Coaliţia pentru Rusia

Referendumul propus de Coaliţia pentru familie, sprijinit de parlamentari din toate partidele politice, nu este despre “familia tradiţională”.

Nu răspunde niciunei probleme cu care aceasta se confruntă: scăderea numărului de căsătorii, scăderea natalităţii, violenţa în familie, protecţia şi educaţia copilului sau rata mare a divorţurilor. Nu răspunde nici unor nevoi, legitime, de altfel, ale organizaţiilor religioase privind libertatea religioasă sau de a-şi promova valorile în comunitate. Nu este nici măcar expresia civică a unei idei politice conservatoare.

Referendumul pentru modificarea articolului 48(1) din Constituţia României este expresia cea mai nocivă a populismului politic şi intoleranţei, este un atac direct la valorile democraţiei liberale, la libertăţi şi drepturi individuale, la adresa caracterului laic al statului. Este cea mai imorală iniţiativă publică după 1989 pentru că ia la ţintă şi demonizează, cu intenţie şi fără scrupule, folosind spaimele şi credinţele morale intime ale unei majorităţi religioase, o minoritate a marii comunităţi care se numeşte România. Iar organizaţia umbrelă care a iniţiat demersul, Coaliţia pentru familie, este o ciorbă de putinişti şi rusofili, exaltaţi care şi-au asumat menirea divină să mântuiască naţiunea cu forţa, anti-occidentali şi inamici ai societăţii deschise, conspiraţionişti care trăiesc anxios sub asediul ocultei mondiale, neo-marxismului occidental, vaccinurilor Big Pharma şi globalizării, protocronişti, nostalgici ai lui Antonescu sau Gărzii de fier, protectori ai fiinţei naţionale în faţa asaltului decadenţei morale a Occidentului, dar, foarte probabil, şi naivi care chiar cred că pot construi o Românie mai bună sau reda demnitatea şi reconstitui influenţa etică a Bisericii prin modificări constituţionale limitative.

Este foarte greu să explici oamenilor că pentru România miza referendumului nu este căsătoria între persoane de acelaşi sex. Nu există nicio iniţiativă legislativă în acest sens susţinută de vreun grup parlamentar. Nu există nicio iniţiativă legislativă în acest sens împinsă pe agenda publică de către comunitatea LGBT. Şi chiar dacă ar apărea, şansele reale ca o astfel de iniţiativă să treacă prin Parlament sunt zero. Şi atunci de unde ultragierea asta morală violentă a Coaliţiei pentru familie? Unde este “pericolul”? Răspunsul este simplu: pericolul este pentru Rusia. Este pericolul avansului libertăţii, valorilor democratice şi statului de drept până la graniţa Rusiei. Kremlinul şi kleptocraţia din Moscova sunt în pericol, nu familia tradiţională din România.

Intrarea în mainstream-ul politic a partidelor şi agendelor publice iliberale, anti-europene şi anti-democratice este oglindirea, directă – prin implicare financiară sau informaţională sau indirectă – prin conivenţă ideologică, a agendei Kremlinului şi a permis şi unor organizaţii extremiste marginale din România să-şi impună proiectele pe agenda publică. Discreditarea democraţiei liberale este obiectiv cheie al politicii externe a Rusiei, iar ţintele au fost exprimate public: lupta anticorupţie şi societatea deschisă. Au spus-o public atât Putin, Duma rusă, cât şi ambasadorul Rusiei la Bucureşti: agenţiile anticorupţie şi drepturile omului sunt instrumente politice occidentale îndreptate împotriva intereselor ruse. Iar Coaliţia pentru familie este expresia organizată în România a acestei filosofii politice, sprijinită explicit de ambasadorul rus la Bucureşti, Valery Kuzmin.

Uitaţi-vă doar puţin la “Congresului mondial al familiilor” (corespondentul global al CpF) care a avut loc de curând la Budapesta: liderii mişcării globale “pro-familia tradiţională” sunt intimi ai politicienilor ruşi (invitaţi şi sfătuitori ai Dumei ruse – e.g. Brian Brown, preşedinte al Congresului mondial al familiilor) şi apologeţi ai politicii externe a Rusiei (e.g. Larry D. Jacobs, Managing Director al Congresului mondial al familiilor: “Ruşii ar putea fi salvatorii creştini ai lumii”), iar prietenii şi colaboratorii sunt politicieni, partide şi organizaţii anti-UE şi promotoare ale agendei Rusiei (Igor Dodon – Republica Moldova, Levan Vasadze - Georgia, Alternativa pentru Germania - Germania, Fidesz – Ungaria, U ime obitelji – Croaţia, membri ai Dumei ruse etc).

“OK”, aţi putea replica. “Admit că agenda Coaliţiei pentru familie reflectă, în oglindă, agenda iliberală a Rusiei, dar eu sunt creştin, crescut într-o tradiţie morală de care sunt mândru şi care mă defineşte şi cred cu tărie că familia autentică este familia creştină formată dintr-un bărbat şi o femeie”, îmi veţi spune. Fair enough. Întâmplător şi eu cred în valori morale creştine şi încerc să le exercit atât cât îmi permit slăbiciunile umane şi tăria de caracter. Dar aici nu discutăm despre valori morale creştine şi despre promovarea acestora. Apostolatul nu se face prin schimbarea Constituţiei, ci prin dialog, prin exemplu personal, prin convingere, prin solidaritate şi, dacă vreţi, prin iubire faţă de aproape. Şi nu discutăm nici despre evaluări morale ale semenilor noştri, pe care suntem liber să le facem. Aici discutăm, de fapt, despre arhitectura constituţională laică a statului. Iar laic nu înseamnă anti-religios.

Scopul, menirea Constituţiei nu este să favorizeze un individ sau o comunitate anume sau să definească familia în termeni religioşi sau etnici, ci să dea un cadru general normativ în care fiecare cetăţean şi fiecare comunitate sunt puşi pe picior de egalitate în ceea ce priveşte libertatea şi posibilitatea de a-şi căuta fericirea şi bunăstarea. Constituţia nu este şi nu trebuie să fie un instrument al limitărilor, interdicţiilor şi discriminărilor. Fiecare individ, fiecare comunitate religioasă, etnică, sexuală sau de altă natură trebuie să se poată bucura de acelaşi spaţiu de joc şi negociere publică în apărarea intereselor legitime proprii. Constituţia este, dacă îmi permiteţi, Biblia tuturor cetăţenilor români, fie ei bărbaţi, femei, heterosexuali, homosexuali, etnici români, unguri, lipoveni, fotbalişti, ingineri etc. Repet, este Biblia condiţiei de cetăţean în România. Or toţi trebuie să se bucure de aceleaşi condiţii, fără discriminare, pentru a-şi putea promova interesele. Rolul statului, prin Constituţie, trebuie să fie de arbitru neutru care nu dă avantaje de joc unui individ sau comunităţi anume, fie ea majoritară sau minoritară. Abia după ce ai stabilit reguli de joc comun, nediscriminatorii, putem discuta, negocia, promova idei şi interese. Vom discuta, cândva, probabil, şi despre căsătoriile între persoane de acelaşi sex sau despre parteneriat civil şi vom ajunge la o concluzie, pozitivă sau negativă, însă asta trebuie să se facă într-un spaţiu normativ constituţional nediscriminatoriu. Vom discuta şi despre reformă electorală, dar tot în aceleaşi condiţii. Şi despre multe altele, dar în condiţii de libertate şi egalitate.

De alfel, aş avea o observaţie: dacă Biserica sau comunităţile creştine cred că îşi pot promova agenda, valorile şi atinge obiectivele prin intermediul statului, prin interdicţii şi limitări având ca ţintă alte comunităţi, atunci partida este pierdută. Înseamnă că nu mai cred în forţa lor morală şi capacitatea de convingere. Referendumul Coaliţiei pentru familie arată slăbiciune, nu putere. Iar eu, ca creştin, nu mă simt reprezentat de oameni resentimentari şi violenţi în acţiunea publică.

Şi am să închei vorbind despre laşitatea şi ipocrizia partidelor politice parlamentare, inclusiv a grupului minorităţilor din Parlament (la sfârşit nu o să mai fie nimeni să vă apere). Sincer nu cred că votul lor în Parlament şi (non-) poziţiile publice exprimate sunt un semn al angajamentului lor ideologic şi valoric în sensul demersului Coaliţiei pentru familie. Nu îi văd extremişti, fundamentalişti religios pe parlamentarii noştri, eventual, pe unii dintre ei, îi consider hoţi sau incompetenţi. Însă îi văd laşi şi ipocriţi pe majoritatea. Iar combinaţia este letală pentru România. Referendumul iniţiat de Coaliţia pentru Rusia nu este despre LGBT, ci despre viitorul democratic al României. Fie continuăm pe calea libertăţii, statului de drept, drepturilor omului şi anticorupţiei, fie alegem calea autoritarismului şi injustiţiei. Majoritatea din Camera Deputaţilor a făcut o alegere, pe cea de a doua. Urmează Senatul.

Şi mai e ceva: a nu te pronunţa pe subiect sub pretextul că nu vrei să ţi se taie maioneza ideologică de la tine din partid este iresponsabil faţă de viitorul ţării şi insultător faţă de votanţi. Liderii politici sunt lideri pentru că nu răspund populist la fiecare stimul electoral de moment, ci pentru că propun o viziune despre viitorul nostru comun, despre valorile pe care ne aşezăm societatea şi conving oamenii să îi urmeze şi să lupte împreună pentru acest viitor. Or dacă tu crezi în viitorul european al României, însă stai în barcă, prin tăcere, cu inamicii acestui viitor, eşti laş. Da, poate vei pierde politic, poate vei pierde voturi, dar laşi în urmă o idee care va fi dusă mai departe de alţii, poate mai capabili. Asta s-a întâmplat şi cu anticorupţia la noi. Promotorii statului de drept şi anticorupţiei din anii 2000-2004 au fost o minoritate care a luptat împotriva unei majorităţi sceptice şi ostile DNA. Astăzi, acei promotori singuratici sunt, în majoritate, epuizaţi politic sau din punctul de vedere al credibilităţii publice după ce tone de lături au fost turnate în capul lor timp de ani de zile. Dar anticorupţia a mers mai departe şi a produs rezultate de care toţi suntem mândri şi de care ne bucurăm.

A rămas, din păcate, în sarcina câtorva grupuri civice şi câtorva oameni să ducă această luptă cu Coaliţia pentru Rusia, pentru că partidele parlamentare sunt laşe. La fel, tone de dejecţii ni se vor arunca în cap şi deja se întâmplă acest lucru: “poponarilor”, “trădătorilor”, “slugilor lui Soros”, “neo-marxiştilor” etc. OK, vom merge mai departe. Şi sunt mândru că mişcarea civică din care fac parte, Iniţiativa România, a fost prima organizaţie care s-a poziţionat public, instituţional, împotriva demersului Coaliţiei pentru Rusia. Pentru că Europa este viitorul nostru. Nu există altul. (Dietrich Genscher)