Ciorbea a fost inspirat când a ales să fie Avocat al Poporului. Funcţia de la ASF era neconstituţională

Ciorbea a fost inspirat când a ales să fie Avocat al Poporului. Funcţia de la ASF era neconstituţională

Victor Ciorbea este Avocat al Poporului FOTO Mediafax

Judecătorii Curţii Constituţionale (CCR) au decis astăzi că numirea fostului premierr Victor Ciorbea în funcţia de membru neexecutiv la ASF este neconstituţională. Decizia Curţii vine după ce Victor Ciorbea a fost numit Avocat al Poporului, renunţând astfel la funcţia de la ASF.

Ştiri pe aceeaşi temă

Prim-vicepreşedintele PDL Andreea Paul a anunţat că democrat-liberalii sesizează miercuri Curtea Constituţională în privinţa numirii lui Victor Ciorbea la ASF, pe motiv că aceasta ar fi ilegală, încălcând Constituţia, Ciorbea neîndeplinind condiţiile prevăzute în lege pentru a ocupa această funcţie.

„PDL sesizează astăzi Curtea Constituţională cu privire la numirea ilegală a lui Victor Ciorbea la ASF, considerând că această numire este neconformă cu articolul 1 alineatele 3 şi 5 din Constituţie“, a aspus Paul.

Plenul Parlamentului a aprobat marţi numirea lui Victor Ciorbea ca membru neexecutiv în ASF, el obţinând 326 de voturi pentru şi 16 împotrivă.

Fostul premier Victor Ciorbea a renunţat la calitatea de membru neexecutiv al ASF pentru a candida pentru funcţia de Avocat al Poporului, ]nainte de deciyia CCR, având atât susţinerea social-democraţilor, cât şi a liberailor.

„Da, am renunţat la poziţia din ASF pentru că voi candida la funcţia de avocat al poporului. Decizia mea nu are legătură cu contestaţia depusă de PDL la Curtea Constituţională“, a confirmat fostul premier pentru Economica.net.

Pe aceeaşi temă:

PSD îl vrea pe liberalul Victor Ciorbea Avocat al Poporului. Fostul premier şi-a dat demisia astăzi din Senat

PSD îl susţine pe fostul premier Victor Ciorbea pentru funcţia de Avocat al poporului, au declarat, pentru Mediafax, surse politice.

USL, din nou împreună. PSD şi PNL îl susţin pe Victor Ciorbea pentru funcţia de Avocat al poporului

Victor Ciorbea are susţinerea PSD pentru funcţia de Avocat al Poporului şi, în acelaşi timp, este agreat şi de către săi colegi din PNL, au declarat surse parlamentare pentru adevarul.ro.

PDL sesizează CCR privind numirea lui Victor Ciorbea la ASF

Prim-vicepreşedintele PDL Andreea Paul a anunţat că democrat-liberalii sesizează miercuri Curtea Constituţională în privinţa numirii lui Victor Ciorbea la ASF, pe motiv că aceasta ar fi ilegală, încălcând Constituţia, Ciorbea neîndeplinind condiţiile prevăzute în lege pentru a ocupa această funcţie.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: