Codruţ Sereş: Klaus Iohannis i-a fost prezentat lui Dan Voiculescu prin 2005/ 2006. Iohannis: Sereş a primit o temă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Codruţ Sereş, secretar general al PC FOTO Arhiva Adevărul
Codruţ Sereş, secretar general al PC FOTO Arhiva Adevărul

Codruţ Sereş, fost ministru al Economiei şi secretar general al PC, partid fondat de Dan Voiculescu, susţine că preşedintele PNL, Klaus Iohannis, i-a fost prezentat lui Dan Voisculescu în 2005/2006.

UPDATE Klaus Iohannis: ”Nu a existat niciodată o astfel de negociere, fiindcă pur şi simplu nu m-a interesat acel partid, indiferent cum s-o fi numit el pe parcurs. Sunt simple dezinformări, nici nu vreau să le numesc altfel Am constatat că insistă, probabil că a primit o temă. Nu, nu mă interesează nici domnul Şereş, nici divagaţiile domniei sale”, a afirmat liderul PNL.

„Dan Voiculescu nu avea deloc încredere în Iohannis. Pentru că mai avusese diverse discuţii la nivel politic cu acesta, cu doi-trei ani înainte. Undeva prin 2005-2006 lui Dan Voiculescu îi fusese prezentat Klaus Iohannis de către preşedintele Bursei de Mărfuri de la Sibiu, care în 2004 era preşedintele partidului nostru din Sibiu. Ca urmare a acestor discuţii, negocieri, Dan Voiculescu avea o anumită reticenţă faţă de Klaus Iohannis. Eu am participat şi la acele discuţii în calitate de secretar general al partidului“, a declarat Sereş, pentru „Evenimentul Zilei“.

Înterbat de ce Iohannis neagă vehement întâlnirile sale cu Dan Voiculescu, Sereş a răspuns: „Probabil că se bazează pe tăcerea lui Crin Antonescu şi Mircea Geoană. E simplu. Numai că în ziua aia l-au văzut mai mulţi oameni decât cei doi, de la cei de la intrare, până la şefa de cabinet a lui Dan Voiculescu. Nu a comentat nimic Dan Voiculescu după întâlnire, dar din punct de vedere mediatic s-a văzut că Trustul Intact l-a susţinut. Nu s-au dat decât ştiri pozitive despre Klaus Iohannis, spre deosebire de Liviu Negoiţă şi Lucian Croitoru“.

Premierul Victor Ponta şi adversarul său în cursa pentru Cotroceni, Klaus Iohannis, au început un război al declaraţiilor în care se acuză reciproc de minciună. În timp ce Ponta susţine că edilul Sibiului ar fi fost propus pentru funcţia de premier, în 2009, la îndrumarea lui Dan Voiculescu, Iohannis susţine că liderul PSD minte şi îl provoacă să vină cu dovezi. 

„Eu am fost în 2009 la Grivco cu domnul Iohannis, când urma să fie prim-ministru, eu eram un biet purtător de cuvânt. Mă vedeţi în anul 2014 apucându-mă să spun că de fapt nu am fost? Am fost, aşa cum am fost şi cu Crin Antonescu în 2012, să discutăm lucruri importante“, a afirmat premierul Ponta, în interviul acordat ziarului „Adevărul“.

„O minciună sfruntată“

Candidatul ACL la alegerile prezidenţiale, Klaus Iohannis, a comentat luni, într-o emisiune difuzată de postul B1 TV, declaraţia premierului Victor Ponta. Iohannis l-a acuzat de minciună pe contracandidatul său la alegerile prezidenţiale şi l-a somat să prezinte public dovezi care să îi susţină spusele.

„Este o minciună sfruntată, i-o spun direct în faţă. Clar a minţit (...). Victor Ponta ştie foarte bine că nu am fost niciodată la Grivco, ştie foarte bine treaba asta. Aş îndrăzni să-l provoc să aducă orice probă, oricât de mică, oricât de indirectă, care să arate că am fost eu cu el la Grivco. Sau să aducă pe cineva care a fost la Grivco şi să spună că da, Klaus Iohannis a fost acolo “, a mai spus preşedintele PNL.

Citeşte şi:

Hal de campanie electorală: cine a fost şi cine n-a fost la Grivco

DUEL O nouă miză măruntă agită precampania electorală. Liderul PSD l-a acuzat pe liderul PNL că a fost prezent la Grivco, în biroul lui Dan Voiculescu, în 2009, unde a negociat funcţia de premier. În replică, Iohannis a negat şi l-a provocat pe Ponta să arate dovezi

Şova, la Adevărul Live: Iohannis minte. A fost la Grivco în 2009, altfel nu cred că nimerea nici clădirea Parlamentului. Udrea e mai bărbat decât el

Purtătorul de cuvânt al campaniei prezidenţiale a PSD, Dan Şova, a declarat marţi, la Adevărul Live, că preşedintele PNL, Klaus Iohannis, minte când afirmă că nu a fost prezent la Grivco, în 2009, şi l-a provocat pe acesta să dezvăluie unde s-a aflat în acele momente.

Klaus Iohannis: Îl provoc pe Victor Ponta să arate orice probă că eu am fost la GRIVCO

Klaus Iohannis, preşedintele PNL şi candidatul partidului la Preşedinţie, a fost invitatul lui Cătălin Prisăcariu, la B1 TV. Liberalul a discuta despre acuzaţiile de continuator al nazismului, dar şi despre relaţia sa cu fostul preşedinte liberal, Crin Antonescu. De asemenea, Klaus Iohannis i-a cerut lui Victor Ponta să arate public orice probă potrivit căreia primarul Sibiului a fost la GRIVCO.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite