Colegiul Director al PDL s-a reunit pentru a stabili strategia referendumului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Democrat-liberalii s-au reunit, luni, în şedinţa Colegiul Naţional Extraordinar, preşedintele PDL Vasile Blaga arătând că acest for va stabili acţiunile pe care partidul le va desfăşura în această perioadă, el menţionând că strategia finală va fi decisă după deciziile Curţii Constituţionale.

„Situaţia politică din ţară este pe cea pe care o ştiţi. Vom stabili împreună acţiunile pe care le vom desfăşura în această perioadă. Sub rezerva că strategia finală o vom adopta după deciziile de astăzi şi de mâine (luni şi marţi - n.r.) ale Curţii Constituţionale", le-a spus Blaga reprezentanţilor PDL la începutul şedinţei, când a fost acceptată pentru câteva minute prezenţa presei.

Vasile Blaga a mai spus că democrat-liberalii vor lua măsuri organizatorice şi vor stabili responsabilităţile vicepreşedinţilor şi secretarilor executivi ai partidului.
La şedinţa Colegiului Director al PDL au fost invitaţi şi sunt prezenţi şi parlamentari ai partidului, printre aceştia aflându-se şi Elena Udrea.

Majoritatea membrilor Colegiului Director al PDL poartă, la reuniunea de luni, haine de culoare albă, însă mai mulţi parlamentari ai PDL, printre care fostul secretar general al partidului Ioan Oltean, au venit la şedinţă îmbrăcaţi cu cămăşi în dungi sau carouri.

Şapte parlamentari au venit îmbrăcaţi în alte culori, printre aceştia afându-se fostul ministrul al Agriculturii, Valeriu Tabără, care avea o cămăşă cu nuanţe de verde, Ioan Oltean îmbrăcat într-o cămaşă cu dungi albe şi albastre, Gheorghe Albu care purta o cămaşă în dungi albastre, roşii şi albe, iar Daniel Buda în nuanţe de crem şi maro.

În alb s-au îmbrăcat cei mai mulţi dintre membrii Colegiului Director, în frunte cu Vasile Blaga, Gheorghe Flutur, Sulfina Barbu, Raluca Turcan, Cezar Preda, Cristian Preda, Roberta Anastase.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite