Un bilanţ corect, rezumat într-o singură propoziţie. „Fac greşeli, dar nu mint”, a spus prim-ministrul joi seara în lungul interviu acordat postului Realitatea tv şi realizatorului Rareş Bogdan, la împlinirea a 180 de zile de la preluarea mandatului.

Că printre greşelile comise de dl. Dacian Cioloş se numără şi aceea de a evita sistematic şi nicidecum corect postul naţional de televiziune pe care, iarăşi, printr-o greşeală imensă, invocând tot felul de argumente birocratic-europene îl lase să se scufunde, ignorând toate avertismentele şi atenţionările venite din partea unor personalităţi, oficialităţi şi organisme de data aceasta autentic europene e, desigur, o realitate. Un astfel de bilanţ se impunea prioritar făcut la TVR, adică la postul public, şi nu în altă parte. Premierul e mult prea umblat prin lume şi ştie foarte bine că aceasta e peste tot cutuma în ţările civilizate. De ce o încalcă nu e, exclusiv, treaba domniei sale. Ci şi a noastră, a cetăţenilor, ce suntem în primejdia de a ni se încălca foarte curând dreptul constituţional la informare, în cazul în care, din indiferenţa conjugată a parlamentarilor şi guvernanţilor TVR va intra în colaps. Iar felul în care nu doar premierul, ci şi întreg Executivul tratează TVR-ul e numai una dintre imensele bile negre pe care acesta le primeşte la şase luni de guvernare.

Bile negre care se adaugă acelora ce se cuvin cu asupra de măsură îndeosebi acelor miniştri ineficienţi şi pe deasupra şi trufaşi şi gureşi, din care unii au părăsit mai mult de nevoie, decât de voie, Cabinetul. Foşti demnitari care au şi greşit, au şi minţit. Şi care mint şi azi, pozând ridicol în victime ale antireformiştilor ce li s-ar fi opus lor şi elanului lor inovator, din care e greu să desluşeşti, dincolo de vorbe, măcar o singură faptă mai acătării.

Celor plecaţi, cu demnitate sau fără, după cum le e firea, li se adaugă aceia ce, deşi au comis erori grosolane în cascadă, sunt încă păstraţi în funcţii. Cu toate că firesc era ca demult şi ei să fie concediaţi. Numai că ei rămân, se pare, pe mai departe neclintiţi în posturi, în ciuda aşteptării generale ce îi dorea demult remaniaţi. Ba chiar şi a mulţumirii nedisimulate a însuşi premierului. Aventuristul fantomatic „academician” Adrian Curaj de la Educaţie sau poliţistul plagiator Petre Tobă , din motive stranii de neurnit din fruntea Internelor, cu toate că demult se cuvenea „reformat” ori catastrofalul domn Dan Costescu de la Transporturii. sunt numele pe care le ştie o ţară întreagă ca însemnând tot atâtea greşeli ale domnului Cioloş personal. Ce s-ar cuveni cât mai prompt corectate.

Iată însă că, dacă premierul are această însuşire de a greşi fără a minţi şi de a recunoaşte că nu e fără de greşeală, nu acelaşi lucru se poate spune despre preşedintele Klaus Iohannis. Care nu mai departe decât tot joi când, în sfârşit, a avut kezaro- crăiască bunăvoinţă de a dispune organizarea unei conferinţe de presă în care a abordat, în fine, tema scandalului imens din sănătate a şi greşit, dar şi minţit prin omisiune. Şi a făcut-o sfidător, dezonorant, mizer şi trist deopotrivă, ridicând astfel, prin lamentabila-i prestaţie, serioase întrebări dacă mai merită să mai rămână măcar o singură zi într-un post pentru care nu se dovedeşte a nu avea nici cea mai mică chemare sau abilitare.

Nu responsabilitatea obligatoriu aferentă funcţiei, nu grija, compasiunea, îngrijorarea şi nu revolta pentru ceea ce se întâmplă de zece ani în domeniu, nu faptul că nestingheriţi de nimeni, cum ar fi rămas şi azi dacă afacerile criminale nu le-ar fi fost dezvăluite de o mână de ziarişti, nu conştientizarea faptului că nişte criminali au condamnat la moarte sute, mii de oameni l-au preocupat şi îi provoacă insomnii celui ce, printr-o imensă păcăleală, a ajuns să ne fie preşedinte.

Nu realitatea că instituţiile de bază ale Statului, precum SRI, DNA, DIICOT, Procuratura nu şi-au făcut cum trebuie datoria, fiind puse într-o situaţie măcar şi delicat numită stânjenitoare de o mână de jurnalişti, îl macină pe dl. Klaus Iohannis. Interesat de ceea ce s-a întâmplat şi în timpul mandatului său în domeniu mult mai puţin decât de ceea ce ar mai putea face spre a recupera casa odinioară obţinută prin mărturia mincinoasă a soţiei sale. Dovedită a fi fost astfel, dar încă necondamnată, aşa cum s-ar fi cuvenit, de brava, atât de lăudata noastră justiţie.

Dl. Iohannis s-a mulţumit să ne spună, căci pesemne doar atâta merităm să ştim noi, cei ce am făcut greşeala de a alege un somnolent profesor de liceu în prima funcţie-n stat, că SRI ar fi fost în regulă. Indiciu limpede că nicicând, niciodată sau, cel puţin atâta vreme cât Herr Klaus se va mai ocupa cu precădere de confortul augustei sale vieţi sale şi al soţiei sale în Palatul Cotroceni ca şi de aranjarea unor costisitoare vacanţe peste hotare, informările pretins a fi fost trimise de acesta nu vor fi desecretizate. Ca să ştim şi noi de ce an de an bugetul acestui serviciu creşte cum cresc şi lefurile angajaţilor săi.

Iar dacă SRI a fost, cum ne asigură domnul Iohannis, „în regulă”, deşi simplul fapt că până şi spitalele din administrarea lui au achiziţionat şi folosit dezinfectanţii criminali nu prea ne lasă să-i dăm dreptate domnului preşedinte, ar fi, cred, cum nu se poate mai necesar, dar şi mai sănătos să aflăm cine n-a fost tocmai „ok” şi din care motiv anume.