Cioloş: Vedem AUR, vedem declaraţiile pe care le fac, această alegere a unui preşedinte de onoare cu un discurs pro-rus. Autorităţile trebuie să se sesizeze

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dacian Cioloş FOTO Inquam Photos / George Călin
Dacian Cioloş FOTO Inquam Photos / George Călin

Dacian Cioloş a atras atenţia asupra Alianţei pentru Unirea Românilor, cu privire la faptul că formaţiunea şi-a numit un nou preşedinte de onoare, „cu un discurs pro-rus”. Potrivit liderului USR, e important ca cetăţenii să vadă ce se ascunde în spatele partidului condus de George Simion şi Claudiu Tîrziu, iar „autorităţile trebuie să se sesizeze”.

„Vedem agresivitatea Rusiei sau agresivitatea lui Putin, intenţia lui de a folosi toate mjloace pentru a destabiliza UE şi a slăbi încrederea liderilor din UE. O face pe faţă, o face şi mai ascuns, nu mai departe, daţi-mi voie, vedem AUR, partidul care iată, are un preşedinte de onoare declarat pro-rus, cu un discurs pro-rus, deci asta e ceea ce ne aduce Rusia şi ceea ce aduce tensiunea în România. Evident, cu îngrijorare, au fost diferite iniţiative pentru a încerca să clarifice situaţia prin negocieri şi să se evite un conflict armat, se încearcă acest lucru. E o poziţie fermă din partea NATO, că teritoriul protejat de NATO va fi protejat prin participarea partenerilor, aţi văzut anunţurile făcute de Franţa, SUA, Olanda şi alte ţări membre NATO”, a declarat Dacian Cioloş într-o conferinţă de presă. 

„Nu noi, un partid politic, trebuie să avem aceste dovezi, ci autorităţile trebuie să se sesizeze. Vedem declaraţiile pe care le fac, această alegere a unui preşedinte de onoare care are poziţii declarate, pro-ruse”, a răspuns preşedintele USR cu privire la posibile dovezi în sensul că Alianţa pentru Unirea Românilor ar fi un partid finanţat de Rusia. 

Potrivit preşedintelui USR, „e important ca cetăţenii să vadă ce se ascunde în spatele acestei blane de oaie, oameni care se îngrijesc de săraci, de cei nevoiaşi, dar care ştiu să provoace conflicte, să fie agresivi şi violenţi şi care se miră când această violenţă se întoarce împotriva lor, pe care noi o respingem total. Cine seamănă vânt, culege furtună”, a mai completat Dacian Cioloş. 

Precizările liderului USR vin în contextul în care Călin Georgescu, cel pe care Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) l-a propus în repetate rânduri pentru funcţia de premier, a acceptat să fie preşedintele de onoare al formaţiunii, potrivit unui anunţ făcut de George Simion, care a precizat că astfel se vor unifica toate forţele partidului. În replică, Claudiu Târziu, copreşedintele AUR, a transmis că propunerea trebuie să fie făcută statutar şi votată de Congresul partidului.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite