Ciolacu mai are nevoie de un eşec – al Gabrielei Firea
0
Marcel Ciolacu este liderul care câştigă din înfrângerile propriului partid. Dacă îi va ieşi pasenţa întocmai cum îşi doreşte, PSD va ajunge un partid mai mic decât este în prezent, dar va fi total în mâna sa. Pentru aceasta, mai are nevoie ca încă un adversar să-şi rupă gâtul, electoral vorbind, anume primarul în funcţie al Capitalei.
Actualul preşedinte al PSD a avut o evoluţie lentă în partid, trebuindu-i 30 de ani să ajungă în frunte. După ce primii 22 de ani i-a petrecut avansând pe plan local în judeţul Buzău până la a fi viceprimar al municipiului omonim, abia de opt ani este în politica centrală şi doar de ceva mai mult de un an ocupă o funcţie de prim rang în stat. Însă Marcel Ciolacu este astăzi la zenitul carierei sale politice ca lider legitim al PSD, validat de congresul din 22 august.
Un proverb chinezesc spune că „dacă stai suficient de mult pe malul râului, vei vedea plutind corpurile duşmanilor tăi”. Marcel Ciolacu a stat răbdător pe marginea acestui râu numit PSD care irigă cu bani publici conturile unor politicieni şi afacerişti din România, până când şi-a văzut adversarii înecându-se.
Mulţi români îl ţin minte pe Ciolacu din martie 2017 ca vâslaş al bărcii din care Liviu Dragnea şi prim-ministrul de atunci, Sorin Grindeanu, pescuiau ştiuci pe lacul Belina. Însă nu la fel de multă lume îşi aminteşte că, în acelaşi an, Marcel Ciolacu a sărit în altă barcă, cea a noului premier, Mihai Tudose, şi că în septembrie 2018 a semnat petiţia facţiunii disidente din PSD care solicita demisia lui Dragnea.
Pe parcursul anului 2019, două reculuri majore înregistrate de PSD l-au propulsat pe Marcel Ciolacu de la opincă de Vodă în partid. Mai întâi a fost dramatica ieşire a lui Liviu Dragnea de pe scena politică, la finele lunii mai, prin încarcerarea sa imediată, după condamnarea definitivă la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive din Teleorman. Evenimentul judiciar a făcut şi mai amar scorul slab pe care partidul l-a încasat la europarlamentare. La doar trei zile după vacantarea de către Dragnea a postului de preşedinte al Camerei Deputaţilor, fostul disident Ciolacu era înscăunat în locul său, în a treia funcţie ca importanţă în stat.
După încă şase luni, în noiembrie 2019, Golemul pe care Dragnea l-a instalat prim-ministru, Viorica Dăncilă, a pierdut la scor alegerile prezidenţiale, la o lună după ce aceasta pierduse funcţia de şef al Guvernului. La prezidenţiale, Ciolacu a jucat loial pentru partid: în vreme ce unii lideri PSD din teritoriu s-au demobilizat în perspectiva unei înfrângeri previzibile a celui mai slab candidat social-democrat din istoria formaţiunii, organizaţia judeţeană Buzău a performat la turaţie maximă. Rezultatul la nivel de judeţ al celor două tururi de scrutin – victorie detaşată pentru Dăncilă în turul I şi înfrângere la diferenţă de numai o mie de voturi în turul II – l-a îndreptăţit pe Ciolacu să îi acuze deopotrivă pe candidată şi pe unii şefi locali de slaba performanţă şi de lipsă de zel pentru partid.
În timp ce în PSD s-au scos săbiile după pierderea alegerilor prezidenţiale la o diferenţă fără precedent, de peste 32% şi 2,2 milioane de voturi, Marcel Ciolacu a reuşit să calmeze temporar spiritele şi să se întroneze preşedinte interimar. Ca fost argat-vâslaş, dar şi disident al lui Dragnea, Ciolacu a părut la momentul respectiv soluţia de compromis în partid, un om care să asigure perioada de tranziţie până la venirea unui lider puternic în fruntea partidului. Lui Ciolacu nu i se prevedea să reziste multă vreme în această funcţie, însă pandemia a dat peste cap foarte multe în politica românească, inclusiv în treburile interne ale unor partide, inclusiv PSD.
După amânarea sine die a congresului care urma să învestească o echipă de conducere statutară, Ciolacu şi-a întins rădăcinile în partid, trecându-i pe linie moartă pe oamenii lui Dragnea care nu au trecut de partea sa. PSD-ul lui Ciolacu este un partid mai puţin contondent faţă de Klaus Iohannis şi guvernarea PNL, determinându-i pe unii talibani social-democraţi să-l acuze de blat cu palatele Cotroceni şi Victoria. Sub conducerea sa, PSD a dat jos guvernul Orban în februarie 2020 prin moţiune de cenzură, apoi după o lună l-a reînvestit la loc pe fondul crizei sanitare generate de pandemie. Partidul lasă impresia că i-ar fi lipsi o direcţie clară, motiv pentru care suferă o hemoragie de cadre cu funcţii publice, de la parlamentari la primari, aceştia migrând în principal către PNL, care îi primeşte cu braţele deschise.
În mod bizar, foştii locotenenţi ai lui Dragnea au rămas cei mai fideli partidului, căci ei nu ar fi primiţi de liberali sau măcar de ProRomânia, însă Ciolacu le-a pus gând rău. Foarte probabil, nu-şi vor mai găsi loc pe listele PSD la viitoarele alegeri legislative, iar numărul de locuri eligibile pe aceste liste va intra la apă. În condiţiile în care scorul electoral al PSD de la parlamentare va începe cu cifra 2 (şi nu cu 4 ca data trecută), personaje ca Florin Iordache, Carmen Dan, Şerban Nicolae, Orlando Teodorovici sau Codrin Ştefănescu vor fi lăsate în afara Parlamentului. Cel mai fanatic dintre dragnioţi, deputatul Liviu Pleşoianu, nu a aşteptat să fie umilit şi a părăsit deja partidul.
După alegerile legislative din decembrie 2020, Marcel Ciolacu va fi în postura unui selecţioner de naţională: a pierdut Mondialul, dar are la dispoziţie patru ani ca să crească o nouă echipă pentru ediţia din 2024.
Un singur adversar potenţial incomod mai are Marcel Ciolacu în acest moment în partid: Gabriela Firea, primarul general al Capitalei. Din punct de vedere politic şi electoral, Gabriela este o reclicvă a lui 2016, adevăratul annus mirabilis în care PSD a câştigat alegerile locale şi pe cele parlamentare sub conducerea lui Liviu Dragnea. Spre deosebire de cel care a susţinut-o până la un punct, fosta vedetă a Antenei 3 s-a ţinut departe de anchetele DNA şi urmăririle penale şi a investit mulţi bani, inclusiv publici, în propria imagine.
În ultima perioadă, Gabriela Firea s-a ţinut departe de luptele interne din PSD, deoarece competiţia pentru primăria municipiului Bucureşti o preocupă mai mult, iar asocierea cu acest partid îi dăunează şanselor de a fi realeasă. Însă nu o subestimaţi pe doamna Firea: dacă va câştiga din nou Capitala, pasul ei următor va fi să preia conducerea partidului, eventual după eşecul uşor de anticipat de la parlamentare, şi să-şi extindă alonja la nivel naţional, în pregătirea candidaturii la prezidenţiale din 2024.
Însă Gabriela Firea are o poziţie precară în acest moment, când realegerea ei depinde de factori pe care nu-i poate controla. Firea a făcut lobby pe lângă Ciolacu pentru cooptarea ProRomânia într-o coaliţie de stânga pentru alegerile locale din Bucureşti, la fel cum Nicuşor Dan a insistat pe lângă Orban şi Barna pentru cooptarea PMP în coaliţia de dreapta de la Capitală. În cele din urmă, Victor Ponta i-a făcut un cadou: candidatul său la primăria generală este un ilustru anonim cotat cu zecimi de procent. Însă Firea nu va beneficia de sprijinul simbolic al cumătrului Robert Negoiţă în sectorul 3, cel mai populat al Capitalei.
Cumva raţional, având în vedere că sondajele de opinie o cotează semnificativ peste nivelul partidului ca intenţie de vot, Gabriela Firea îşi face campanie în Bucureşti omiţând deliberat sigla trandafirilor roşii pe materialele sale de promovare electorală. Firea intră în rândul numeroşilor aleşi locali PSD din România care consideră că imaginea partidului îi trage în jos. Dacă va pierde primăria generală jucând această carte, i se va reproşa mai apoi că s-a disociat de partid şi va fi arătată cu degetul ca vinovată de a nu fi promovat PSD pentru a trage în sus lista de consilieril municipali.
În sondajele oneste, adică toate în afară de cele realizate de Palada şi Pieleanu, Firea nu poate câştiga Bucureştiul prin forţe proprii, ci doar dacă o pierde Nicuşor Dan, pe mâna sa ori a lui Traian Băsescu. Iar lui Marcel Ciolacu nu i-ar displăcea ca Bucureştiul să fie câştigat de Nicuşor Dan ori de Băsescu, în dauna Gabrielei Firea. I-ar conveni să se afle patru ani în opoziţie totală faţă de dreapta: de la primăria Capitalei şi a tuturor oraşelor mari din ţară până la Guvern şi Preşedinţie.
Dacă pericolul pe care îl reprezintă Firea este îndepărtat, probabil vom asista la o creşterea influenţei în PSD a lui Vasile Dâncu şi repoziţionarea pe termen lung a partidului către un electorat din clasa de mijloc a societăţii.
După alegerile legislative din decembrie 2020 în care PSD va obţine sub 25%, Marcel Ciolacu va fi în postura unui selecţioner de naţională: a pierdut Mondialul, dar are la dispoziţie patru ani de pauză ca să crească o nouă echipă pentru ediţia din 2024. În lipsa unor evenimente neprogramate, precum alegeri anticipate sau referendumuri, următorii patru ani vor fi la fel de liniştiţi din punct de vedere electoral ca intervalul 2004-2008. O perioadă de patru ani este suficientă pentru reformarea şi repoziţionarea unui partid.
Să nu vă faceţi însă iluzii, pentru că Marcel Ciolacu nu este liderul care să inspire schimbare ori să împrospăteze ideologic un partid. Dacă pericolul pe care îl reprezintă Gabriela Firea este îndepărtat, cel mai probabil vom asista la creşterea influenţei în partid a lui Vasile Dâncu. Este bine cunoscut faptul că intelectualul de la Cluj militează pentru modernizarea şi repoziţionarea PSD prin orientarea sa pe termen lung către un electorat de stânga care tinde către clasa de mijloc a societăţii.
Cel puţin deocamdată, viziunea lui Dâncu nu se împacă deloc cu realitatea curentă a unui PSD care se bazează pe forţa de vot a unui proletariat rural şi din oraşele mici, hrănit din milă instituţionalizată de către baronimea locală. Paradoxal, şansa ca PSD să se reformeze este să piardă în mod democratic cea mai importantă funcţie publică electivă pe care o deţine în acest moment unul dintre membrii săi: cea de primar general al Capitalei.
Se încarcă comentariile...
