Ciolacu: Florin Cîţu ne propune un buget de austeritate. Mâine vom prezenta bugetul alternativ

Ciolacu: Florin Cîţu ne propune un buget de austeritate. Mâine vom prezenta bugetul alternativ

FOTO Inquam Photos / George Călin

Preşedintele PSD Marcel Ciolacu s-a întâlnit marţi cu liderii principalelor sindicate alături de care a discutat despre bugetul pentru 2021. Ciolacu a explicat apoi că formaţiunea sa va prezenta miercuri bugetul alternativ şi că va depune la proiectul Guvernului mai multe amendamente.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Aş dori să mulţumesc liderilor celor mai importante sindicate din România, care au participat fizic şi online la o întâlnire cu liderii din conducerea PSD.
 
Mâine vom prezenta propunerea noastră de buget alternativ pentru anul 2021. Din discuţiile cu liderii de sindicat am tras concluzia evidentă că toată lumea este îngrijorată de proiectul de buget de austeritate. Cîţu Florin, fostul ministru de Finanţe, ne propune un buget de austeritate.
 
Vom încerca, în Parlament, să facem modificările la bugetul de stat prin amendamentele depuse de noi. Rămâne o majoritate fragilă în Parlament, dar noi sperăm să ne găsim sprijin inclusiv în arcul guvernamental.
 
Pur şi simplu, în acest moment nu avem consum, avem numai austeritate, tăieri de pensii, salarii şi concedieri”, a declarat marţi Marcel Ciolacu.



Întrebat de unde va găsi PSD bani pentru buget în contextul în care guvernarea încearcă să strângă cureaua, Ciolacu a afirmat că abia mâine va prezenta pe larg toate aspectele.

„Contează cum iţi creezi priorităţile. Pentru noi nu e o prioritate să dăm un miliard de lei la firmele de asigurari. Ce doreşte România? Un buget de austeritate ca în 2010?. Bugetul lui Boc e total diferit faţă de 2010 când a aplicat bugetul de austeritate. Dacă vrem să repetăm aceeaşi greşeală pe spatele românilor, o să facem aceeaşi greşeală din nou”, a conchis liderul PSD.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările