Reconfigurarea scenei politice este necesară în orice regim democratic pentru a o realinia la dorinţele cetăţenilor, iar Constituţia României prevede în acest scop alegeri la intervale prestabilite, de patru sau cinci ani, pentru ocuparea funcţiilor elective din administraţia locală şi centrală. În mod excepţional, aceeaşi Constituţie stipulează şi condiţiile în care aceste alegeri pot avea loc mai devreme de termenul stabilit.

Cadrul constituţional pentru desfăşurarea alegerilor anticipate îngrădeşte mult această posibilitate, ceea ce în sine nu este un lucru rău, căci altminteri cetăţenii ar fi probabil chemaţi să voteze la fiecare şase luni, având în vedere frecvenţa cu care liderii politici vorbesc despre anticipate. Antonie Iorgovan, artizanul primei Constituţii post-comuniste a României a îngreunat paşii către declanşarea anticipatelor, în special pentru ca preşedintele să nu abuzeze de prerogativa dizolvării Parlamentului – condiţia prealabilă obligatorie în vederea organizării de alegeri anticipate. În acele state de drept care se bucură de stabilitate politică şi socială, alegerile au loc întotdeauna la termen, la polul opus fiind statele slabe, a căror viaţă politică este marcată de conflicte care declanşează deseori alegeri anticipate.

La începutul anului trecut, PNL şi USR erau principalele forţe politice care cereau anticipate, iar PSD şi toate celelalte partide parlamentare se împotriveau, cu excepţia UDMR, ce nu avea o miză reală. Liberalii aveau un guvern minoritar, cu susţinere precară în Parlament, întărită doar prin traseism, USR dorea să-şi monetizeze creşterea în popularitate faţă de 2016, iar partenerii de la PLUS voiau să-şi vadă exponenţii senatori şi deputaţi. În cealaltă tabără, PSD era slab cotat în sondaje şi nu dorea să piardă larga reprezentare pe care o avea la acea dată în forul legislativ, iar partidele mici (ALDE, ProRomânia şi PMP) se ţineau cu dinţii de scaunele lor din Parlament.

Din afara Parlamentului, un tânăr challenger pe care lumea politică îl ignora se poziţiona vehement împotriva perspectivei anticipatelor. George Simion posta pe pagina sa de Facebook acest mesaj în februarie 2020: „Guvernanţii ştiu ce se întâmplă în Italia? Sau au doar anticipate în minte? Cât de pregătită e România pentru o epidemie de coronavirus? [...] Trag un semnal de alarmă şi cer preşedintelui şi parlamentarilor să se concentreze în următoarele luni nu pe alegerile anticipate, ci pe situaţia din sistemul sanitar românesc”. Simion era vocea raţiunii care vorbea pe atunci despre „un virus letal”, iar după numai câteva luni se afla în sufletul protestelor, alături de Viorel Cataramă, Diana Şoşoacă, Pompiliu Diplan şi toţi ceilalţi coronasceptici care susţineau că virusul este un simplu guturai.

Singurul moment favorabil în care s-ar fi putut demara procedura de dizolvare a Parlamentului, în vederea organizării alegerilor legislative anticipate a fost la finele lunii noiembrie 2019, respectiv imediat după turul II al prezidenţialelor. Klaus Iohannis tocmai fusese reconfirmat în funcţia de preşedinte al României de două treimi dintre alegătorii care s-au prezentat la urne, adică peste 6,5 milioane de cetăţeni. În siajul lui Iohannis, PNL putea capitaliza în voturi încrederea populară în preşedinte, spre a-şi asigura o bază solidă în Parlament pentru a guverna. PSD se afla în derivă cât timp facţiunea condusă de Marcel Ciolacu căuta să o înlăture de la conducerea partidului pe Viorica Dăncilă, pe care o considera vinovată sau cel puţin responsabilă de cele două eşecuri electorale din acel an, la europarlamentare şi prezidenţiale.

Aceea a fost singura fereastră în care liberalii ar fi putut să demareze coregrafia anticipatelor, prin demisia ori demiterea guvernului Orban, urmată de respingerea în termen de 60 de zile a două solicitări de învestitură a unui nou executiv. Respectând termenele, ar fi putut organiza alegeri legislative anticipate cel mai devreme în luna aprilie 2020. Ciolacu mai că i-ar fi ajutat, ca să-şi cureţe partidul de relicvele epocii Dragnea, numai că liderii PNL au preferat în noiembrie-decembrie 2019 să savureze şampania victoriei, să taie porcul de Crăciun şi să facă Revelionul cu gândul că se vor afla pentru multă vreme la guvernare.

Abia în februarie 2020, guvernul Orban a căutat cu lumânarea să fie demis de Parlament, cu gândul de a iniţia procedura anticipatelor, însă şansa trecuse deja de două luni. PSD şi sateliţii săi se repliaseră, la fel şi divizia social-democrată în robă de magistraţi – Curtea Constituţională a României – iar peste toate obstacolele politice venise puternic şi în România inamicul invizibil: virusul SARS CoV-2. În aceste condiţii, Ludovic Orban era reinstalat premier în martie 2020 doar pentru că PSD nu dorea să guverneze în condiţii de criză, iar perspectiva alegerilor parlamentare anticipate se disipa, odată cu amânarea celor locale.

Forţat să renunţe la ideea anticipatelor, PNL a guvernat cu mănuşi timp de 12 luni, evitând să întreprindă reforme serioase, în schimb şi-a plasat propria clientelă politică în posturile din care i-a îndepărtat în prealabil pe clienţii PSD. Miniştrii incompetenţi ca Ion Ştefan „Grindă” sau Costel Alexe, măsurile nepopulare adoptate pentru limitarea răspândirii coronavirusului, dar şi războiul de gherilă pe care PSD îl întreţinea din Parlament, au compromis şansele PNL de a replica în alegerile parlamentare la termen succesul repurtat de Klaus Iohannis la prezidenţiale, cu un an înainte.

Mai mult decât atât, contextul social din România anului 2020 a generat premisele ascensiunii unei forţe politice cu retorică demagogic-naţionalistă, sub forma Alianţei pentru Unirea Românilor. Dacă s-ar fi ţinut alegeri anticipate în primăvara trecută, probabil că despre partidul AUR ar fi aflat doar cei care citesc clasamentul electoral până la locul 10. La nici o săptămână după ce AUR a produs şocul major al scrutinului legislativ din decembrie, George Simion cerea suspendarea preşedintelui Iohannis şi alegeri anticipate, teme pe care formaţiunea căreia îi este co-preşedinte le susţine şi în prezent.

Cui prodest? Cui îi convin anticipatele în 2021?

 PSD şi-a îmbogăţit vocabularul cu sintagma „alegeri anticipate” relativ recent, respectiv din luna martie a acestui an, când bâlbele coaliţiei de guvernare au pus în umbră criza de leadership din interiorul Partidului Social Democrat. Abia de câteva zile, Marcel Ciolacu a avut revelaţia că „Parlamentul actual nu mai reprezintă voinţa poporului” şi a cerut în mod explicit alegeri anticipate, susţinând că partidul pe care îl conduce ar avea specialiştii necesari pentru a scoate România din impas. Pe fondul erodării încrederii electoratului în PNL şi al disoluţiei în care a intrat de facto vlăstarul său disident ProRomânia, PSD mizează pe mai multe voturi decât a reuşit să atragă în urmă cu patru luni.

PNL nu a obţinut în decembrie 2020 scorul electoral la care visa pentru o guvernare liniştită, dar în prezent nu are nicio certitudine că ar mai putea urca până la 25%. Eventuala prăbuşire a cabinetului Cîţu, în care liberalii sunt vioara întâi, urmată de dizolvarea Parlamentului şi declanşarea alegerilor anticipate, ar fi o catastrofă de proporţii pentru PNL, astfel că ar face orice ca să evite acest scenariu.

Alianţa USR PLUS se menţine pe un palier relativ constant în sondaje, fără a deconta în planul imaginii neajunsurile actualei guvernări din care face parte. Prestaţia ministrului Vlad Voiculescu a creat unele disensiuni între USR şi PLUS, fără ca încrederea propriului electorat în această construcţie politică să scadă ori să fluctueze semnificativ. În acelaşi timp, alianţa nici nu ar avea nimic de câştigat de pe urma anticipatelor şi are de dovedit alegătorilor pe care vrea să îi atragă de partea sa în viitor că este un partid matur, cu lideri capabili să realizeze performanţe la ministerele pe care le conduc.

AUR ar fi principala beneficiară a unor eventuale alegeri anticipate, motiv pentru care susţine cel mai înverşunat această soluţie. Cercetările sociologice efectuate după alegerile din 6 decembrie 2020 cotează AUR cu mult peste cele nouă procente cu care formaţiunea a intrat în Parlament. Sondaje de opine întreprinse de institute onorabile creditează AUR cu până la 16% în rândul cetăţenilor care s-ar prezenta la vot. Anticipatele i-ar oferi lui George Simion două oportunităţi: pe de-o parte posibilitatea de a-şi mări ponderea în legislativ prin creşterea numărului de senatori şi deputaţi, iar pe de altă parte ar scăpa de acei membri ai Partidului Neamul Românesc pe care i-a făcut parlamentari pe listele sale, începând cu senatoarea Diana Şoşoacă. În prezent, organizarea de anticipate nu depinde câtuşi de puţin de dorinţa celor de la AUR şi în cel mai bun caz ar putea să impună această temă pe agenda politică doar sub presiunea străzii, pe care o impulsionează prin participarea făţişă la protestele anti-restricţii din ţară. AUR doreşte nu doar alegeri legislative anticipate, ci şi prezidenţiale înainte de termen, prin suspendarea şi demiterea lui Klaus Iohannis, însă George Simion va împlini abia în luna septembrie vârsta de 35 de ani pentru a fi eligibil să candideze la funcţia de şef al statului.

UDMR nu are niciun interes ca în România să aibă loc alegeri legislative înainte de 2024, deoarece deţine câteva portofolii ministeriale şi alte funcţii-cheie în actualul executiv, însă perspectiva improbabilă a anticipatelor nu le dă niciun fior de teamă liderilor comunităţii maghiare, întrucât votul pe criterii etnice le asigură permanent prezenţa în Parlament.

Diana Şoşoacă este în sine o forţă politică în România, senatoarea conspiraţionistă solicitând alegeri anticipate şi un guvern de uniune naţională condus de tehnocraţi. Are suficientă popularitate pentru a câştiga un nou mandat de parlamentar din postura de candidat independent, însă nu la fel de sigură de succes ar fi dacă ar candida la viitoarele alegeri pe listele Partidului Neamul Românesc, din care face parte. PNR este un partid de buzunar, cu infrastructură slab dezvoltată în teritoriu, iar şansele de a trece de 5% pe ţară sunt minime.

Partidele neparlamentare nu au niciun cuvânt de spus dacă se pune problema alegerilor anticipate, dar nici de câştigat, deoarece niciunul nu se apropie de pragul de 5% pentru a accede în Parlament. Cu toate că au în rândurile lor o serie de primari şi consilieri locali şi judeţeni, Pro România (cu tot cu ALDE) şi PMP sunt demobilizate şi în vrie. Cu toate că apare insistent în sondajele de opinie realizate de case cu reputaţie îndoielnică, PPU-SL (cel mai recent avatar al formaţiunii lui Dan Voiculescu) nu va câştiga pe cont propriu locuri într-o viitoare legislatură parlamentară rezultată din anticipate.