Această afirmaţie, care deja a stârnit, cred, invidia doamnei Dăncilă, demonstrează, dacă mai era nevoie, că domnul Barna confundă cupola circului cu bolta patriei.

Nu poţi călca senin pe cadavre, nu poţi specula tragediile unor oameni, făcându-ţi campanie electorală pentru funcţia de preşedinte al ţării -- fie că îi ştii atribuţiunile, fie că nu.

Demagogia şi populismul sunt metehne ale politicii, nu virtuţi ale ei. Schimbarea în bine a unei societăţi nu se realizează înlocuind incompetenţii şi ipocriţii „lor“ cu incompetenţii şi ipocriţii „noştri“, răul „lor“ cu răul „nostru“, ci instaurând binele, dreptatea, adevărul.

Domnul Dan Barna, doritor înfocat de „schimbare“, nu pare a fi deloc diferit de cei „neschimbaţi“. Se vede cu ochiul liber că dumnealui, în realitate, nu e altceva decât slujitorul fidel al propriei retorici, kamikazele vesel al propriilor veleităţi şi interese. În afara ambiţiilor sale cocoţate, nimic nu pare a-l recomanda pentru o asemenea funcţie.

Gargara cu ceai electoral nu poate schimba România, ci doar ageamii între ei -- rănile ţării vor supura tricolor mai departe.

„Sutor, ne ultra crepidam!“ (Cizmarule, nu mai sus de sanda!) -- i-ar fi spus Apelles unui cizmar cu zel critic, care dorea să-i aducă “schimbări“ în tablou. 

N-ar strica dacă dl. Barna şi-ar însuşi imperativul antic.