Cioloş, despre acuzaţia că ar fi moale: Una e să fii ferm, alta e să fii dictatorial. Am nevoie de o atitudine mai fermă, recunosc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dacian Ciolos - FOTO Eduard Enea
Dacian Ciolos - FOTO Eduard Enea

Preşedintele PLUS, Dacian Cioloş, a vorbit la „Adevărul Live” despre atitudinea sa în politică, fiindu-i adesea reproşat că este prea „moale”. Fostul premier a explicat că „una e să fii ferm, alta e să fii dictatorial”, însă a recunoscut că are nevoie de o atitudine mai fermă.

„Una e să fii ferm, alta e să fii dictatorial. E nevoie de fermitate, am nevoie de o atitudine mai fermă, mai clară, într-adevăr, recunosc. Dar autoritarismul liderilor nu o să compenseze lipsa de implicare a cetăţenilor. Avem lideri autoritari care îşi păzesc propria piele. Noi ducem lipsă de autoritate civică, nu de lideri autoritari”, a explicat Dacian Cioloş

Liderul PLUS a explicat apoi lipsa de implicare în alegerile parlamentare din 2016 spunând că era interesat de Guvern şi că partidele politice de la acea vreme nu aveau o ofertă politică nouă sau credibilă.

„Eu nu am candidat la alegerile din 2016. Am fost un premier independent, asta ştiu şi PSD, şi PNL, şi UDMR. Eu niciun moment nu am spus că voi candida la alegerile parlamentare. M-am implicat să conduc Guvernul, nu să candidez la alegeri. Partidele au avut un an de zile să se reformeze şi să vină cu o ofertă politică nouă şi cu oameni noi, iar în paralel am avut un Guvern independent. Cu ce a fost vina Guvernului independent că partidele au venti cu oferte mai puţin credibile? PNL, da, mi-a propus să candidez, dar am refuzat să-mi încalc cuvântul şi mandatul. E vina mea că au fost rezultatele care au fost?”, a mai subliniat Cioloş,

Interviul integral cu Dacian Cioloş: INTERVIU Ce prevede reforma statului în viziunea lui Cioloş. Câtă putere are preşedintele la numirea premierului şi a procurorilor-şefi

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite