Îţi exploatează slăbiciunile, orgoliul şi vanitatea, te sprijină să ajungi vedetă politică, apoi îţi induce sentimentul de putere care te acaparează pas cu pas până începi să nu mai ai niciun contact cu realitatea.

Când liderii politici de care s-au servit şi-au epuizat potenţialul sau au devenit indezirabili pentru planurile viitoare, Sistemul îşi arată partea întunecată şi demarează o amplă operaţiune de distrugere. Se delimitează de tine, îţi închide toate uşile care până mai ieri îţi erau larg deschise, asmute procurori care îţi fabrică dosare, te aruncă în gura devoratorilor feroce din mass-media care te linşează imediat, îţi expune trecutul pe care l-ai vrea uitat, profită de toate vulnerabilităţile sau îţi speculează gafele.

În această etapă se află şi fostul premier Cioloş care, odată cu izbucnirea scandalului dezvăluirilor făcute de istoricul Marius Oprea privind trecutul fondatorilor PLUS, simte tot mai pregnant cum este să ajungi indezirabil pentru cei care controlează scena politică din umbră. Din răsfăţatul Sistemului, Cioloş a ajuns acum în dizgraţia aceluiaşi Sistem.

„Am discutat despre situaţia economică, politică din ţară. A vrut să ştie dl preşedinte cum vedem şi noi lucrurile. Am discutat despre situaţia preşedinţiei UE. A fost o discuţie informală. Sunt discuţii cum am tot avut, am rămas în relaţii bune după ce mi-am terminat mandatul şi sunt discuţii de bun-simţ între oameni care se cunosc şi împărtăşesc valori comune. Tema alegerilor prezidenţiale nu a fost prezentă“ – declara, ieri, Cioloş într-o conferinţă de presă parcă special comandată pentru a-şi arăta din nou supunerea faţă de Klaus Iohannis, deşi în urmă cu doar câteva luni anunţase că este gata să-l contra candideze pe acesta la alegerile prezidenţiale din acest an.

Să recunoşti în conferinţă de presă că ai întâlniri informale cu principalul tău contracandidat, ultima chiar la începutul acestui an, când Iohannis îşi anunţa el însuşi candidatura destul de vesel şi cu simbolurile Palatului Cotroceni în spatele lui, înseamnă să te plasezi într-o poziţie de evidentă inferioritate faţă de acesta. Sau să admiţi, indirect, că te-ai retras dintr-o cursă electorală în care nici măcar nu te-ai înscris oficial.

A fost nevoie doar de o dezvăluire privind legăturile cu Securitatea pe care le au unii dintre membrii fondatori PLUS pentru ca răzvrătitul Cioloş să înţeleagă semnalul care i s-a dat şi să renunţe la ambiţiile sale pentru acest an. Culoarul candidaturilor pentru alegerile prezidenţiale trebuie urgent eliberat.

Speranţele lui Cioloş se leagă acum de alegerile europarlamentare, însă pare că nici în această privinţă lucrurile nu sunt cu mult mai confortabile pentru fostul premier. Posibila alianţă cu USR, la care tot speră încă de anul trecut, este pusă în acest moment sub semnul întrebării atât din cauza recentului scandal care a aruncat o pată neagră asupra partidului PLUS, cât şi din lipsa de interes sau de entuziasm a USR-iştilor de a se încărca la europarlamentare cu balastul electoral numit Cioloş.

Pentru Dacian Cioloş anul 2019 este un an al decontului electoral. Înclinaţia spre compromis, lipsa de consecvenţă, incapacitatea de a lua decizii în momente electorale cheie, evitarea cu orice preţ a conflictelor politice, lipsa de asumare, naivitatea sau trădarea partenerilor care te-au susţinut, toate se plătesc în politică. La alegerile parlamentare din 2016 a încercat să evite cu orice preţ o candidatură. Un preţ care astăzi, când lui Cioloş începe să-i fugă pământul candidaturii de sub picioare, se dovedeşte a fi mult prea mare.