Ciucă vrea introducerea certificatului verde la locul de muncă: Vor beneficia şi cei care au trecut prin boală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Inquam Photos/ Octav Ganea
FOTO: Inquam Photos/ Octav Ganea

Premierul Nicolae Ciucă vrea reînceperea discuţiilor pentru introducerea Certificatului Verde la locul de muncă, în condiţiile în care proiectul de lege se află blocat la Camera Deputaţilor de mai bine de o lună.

Întrebat, marţi, când va fi introdusă obligativitatea Certificatului Verde la locul de muncă, premierul a răspuns: „Este un subiect pe care l-am discutat cu domnul ministru Rafila sâmbătă şi am convenit sa găsim acele soluţii prin care certificatul să fie reintrodus în dezbatere în Parlament, iar când va fi aprobat de Camera Deputaţilor să meargă spre promulgare. Nu estimez un timp acum”.

De altfel, întrebat dacă ia în calcul ca persoanele care au trecut prin boală, dar care nu au fost înregistrate la DSP să poată beneficia de Certificat Verde, Nicolae Ciucă a transmis: „Din discuţiile pe care le-am avut cu domnul ministru, de certificatul verde vor beneficia şi persoanele care au trecut prin boală”. 

Premierul a mai precizat că nu s-a discutat în interiorul Guvernului despre varianta eliberării certificatului după prima doză de vaccin, propunere făcută de ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite