Cîţu şi cărţile

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Reacţiile la proiectul „România Educată” au fost inegale – pendulând între „foarte necesar” şi „platonic”. Având în vedere gradul mare de abstracţie al proiectului şi miza sa de termen lung, e cumva firesc să fie aşa, pentru că instrumentul cu care poţi măsura eficienţa „României Educate” mai are de aşteptat: de la remodelarea sistemului până la rezultatele produse asupra elevilor va trece ceva vreme.

Tocmai de aceea, cred că proiectul „România Educată” ar trebui completat, declinat, limpezit cu un proiect pe termen scurt, ale cărui rezultate să fie imediat cuantificabile. Iar acesta nu poate fi decât „România Citită”. Ştim deja toate cifrele – sunt repetate cu o anumită voluptate de două-trei ori pe an, când un ziarist mai încercă să învie subiectul: România este pe ultimul lor din UE la capitolul citit. Citim extrem de puţin şi cheltuim aproape nimic pe cărţi. Iar efectul e unul în spirală, pentru că piaţa cărţii influenţează direct nivelul de competitivitate al culturii naţionale şi al învătământului. Acolo unde piaţa cărţii nu poate stimula prin propria forţă performanţa intelectuală, cultura trăieşte din subvenţii – iar subvenţiile merg uneori, din inerţie, către instituţii care au început să se necrozeze şi să producă (şi multă) zgură. Academia Română, de exemplu.

Concomitent, o piaţă a cărţii ridicol de mică înseamnă şi o criză a cititorului – mai ales a cititorului tânăr. Fără consum de carte, librăriile dispar, editurile îşi reduc oferta, preţurile cresc (pentru că trebuie să valorifici tiraje foarte mici). Asta înseamnă că şansa cititorului de a se întâlni cu cartea scade. Şi marea problemă a acestei scăderi se înregistrează la copii – la vârsta critică (de la 5 la 12 ani, să spunem) la care se decide dacă aceştia vor deveni sau nu cititori de cursă lungă. Dacă un copil nu se întâlneşte atunci cu cartea, e foarte puţin probabil că o va mai face după adolescenţă. Iar un adult care nu s-a întâlnit cu cartea la vremea cuvenită va fi – foarte probabil – un angajat neperformant, un cetăţean refractar („conspiraţia vaccinurilor”) etc.

România are un model măsurabil de politică culturală super-eficientă. Aceasta este voucherul pentru carte al guvernului Boc (oprit din cauza crizei economice). Care – cu limitele specifice anilor 2008-2009 – a crescut piaţa de carte cu aproape 50% şi, implicit, consumul de carte cu o cifră pe care o putem estima la minim 20% („câţi din cei care au obţinut o carte au şi citit-o?”). Cum se face asta? Simplu: oferind copiilor, la vârste decisive pentru formarea gustului pentru lectură, prin intermediul şcolilor, cupoane trimestriale cu valori mici (40 de lei, să spunem) în baza cărora pot obţine una sau două cărţi. Această intervenţie minoră în sprijinul unei pieţe strategice, la care toţi actorii economici au dreptul să participe cu şanse egale, crescându-şi astfel performanţa (intervenţie care nu se compară cu banii tocaţi anual pe subvenţii fără efecte măsurabile) ar dinamiza imediat, palpabil, întregul segment cultural.

Dacă vrea să se racordeze pragmatic la „România Educată” a preşedintelui Ionannis, acesta este programul pe care trebuie să şi-l asume Florin Cîţu.  Tocmai pentru că el dezvoltă competitivitatea, nu placiditatea subvenţionistă; şi tocmai pentru că aici rezultatele sunt imediate (copiii au acces la cărţi şi încep să citească imediat), nu presupun o schimbare de model educaţional întinsă pe decenii.          

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite