Cioloş, despre desemnarea lui Ciucă premier: Evident că nu suntem confortabili cu această poziţie. Este un semnal de capitulare a politicului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
DACIAN CIOLOS FOTO INQUAM PHOTOS GEORGE CALIN
DACIAN CIOLOS FOTO INQUAM PHOTOS GEORGE CALIN

Fostul premier desemnat, preşedintele USR, Dacian Cioloş a declarat că partidul pe care îl conduce va intra în Opoziţie în cazul în care nu este în Guvern. Potrivit liderului, noua desemnare de premier, în persoana lui Nicolae Ciucă, „vine cu acest sentiment că iar trebuie Armata să ne scoată din situaţia asta difcilă pentru că noi nu suntem în stare”.

„Să mergem pe soluţia unui Guvern majoritar cu sustinere majoritară, un Guvern de coaliţie. Noi am venit zilele trecute cu o soluţie, cu un program de guvernare. Am putea avea rapid un Guvern PNL-USR-UDMR, însă, cum am spus, decizia e la PNL”, a declarat Cioloş în urma consultărilor cu Klaus Iohannis. 

Liderul spune că „pare să existe deja o înţelegere” între PNL şi PSD pentru susţinerea unui Guvern minoritar. 

„În aceste condiţii, evident, dacă USR nu este la Guvernare evident că este în opoziţie. Ştim doar intenţia unui Guvern minoritar. Nici nu mai contează cum va vota USR atâta vreme cât PNL a anunţat că are deja susţinere în Parlament şi am înţeles că PSD a anunţat, la fel, că poate să susţină un astfel de Guvern minoritar. (...) Pare să existe deja o înţelegere între PNL şi PSD, cu care, probabil, se simt confortabil şi unii şi ceilalţi, deci nu se mai pune problema unei susţineri din partea USR”, a declarat Cioloş, la finalul şedinţei Biroului Naţional al partidului, convocată după desemnarea lui Nicolae Ciucă premier. 

„Spunem că vom fi în opoziţie pentru că nu suntem la Guvernare, dar sunt foarte multe măsuri pe care noi le-am propus, vorbim acum de instalarea unui Guvern minoritar pentru a cărui instalarea nu a m fost solicitaţi”, a mai completat Cioloş. 

Despre desemnarea lui Nicolae Cioucă premier, liderul a spus că „evident că nu este un semnal deloc bun” şi nu sunt confortabili cu această situaţie.

„Campania de vaccinare a fost luată de la Ministerul Sănătăţii, dusă la premier şi militarizată, este condusă în continuare de un ofiţer de armată şi am văzut rezultatul (...). Domnul Ciucă este politician acum, este fost militar dar evident că nu suntem confortabili cu această poziţie.  Este şi un semnal de capitulare a politicului. Noi am mers cu o propunere politică, preşedintele partidului. Acum, la fel ,nu vedem o asumare politică, a unui om politic, ci vedem o asumare a unui om care vine din armată şi chiar dacă e civil şi e în rezervă, vine cu acest sentiment că  trebuie să vină Armata să ne scoată din situaţia asta dificilă pentru că noi nu suntem în stare”, a spus preşedintele USR. 

El a amintit de reformele pe care şi le-a propus fostul Guvern de coaliţie. „Nu ştim încă care va fi conţinutul programului”, a declarat Dacian Cioloş în urma şedinţei de Birou Naţional USR. 

Preşedintele Klaus Iohannis l-a desemnat pentru funcţia de prim-ministru al ţării pe Nicolae Ciucă. Decizia vine după o serie de consultări cu partidele politice, la Palatul Cotroceni.

Preşedintele USR, Dacian Cioloş, a declarat, înainte de a merge la consultările cu Klaus Iohannis, că partidul pe care îl conduce este gata să refacă coaliţia, argumentând că este nevoie de un Guvern cu puteri depline. Astfel, USR l-ar susţine ca premier pe Nicolae Ciucă, cu condiţia ca formaţiunea condusă de Cioloş să facă parte din Guvern.

Liderul USR, a fost prima desemnare a preşedintelui Iohannis, în urma primelor consultări. Guvernul monocolor USR a picat însă în Parlamentul cu un vot istoric, fiind Guvernul care a reuşit să strângă cea mai mică susţinere de până acum. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite