Ciolacu afirmă că PSD a obţinut „în jur de 31%” la alegeri: „Sunt premisele unei bătălii interesante pentru alegerile parlamentare“

Ciolacu afirmă că PSD a obţinut „în jur de 31%” la alegeri: „Sunt premisele unei bătălii interesante pentru alegerile parlamentare“

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu FOTO Inquam Photos, Octav Ganea

Ciolacu afirmă că şi-a atins obiectivul propus pentru alegerile locale şi anunţă că planul ”categoric” al PSD este acela de câştiga alegerile parlamentare cu un scor de peste 30 de procente, bazându-se pe scorul obţinut la locale, care este „în jur de 31%”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, consideră că scorul obţinut de partidul pe care-l conduce ar fi putut fi mai mare „dacă anumiţi colegi ar fi înţeles că trebuie să facă şi o schimbare”.

„Nu este o surpriză (rezultatul alegerilor – n.r.). În interiorul partidului ne aşteptam la mai mult. Dacă anumiţi colegi ar fi înţeles că la un moment trebuie să facă şi o schimbare, chiar am fi avut mai multe consilii judeţene”, a declarat Marcel Ciolacu, luni seară, într-o emisiune la România Tv.

El a refuzat că nominalizeze acei colegi care ar fi trebuit să facă schimbarea pentru a câştiga alegerile, scrie news.ro

Ciolacu a precizat că a făcut ”anumite recomandări” filialelor locale, dar că le-a respectat acestora independenţa, le-a respectat alegerea în ceea ce priveşte candidaţii sau alianţele încheiate la nivel local.

„Acum a venit momentul să-şi asume aceste decizii, este şi normal”, a adăugat el.

Potrivit lui Ciolacu, PSD a obţinut în ”jur de 31%” dintre sufragii în urma scrutinului din 27 septembrie.

„Este al treilea scor din istoria PSD, cu 3 în faţă la alegerile locale. Dacă vrem să fim corecţi, ne raportăm la traseul pe care l-a avut partidul în aceste ultimele trei alegeri şi vom vedea că este cu adevărat un câştig imens pentru PSD. Eu cel puţin ceea ce mi-am asumat mi-am îndeplinit: avem  cel mai mare număr de consilii judeţene, avem cel mai mare număr de aleşi primari şi automat şi aleşi locali şi avem cu 3 în faţă. Sunt premisele că va fi o bătălie interesantă pentru alegerile parlamentare”, a mai afirmat liderul PSD.

Liderul social-democrat este încrezător că partidul pe care îl conduce va câştiga alegerile parlamentare scorul obţinut la scrutinul de duminică fiind o premisă în acest sens.

Ciolacu a precizat că ”în acest moment PSD are baza necesară pentru a câştiga alegerile parlamentare”.

„Ne-am pus în plan, categoric, să fim primii la alegerile parlamentare. Va fi o luptă strânsă, nici PNL nici USR-ul nu vor mai fi aliaţi, cum au fost la alegerile locale, atunci va fi o luptă categoric, în trei”, a adăugat el.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările