Cioloş: Proiectul de OUG privind votul românilor din Diaspora, pus în dezbatere publică până la mijlocul lui august

Cioloş: Proiectul de OUG privind votul românilor din Diaspora, pus în dezbatere publică până la mijlocul lui august

Dacian Cioloş

Prim-ministrul Dacian Cioloş a anunţat că Legea alegerilor parlamentare va fi modificată printr-o ordonanţă de urgenţă, iar proiectul va fi pus în dezbatere publică până la mijlocul lunii august. Proiectul va avea prevederi noi legate de modul în care vor putea vota românii cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate.

”Zilele trecute am informat liderii partidelor parlamentare despre intenţia noastră de a modifica Legea alegerilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, partea din lege care vizează alegerile în străinătate. Obiectivul este de a veni cu anumite clarificări şi de a elimina posibiltatea unor interpretări care să îngrădească dreptul la vot al românilor din străinătate”, a declarat premierul Dacian Cioloş la începutul şedinţei de Guvern.

Premierul a spus că modificarea este necesară întrucât numărul românilor din străinătate înscrişi în Registrul Electoral este foarte mic, iar acest lucru riscă să creeze restricţii suplimentare faţă de alegerile trecute.

Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat, luni, că au fost validate 3.613 cereri de înscriere în Registrul Electoral depuse de alegătorii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, cu puţin peste 500 în plus faţă de situaţia prezentată săptămâna trecută.

Copreşedintele ALDE Daniel Constantin a anunţat, marţi, că premierul a informat că Guvernul a avut iniţiativa de a modifica legea votului prin corespondenţă, printr-o ordonanţă de urgenţă, şi a adăugat că actualul Guvern, preşedintele şi cei de la PNL, care au propus legea, trebuie să îşi asume organizarea alegerilor şi riscul unei prezenţe mici la vot, la parlamentare, în diaspora.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: