Comisia juridică: Toţi inculpaţii acuzaţi de evaziune fiscală scapă de urmărirea penală, dacă unul dintre ei achită prejudiciul integral plus 20%

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cătălin Rădulescu, iniţiatorul proiectului de lege
Cătălin Rădulescu, iniţiatorul proiectului de lege

Comisia juridică din Camera Deputaţilor a votat marţi un amendament la Legea 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, potrivit căruia, dacă unul dintre inculpaţii acuzaţi pentru aceeaşi evaziune fiscală achită prejudiciul integral, plus 20%, toţi cei acuzaţi scapă de urmărirea penală.

"Dispoziţiile art.10 alin. (1) se aplică tuturor inculpaţilor care au săvârşit împreună una dintre faptele prevăzute de art.8 şi art.9, indiferent dacă plata prejudiciului a fost efectuată doar de către unul sau de către o parte dintre aceştia", prevede amendamentul, adoptat cu majoritate de voturi. Cei de la PNL şi USR s-au opus.

Proiectul de lege, iniţiat de deputatul PSD Cătălin Rădulescu, a fost întors de la plen pentru un raport suplimentarvşi va fi cel mai probabil votat miercuri de plenul Camerei Deputaţilor.

În luna octombrie, deputaţii jurişti au votat ca persoanele acuzate de evaziune fiscală să scape de urmărirea penală dacă achită prejudiciul integral, la care se adaugă 20% din suma datorată, prevedere de care se poate beneficia o singură dată.

Comitetul Executiv al PSD, controlat de Liviu Dragnea, i-a trasat Guvernului sarcina de a modifica legislaţia penală prin ordonanţă de urgenţă. Mai exact, articolele din Codul penal şi din Codul de procedură penală declarate constituţionale de CCR vor fi adoptate prin OUG, nu printr-un vot în Parlament. Liviu Dragnea a pasat răspunderea către Viorica Dăncilă, iar premierul nu a oferit detalii.

Jurnalistul Liviu Avram a comentat luni, în redacţia „Adevărul”, anunţul lansat de premierul Viorica Dăncilă la finalul Comitetului Executiv al PSD, potrivit căruia Guvernul va adopta o Ordonanţă de Urgenţă pentru Codul penal şi cel de procedură penală. Liviu Avram a explicat că astfel de iniţiative nu au mai existat până acum şi consideră decizia o „anomalie juridică” care are scopul de a agăţa elemente de amnistie şi graţiere.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite