Cine vânează postul de senator lăsat liber de demisionarul Voiculescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihail Neamţu (dreapta), Dan Voiculescu, Iulian Crăciun (stânga) FOTO Adevărul
Mihail Neamţu (dreapta), Dan Voiculescu, Iulian Crăciun (stânga) FOTO Adevărul

Nici nu a demisionat bine Dan Voiculescu din Senatul României, că deja pretendenţii la fotoliul de senator, perdanţi în scrutinul din decembrie, îşi anunţă candidaturile. Iulian Crăciun şi Mihail Neamţu sunt candidaţii dreptei la fotoliul vacant de senator din colegiul nominal 8 din Capitală.

În şedinţa de luni, după ce conservatorul Dan Voiculescu şi-a anunţat demisia, senatorii au adoptat cu unanimitate de voturi hotărârea privind vacantarea postului de senator în circumscripţia electorală 42 din Bucureşti.

„Am o scurtă declaraţie legată de faptul că în ultimul timp se speculează foarte mult că imunitatea a devenit o piedică în realizarea actului de Justiţie, fie că e vorba de imunitatea parlamentară, fie că e vorba de imunitatea prezidenţială. Pentru că există un dosar în Justiţie în care am fost implicat, a fost inclus numele meu în acest dosar, am luat decizia ca începând de astăzi, 28 ianuarie 2013, să renunţ la imunitatea parlamentară, astfel încât Justiţia să poată să-şi facă datoria. Ca atare, demisionez din Senat”, a declarat Dan Voiculescu în şedinţa de luni a Senatului.

Ungureanu: „Demisia lui Voiculescu este un gest incalificabil. Candidatul nostru e Iulian Crăciun“

Imediat după ce Voiculescu a făcut anunţul-surpriză, preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, a reacţionat, criticând demisia conservatorului şi numindu-o „o bătaie de joc fără margini”. Senatorul FC a anunţat că partidul său va susţine candidatura lui Iulian Crăciun pentru postul vacantat de Voiculescu. Crăciun a fost contracandidatul lui Voiculescu, din partea ARD,  în luna decembrie, însă a pierdut.

„Noi suntem hotărâţi să avem candidat pentru sectorul 4 în aşa fel încât cetăţenii sectorului să fie bine şi corect reprezentaţi în Parlament. Reprezentarea politică este foarte importantă. Iulian Crăciun va fi candidatul pe care îl susţine Forţa Civică şi sperăm ca el să poată fi asumat şi de celelalte forţe de dreapta”, a declarat fostul premier.

Şi Neamţu vrea locul lui „Felix”

Fotoliul din Senat este vânat şi de preşedintele Noii Republici, Mihail Neamţu, care a anunţat luni, pe pagina sa de Facebook, că vrea să candideze independent în colegiul senatorial câştigat în decembrie de Dan Voiculescu.

„Bucureştenii au nevoie de o reprezentare decentă: nu foşti informatori, nu spoliatori, nu propagandişti bolşevici. Intenţionez să candidez ca independent, susţinut de Noua Republică, în colegiul senatorial numărul 8 din Bucureşti. Sper ca data alegerilor să fie anunţată cât mai repede", a scris Neamţu, luni, pe Facebook.

Liderul senatorilor PC: „Mandatul aparţine Partidului Conservator”

Întrebat dacă pentru fotoliul vacant va candida un conservator sau altcineva din USL, Vasile Nistor, liderul senatorilor PC şi preşedintele executive al partidului, a declarat că mandatul aparţine Partidului Conservator. „Este un mandat  care aparţine Partidului Conservator şi sigur partidul va avea un candidat”, a afirmat pentru adevarul.ro Vasile Nistor.

Întrebat cine va candida din partea Partidului Conservator, Nistor a declarat: „La momentul potrivit, se vor face evaluări şi se va stabili”.

Demisia lui Dan Voiculescu vine la numai o săptămână după ce a depus jurământul în Senat. Astfel, dosarul Institutului de Cercetări, în care Voiculescu avea termen joi, se va întoarce de la ÎCCJ la Tribunalul Bucureşti

În decembrie, Dan Voiculescu a obţinut 67,58% din sufragii, în timp ce Iulian Crăciun a obţinut doar 17,35% din voturi. În colegiul 8 din Bucureşti au mai candidat Doina Pârcălabu (PPDD) şi Hekman Andrea (UDMR).

 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite