a decis majorarea indemnizaţiilor aleşilor locali cu 30%

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Membrii Comisiei de muncă a Camerei Deputaţilor au adoptat un amendament la Legea de aprobare a OUG 2/2017 prin care indemnizaţiile consilierilor locali şi judeţeni, primarilor şi viceprimarilor şi preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de consilii judeţene sunt majorate cu 30%.

Amendamentul a fost depus, pe 14 martie, de către grupurile parlamentare ale PSD, ALDE şi UDMR. "Grupurile parlamentare ale PSD, ALDE şi UDMR au făcut propuneri în Comisia pentru muncă şi protecţie socială astfel încât să beneficieze de majorarea indemnizaţiei cu 30%  aleşii locali, primari, viceprimari, preşedinţi, precum şi vicepreşedinţi ai consiliilor judeţene. Astfel, printr-un amendament depus la Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.2/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, se prevede majorarea salariilor/indemnizaţiilor şi pentru personalul care ocupă funcţii de demnitate publică la nivelul autorităţilor publice locale”, se arăta într-un comunicat semnat de liderul deputaţilor PSD, Marcel Ciolacu.

Potrivit social-democratului, „textul iniţial al Ordonanţei excludea de la majorări aleşii locali”. "Prin derogare de la prevederile art.1 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, începând cu data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă, cuantumul brut al salariilor de bază/indemnizaţiilor de care beneficiază  personalul care ocupă funcţii de demnitate publică alese din cadrul organelor autorităţilor publice locale, respectiv primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi ai consiliilor judeţene, se majorează cu 30% faţă de nivelul aflat în plată”, se arată în amendamentul depus.

Marcel Ciolacu a mai precizat că "amendamentul va reduce situaţiile în care unii funcţionari vor avea venituri salariale superioare primarului, viceprimarului, preşedinţilor, precum şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene deşi responsabilitatea acestora este net superioară”.

Tot pe 1 4martie, preşedintele Comisiei de muncă a Camerei, deputatul PSD Adrian Solomon afirma că este "anormal” ca salariile unor funcţionari din administraţia publică locală să fie de două ori mai mari decât ale primarilor, viceprimarilor şi ale preşedinţilor de consilii judeţene, în condiţiile în care aceştia din urmă îşi asumă responsabilitatea administrativă, politică şi judiciară.

"Temeiul este că este anormal ca în administraţia publică locală unii funcţionari să aibă de două ori mai mult decât viceprimarul, primarul sau chiar preşedintele CJ, în condiţiile în care responsabilitatea şi administrativă, şi politică, şi judiciară se răsfrânge asupra aleşilor, şi nu asupra funcţionarilor”, a afirmat deputatul PSD.

Întrebat de ce majorarea indemnizaţiilor se face cu 30%, Adrian Solomon a spus că „este mai mult de 20%”. "Pentru că e mai mult de 20%. Se întâmplă ca acuma şi cu acest 30% secretarul tot să aibă mai mult ca primarul”, a răspuns social-democratul.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite