Ce n-a făcut PSD face CSM: propune ca pragul la abuzul în serviciu să fie de 50.000 de euro. Dragnea ar scăpa de dosar. Precizările CSM

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia specială pentru legile justiţiei a amânat iarăşi votarea modificărilor la Codul Penal. Florin Iordache, preşedintele acestei comisii, a anunţat că CSM a propus un amendament care prevede că pragul la abuzul în serviciu să fie de 50.000 de euro.

UPDATE Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) precizează că amendamentul depus în Comisia Iordache care prevede ca faptele de abuz în serviciu comise de alte persoane decât funcţionarii publici să fie incriminate doar dacă prejudiciul creat este mai mare de 50.000 de euro vizează fapte săvârşite exclusiv de angajaţii din mediul privat. Detalii aici.

UPDATE După ce reprezentanţii USR şi PNL s-au certat cu Florin Iordache şi colegii săi pentru că nu ştiau de amendamentele propuse de CSM, majoritatea PSD-ALDE a decis închiderea şedinţei. Miercuri, de la ora 14.00, aleşii din comisie se vor ocupa de modificările la Codul Civil. 

UPDATE  CSM propune prag de 50.000 euro pentru abuzul în serviciu şi alte infracţiuni de serviciu. Propunerea CSM a fost trimisă  marţi şi se află la prima lectură pentru majoritatea parlamentarilor. Liderul PSD Liviu Dragnea este cercetat pentru un prejudiciu de 23.500 eruo. 

Propunerea CSM arată astfel, potrivit Hotnews

„(3) În cazul infracţiunii prevazute de art. 295 (delapidare-n.r.), săvarşite în condiţiile alin. 1, împăcarea părtilor înlătura răspunderea penală. 

(4)Infracţiunile prevăzute la art 295 (delapidare - n.r.), 297-300 (abuzul în serviciu, neglijenţa în serviciu, folosirea abuzivă a funcţiei, uzurparea funcţiei - n.r.) si art. 304 (divulgarea informatiilor secrete - n.r.), săvârşite în condiţiile alin.1, dacă au produs un prejudiciu material nu se pedepsesc atunci când valoarea prejudiciului este de cel mult 50000 euro, în echivalentul monedei naţionale, iar faptuitorul îl acopera pâna la momentul sesizării instanţei de judecată. 

(5) Daca infracţiunile prevăzute la alin.4 au produs un prejudiciu material, iar făptuitorul acoperă integral prejudiciul cauzal, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, limitele prevăzute la alin.2 se reduc la jumătate.

(6) Dispoziţiile alin 4 si 5 se aplică tuturor persoanelor care au comis împreună una dintre faptele prevăzute de alin 4, indiferent dacă plata a fost efectuată doar de unul sau o parte dintre aceştia."

UPDATE Deputatul USR Stelian Ion a atras atenţia că au trecut tacit trei proiecte legislative ale lui Cătălin Rădulescu, toate trei fiind pe domeniul Justiţiei şi având prevederi controversate. 

Florin Iordache, preşedintele Comisiei speciale, a subliniat că el şi comisia trebuiau să fie sesizaţi de Biroul permanet despre existenţa acestor proiecte, pentru a le discuta. Maimult, Iordache a afirmat că el şi PSD nu susţin cele trei proiecte. 

Florin Iordache a declarat că vor fi respinse şi amendamentele ALDE referitoare la fapte făcute cu violenţă. 


La Comisia specială pentru legile justiţiei au fost depuse peste 100 de amendamente proiectul de modificare a Codurilor Penale, aceste propuneri venind din partea parlamentarilor PSD, ALDE şi UDMR. Un amendament depus de social-democratul Eugen Nicolicea prevede că „cei care divulgă «date privind desfăşurarea urmăririi penale, de natură a afecta imaginea publică a celor cercetaţi, a induce în opinia publică ideea vinovăţiei lor sau a zdruncina în orice fel prezumţia de nevinovăţie» să fie pedepsiţi cu închisoare de la şase luni la doi ani sau cu amendă“.

Nicolicea mai propune ca „reţinerea sau arestarea unei persoane pe motive vădit netemeinice şi esenţial nelegale, se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la un an sau amendă, precum şi cu interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică. Cu pedeapsa prevăzută la alin. (3) se sancţionează şi expunerea publică a unei persoane reţinute, arestate sau condamnate în posturi infamate care îi pot leza demnitatea şi aduce atingere imaginii sale publice". Deputatul PSD a mai cerut ca sistemul judiciar să aibă o definire clară, argumentând că este nevoie de o definiţie a acestuia pentru a se şti dacă este sau nu independent. Mai mult, deputatul PSD spune că nici pericolul pentru ordine publică nu are o definiţie exactă.

De asemenea, deputatul PSD, Cătălin Rădulescu, propune ca pedepsele cu închisoarea de până la 3 ani, cu excepţia infracţiunilor comise cu violenţă, să se execute la domiciliu. În plus, pedepse cu închisoarea la domiciliu se aplică şi în cazul persoanelor condamnate la pedeapsa cu închisoarea peste trei ani, doar cu vârsta de cel puţin 60 de ani a celor care suferă de boli grave sau incurabile stabilite prin lege, a mamelor cu copii şi a gravidelor, cu excepţia persoanelor care au săvâşit infracţiuni cu violenţă.

Rădulescu mai vrea ca prin „consecinţe deosebit de grave“ să se înţeleagă o pagubă materială mai mare de patru milioane lei, faţă de două milioane lei cât este în prezent în lege, iar pedeapsa la darea de mită să scadă şi să fie închisoarea de la şase luni la cinci ani, faţă de doi la şapte ani.

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunţat, pe 11 mai, că nu va susţine amendamentele din proiectul de modificare a Codului Penal care vizează introducerea infracţiunilor de ,„rea-credinţă“ şi "gravă neglijenţă" sau alte incriminări care aduc atingere independenţei justiţiei.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite