Clasa politică actuală vrea familie tradiţională. „Făt-Frumos n-a scăpat un alt Făt-Frumos din ghearele zmeului. A scăpat-o pe Ileana Cosânzeana“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toate partidele parlamentare susţin modificarea Constituţiei, astfel încât să se stipuleze clar că familia este formată între un bărbat şi o femeie, definiţie susţinută de Biserica Ortodoxă

Curtea Constituţională (CCR) a avizat favorabil iniţiativa de modificare a Constituţiei, astfel încât definiţia familiei să capete o formulare susţinută de biserică. Pasul următor e ca Parlamentul să voteze un proiect legislativ de modificare a Legii Fundamentale, însă e nevoie de un larg consens politic: mai exact, o majoritate de două treimi, adică o bună parte a Opoziţiei să bată palma cu Puterea. „Weekend Adevărul“ a stat de vorbă cu aleşi de la toate partidele parlamentare, iar răspunsul, fie că vorbim de stânga sau de dreapta, a fost acelaşi: „susţinem“. 

Explicaţiile ţin, pe de o parte, de conceptul tradiţional al familiei, bine înşurubat în mentalul colectiv, dar, pe de altă parte, există şi o dimensiune pragmatică: lupta ca cele trei milioane de semnături de susţinere pentru redefinirea familiei să se transfome în voturi la alegerile parlamentare din toamnă. „Niciun  partid din România nu va vota împotriva unei astfel de iniţiative, pentru că s-ar sinucide politic, deşi eu cred că actuala formulare din Constituţie este suficientă, modernă , europeană“, spune vicepreşedintele unui partid parlamentar tradiţional, însă cu condiţia anonimatului.

„Să se iubească în intimitatea lor“
Dar să luăm partidele pe rând. Ar vota PSD un proiect legislativ care să susţină că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între bărbat şi femeie, nu pe cea între soţi? Răspunde, pentru „Adevărul“, Codrin Ştefănescu, secretarul general adjunct al PSD:  „Încă n-am vorbit la nivel de partid, dar vă spun punctul meu de vedere şi al altor colegi care gândesc normal. Decizia CCR este foarte normală, logică, pe temperamentul şi pe tradiţa stilului nostru românesc de a fi, de milenii. Poate că o să fiu criticat că nu sunt deschis spre anumite norme europene, drepturile omului etc. Dar dreptul omului este ca în viaţa lui privată, acasă sau în intimitate, să facă exact ce vrea el, cât vrea el şi cum vrea el, atât timp cât nu deranjează pe alţii, pe vecini, şi nu le aduce prejudicii acestora“, începe Codrin Ştefănescu.

Şi cu ce i-ar deranja dacă definiţia căsătoriei rămâne aşa cum e ea stipulată acum în Constituţie? „Păi, astea sunt chestii publice, când se căsătoresc două persoane de acelaşi sex sunt chestii publice şi apoi or să vrea să înfieze şi copii, iar copiii aceia ce educaţie vor avea de la doi oameni de acelaşi sex? Să se iubească în intimitatea lor“, răspunde Codrin Ştefănescu, care face, pentru a explica nefirescul relaţiilor între persoane de acelaşi sex recurge la folclor.  „În tradiţia poporului român, un cuplu este foarmat din un bărbat şi o femeie, care fac copii, copii fiind moştenitorii tradiţiilor din moşi strămoşi. Aşa e la noi încă din basmele vechi pe care le-au cules Petre Ispirescu şi Ion Creangă. N-am auzit o poveste cu Feţi-Frumoşi, ci am auzit doar povestea cu Făt-Frumos şi Ileana Cosânzeana. N-am auzit că Făt-Frumos se duce să scape un alt Făt-Frumos din ghearele zmeului. Nu, a scăpat-o pe Ileana Cosânzeana. Pe Făt Frumos îl ajută zânele: Zâna Apelor, a Pădurilor, nu Zânii. N-am auzit de Zânul Apelor, Zânul Pădurilor şi Zânul Vântului. Nu, sunt zâne. Există în poveştile româneşti străvechi Zâna Zânelor, nu Zânul Zânilor şi cu asta am spus cum gândim“, conchide liderul PSD.

Raluca Turcan, vicepreşedinte PNL, militează de mult pentru redefinirea familiei. „Eu susţin întru totul ideea definirii clare în Constituţie a familiei ca fiind relaţia dintre bărbat şi femeie. De altfel, am depus amendament când funcţiona comisia de modificare a Constituţiei, în sensul acesta.  Am susţinut campania de strângere de semnături, am militat public pentru lucrul acesta , aşadar sunt o susţinătoare a noţiunii  de familie“. Întrebată de „Adevărul“ dacă va vota proiectul, Raluca Turcan a răspuns prompt: „Aş vota cu două mâini dacă se poate. Cred structural  în familia tradiţională şi voi milita pentru asta“.

„E nevoie şi de o alternativă: parteneriat civil“
Însă Ovidiu Raeţchi, vicepreşedintele PNL Bucureşti, vorbeşte şi despre drepturile cuplurilor de acelaşi sex. „Din punctul meu de vedere, este foarte posibil să avem o soluţie de următorul tip: referendumul să treacă, în sensul că majoritatea populaţiei din România, într-un procent înţeleg de 70%, să spună «da» ideii de căsătorie clară între femeie şi bărbat. Însă, în acelaşi timp e foarte posibil să trebuiască să legiferăm o soluţie de tip parteneriat civil, astfel încât şi dreptul european să aibă o variantă în România. De ce? Pentru că şi cuplurile gay au o viaţă civilă. Ei fac testamente, ei locuiesc împreună. E o realitate. Aşadar, au drepturi, cum e dreptul de a moşteni, de a împărţi un apartament cu ceea ce implica asta în dreptul civil. OK, definim familia pe cale clasică şi consacrată, dar e nevoie şi de o alternativă: parteneriat civil, uniune consensuală astfel încât să oferi drepturi şi aici“, a explicat Ovidiu Raeţchi pentru „Adevărul“. 

Mult mai radical este senatorul PMP, Haralambie Vochiţoiu. „Cred că cei care au alte orientări sexuale ar trebui să fie mulţumiţi că nu mai sunt prigoniţi de societate cum au fost în alte vremuri. Adică să-i lăsăm în pace, dar să ne lase şi ei pe noi, cu alte cuvinte“, a declarat senatorul PMP pentru Mediafax. Nici Cristiana Anghel, senator ALDE, deci liberală, nu vrea să audă de comunitatea LGBT. „Voi vota pentru proiect. Dacă s-ar putea, cu ambele mâini, mai ales că am şi semnat pentru acest demers, şi eu, şi familia mea. Dacă nu aş vedea acele marşuri, cu persoanele acelea dezbrăcate sau machiate şi făcute în toate minunile din lume, de arată ca la circ, aş mai spune. Nu am nimic împotriva a ceea ce se întâmplă în casă. Dacă vor să trăiască împreună, să trăiască. Expunerea aceasta în faţa copiilor sau adolescenţilor, nu mi se pare normală“, spune Cristiana Anghel.

Când vorbeşte despre familie, deputatul UDMR Odon Szabo, tată a cinci copii, se raportează la definiţia creştină. „Familia, în sensul înţeles azi în ţara noastră, înseamnă o relaţie între un bărbat şi o femeie. Acesta este definiţia încetăţenită. Este o directie pe care au pornit mai multe ţări din Europa central: Polonia, Ungaria spre exemplu au realizat aceasta precizare nu demult în Constituţie. Au susţinut-o reprezentanţii cultelor religioase din România, inclusiv cultele religioase ale comunităţii maghiare, de altfel mulţi  reprezentanţi ai comunităţii noastre au semnat acea petiţie “, susţine deputatul maghiar. 

Cum se ajunge la modificarea Constituţiei
În sesiunea din toamnă, Senatul introduce iniţiativa legislativă de modificare a Constituşiei în procedură parlamentară. Proiectul merge în comisiile de specialitate pentru avize, apoi în plenurile celor două Camere, la votul final.E posibil ca legea să fie adoptată până la alegerile parlamentare?  „Nu cred că se va modifica Constituţia numai cu acest articol. Constituţia trebuie modificată în ansamblu, să ajungem la un proiect modern pentru România“, spune Codrin Ştefănescu. „ Cunoscând structura Parlamentului, nu cred că astăzi nu există două  treimi în Parlamentul României pentru această iniţiativă. Însă eu m-aş bucura dacă n-ar fi o temă de campanie, pentru că este o discuţie serioasă, vorbim despre valori, iar în campanie se caută teme emoţionale“, spune Odon Szabo, deputat UDMR. După ce legea va fi promulgată, Guvernul este să organizeze referendum de revizuire a Constituţiei în maximum 30 de zile.

Cred că cei care au alte orientări sexuale ar trebui să fie mulţumiţi că nu mai sunt prigoniţi de societate, cum au fost în alte vremuri. Adică să-i lăsăm în pace, dar să ne lase şi ei pe noi. Haralambie Vochiţoiu, senator PMP
N-am auzit o poveste cu Feţi-Frumoşi, ci am auzit doar povestea cu Făt-Frumos şi Ileana Cosânzeana. N-am auzit că Făt-Frumos se duce să scape un alt Făt-Frumos din ghearele zmeului. Codrin Ştefănescu, secretar general adjunct PSD
Aş vota cu două mâini dacă se poate. Cred structural  în familia tradiţională. Raluca Turcan, vicepreşedinte PNL
Dacă nu aş vedea acele marşuri, cu persoanele acelea dezbrăcate sau machiate şi făcute în toate minunile din lume, de arată ca la circ, aş mai spune. Cristiana Anghel, senator ALDE
Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite