Cioloş mai pierde un om din România 100. „Lansarea unui partid nou pe baza acestei platforme mi se pare o greşeală“

Cioloş mai pierde un om din România 100. „Lansarea unui partid nou pe baza acestei platforme mi se pare o greşeală“

Ionel Dancă

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, a anunţat, pe Facebook, că părăseşte Platforma România 100, lansată de Dacian Cioloş anul trecut, după ce fostul premier a înfiinţat un nou partid politic, care, automat, va intra în concurenţă cu liberalii.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Dragi prieteni si fosti colegi, sunt unul dintre initiatorii Platformei Romania 100, insa dupa ultimele evolutii anunt public ca ma retrag din echipa Romania 100. Inca de la inceputul acestei initiative am sustinut ca fostii colegi de guvernare care doresc sa continue proiectele incepute trebuie sa intre in politica alaturi de PNL. In repetate randuri, in cadrul Platformei am militat pentru o orientare politica de dreapta si pentru inscrierea noastra a celor care gandim in acest fel in PNL, singurul partid care poate invinge PSD si care poate sa ofere solutii pentru o administratie liberala care sa modernizeze Romania“, a scris Ionel Dancă pe Facebook

„In toamna trecuta, mi-am urmat acest crez politic, am decis sa ma implic in politica si m-am inscris in PNL pentru a opri abuzurile guvernarii PSD - ALDE si pentru a construi impreuna cu colegii liberali o alternativa politica democratica si responsabila.PNL a aratat in aceasta perioada ca este partidul care face opozitie si care poate invinge PSD“, a mai scris liberalul. 

Şi fostul ministru delegat pentru dialog social din Guvernul Cioloş, Violeta Alexandru, a criticat decizia lui Dacian Cioloş de a înfiinţa un nou partid, susţinând că orice nouă construcţie politică neclarificată doctrinar confuzează electoratul şi ”canibalizează opoziţia de astăzi”.

Partidul lui Dacian Cioloş va rivaliza cu USR şi PNL la următoarele alegeri, au declarat mai mulţi specialişti pentru „Adevărul“, deşi programul noii formaţiuni este mai degrabă de stânga. Mişcarea România Împreună are un electorat similar cu cel al principalelor formaţiuni din Opoziţie, cred specialiştii

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: