Comisia Europeană anunţă că anul trecut au fost deschise 31 de noi cazuri împotriva României pentru nepunerea în aplicare a legislaţiei UE

Comisia Europeană anunţă că anul trecut au fost deschise 31 de noi cazuri împotriva României pentru nepunerea în aplicare a legislaţiei UE

Comisia Europeană FOTO Arhivă

Potrivit unui raport al Comisiei Europene, în 2018 au fost deschise 31 de noi cazuri împotriva României pentru nepunerea în aplicare a obligaţiunilor Uniunii Europene. Cinci dintre acestea vizează politica de mediu.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit documentului emis de Comisia Europeană joi, în 2018 au fost deschise un total de 644 de proceduri de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor la nivel de bloc comunitar, reprezentând o scădere cu 10% faţă de 2017, atunci când au fost deschise 716 proceduri.
 
În ce priveşte România, Comisia Europeană subliniază că în 2018 ţara noastră avea 59 de cazuri deschise, dintre care 34 pentru neîndeplinirea la timp a obligaţiilor de transpunere, 20 pentru transpunere incorectă şi/sau necorespunzătoare a directivelor, şi cinci pentru încălcări ale regulamentelor, tratatelor şi deciziilor. Comisia precizează că dintre acestea, 31 au fost deschise numai anul trecut.
 
„Comisia continuă să se asigure că normele UE sunt aplicate şi respectate în mod corespunzător. De exemplu, în 2018, Comisia a acţionat cu fermitate în ceea ce priveşte asigurarea aplicării normelor într-o serie de domenii de politică. Comisia a sprijinit autorităţile naţionale şi regionale în punerea în aplicare a unor norme clare privind transportul aerian şi apa curată. De asemenea, Comisia a luat măsuri împotriva statelor membre care nu şi-au respectat angajamentele şi nu au pus în aplicare normele UE privind registrele cu numele pasagerilor, combaterea terorismului şi combaterea spălării banilor. În plus, Comisia şi-a utilizat competenţele în materie de asigurare a respectării legislaţiei atunci când unele ţări din UE nu s-au dovedit suficient de rapide în ceea ce priveşte îmbunătăţirea accesului persoanelor cu handicap la site-urile web şi la alte aplicaţii mobile”, se arată în raportul Comisiei.
 
Documentul mai arată că principalele domenii de politică vizate se numără aspecte legate de mediu, mobilitate şi transporturi, precum şi piaţa internă, industrie, antreprenoriat şi IMM-uri.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: