Dar mai important pentru cazul românesc, care ne preocupă, este apariţia unui nou tip de jurnalism sesizat de LMD, jurnalismul de investigaţie servit. Faţă de jurnalistul de investigaţie de altădată, care pleacă pe fir, jurnalistul de azi capătă o valiză de documente confidenţiale (de la un serviciu al statului care nu ar avea altfel dreptul să le utilizeze ca dovadă în procese), mai face câteva verificări, dă un telefon la cel incriminat şi gata investigaţia. Totul e pe faţă. În timp ce opinia publică se preocupa că îi plăteşte Soros, consorţiul internaţional de jurnalişti care studiază documentele de la Panama Papers (din care face parte şi RISE P) primeşte granturi de la Departamentul de Stat (diferenţă în zerouri). Multe grupuri de jurnalişti din multe ţări din acest consorţiu nu existau înainte – ele s-au format din informaţiile şi banii care vin cam din aceleaşi surse, surse pe care în mod normal nu le credităm ca favorizând independenţa jurnalistică, pentru că sunt guvernamentale, iar în multe ţări au devenit mai influente decât presa tradiţională.

Cu certitudine însă că şi interesul public e servit de dezvăluirile din asemenea dosare, care au consecinţe politice majore. Din Islanda în Uzbekistan, revelaţiile din Panama Papers au făcut să cadă guverne şi au dus la terminarea impunităţii unor lideri. Dar şi interesele politice profită. Prin comparaţie, asasinii oficiali din filme ca Bourne Identity erau mult mai ineficienţi în a schimba regimuri decât anticorupţia.

Problemele apar în funcţie de maturitatea instituţională şi civică a fiecărei ţări.

Când a fost povestea cu valiza lui Dragnea, ca şi cu locurile lui din avionul de Brazilia dezvăluite de Rise P, am scris prompt că nu e normal ca serviciile secrete să introducă asemenea informaţii private pe piaţă prin intermediul jurnaliştilor (este chiar ilegal). Fiind vorba de Dragnea, nimănui nu i-a păsat, că sensibilitatea la stat de drept, adică la domnia procedurilor indiferent de persoane, e zero la români. Ceea ce s-a tolerat atunci cu cel mai nepopular personaj e repetat cu cel mai popular, Dan Barna, şi acum deodată RISE P devine SRI, SIE etc.

Când a fost povestea cu SII Analytics, proiectul de stocare a datelor private ale cetăţenilor de către SRI pe bani europeni pentru care a fost făcut Cristi Ghinea ministru, că trebuia să semneze cineva aşa o aberaţie, am atras atenţia că DLAF devenise, ca şi ANAF la acea vreme, un fel de anexă a SRI. Inclusiv reclamaţia unor ONG-uri despre SII s-a dus la DLAF, unde şef era un ofier secondat de la SRI. S-au anchetat pe ei înşişi şi au dispus că nu e cazul să ne neliniştim, că e OK să stocăm date personale la servicii secrete şi să fim şi rambursaţi din bani europeni (deşi nu va fi cazul). Nimeni din noul USR nu a zis nimic (Ghinea se infiltrase între timp, dar şi dl Barna cu el), toată lumea zicea mersi că SRI si compania le suflă în pânze, dimpotrivă, a fost expediat dl. Stanciu-Viziteu să le facă masaj în comisia aşa-zisă de supraveghere.

Cine stă la masă cu dracu‘ e bine să îşi măsoare coada la lingură. Că de îndată ce ţi se urcă la cap că nu eşti o marionetă şi chiar crezi că eşti actorul principal din piesă, te trezeşti că tot arsenalul diabolic, care nu te deranja deloc când era folosit ca să te ajute, se întoarce contra ta, şi uite aşa documente din anchete confidenţiale ajung la Rise, după care DLAF se pune pe anchetat etc. Ca în vechiul banc comunist în care nu ai spus nimic cînd îi lua pe vecinii tăi securitatea în mod arbitrar şi când vin să te ia pe tine nu mai ai nici un vecin să te apere.

Prima lecţie din cele întîmplate e că statul paralel nu e acordeon, cânţi la el cât atragi bacşişuri şi pe urmă cînd îl dai jos de pe umăr stă unde îi pui. E invers. Anexa sunteţi voi sau ei cel puţin aşa cred. Vreţi să vă emancipaţi? Ok, dar asta nu merge aşa, din accident, nu scapi de ceva a cărei existenţă nu ai făcut decît să o negi. Ce propuneţi?

A doua lecţie e că populismul anticorupţie se întoarce mai devreme sau mai tîrziu contra celor care îl folosesc. Bagi în capul oamenilor că toţi politicienii profită din conflict de interese, ridici standardele la o înălţime unde nu le poţi urma. România Curată a încercat să acţioneze la timp, când USR încă se forma, să arate că e infiltrat la vârf de băieţii deştepţi ai guvernului Cioloş, care iau contracte cu statul chiar din zona de securitate naţională (nu ştiam atunci că şi de la Dragnea şi Vâlcov) în vreme ce strigă despre cei care le dau contracte că sunt penali. Urmarea, o garnitură de oportunişti la Bruxelles şi la Bucureşti, instalaţi pe valul de speranţă şi disperare a votaţilor, care nu au nici capacitatea, nici integritatea să valorifice voturile pe care şi le-au însuşit pe credibilitatea altora.

A treia lecţie e că fondurile europene nu aduc şi nu vor aduce vreo creştere în productivitate, fără să se fure neapărat întreţin aceleaşi firme care supraevaluează servicii şi produc activitate doar cât vine subvenţia. Nu l-am auzit pe dl. Barna să remarce că asta e problema pe fond, că o va schimba el cînd ajunge la guvernare, şi asta e mai grav decît că a semnat contract cu soră-sa. A trăit dintr-o minciună deliberată, a avut o rentă dintr-un program conceput ca o fraudă. De asta cercetători ca mine au ajuns contra fondurilor europene, cu excepţia unor regiuni din Spania mai mult s-a alimentat proasta guvernare prin ele, nu a crescut productivitatea nimănui, oricum nu în regiuni corupte, ca Andaluzia, Sicilia, Campania, Grecia, etc. Transilvania (Sibiul, Braşovul, Alba) strălucesc în ”Adevărul despre Dan Barna” ca fiind la fel cu Teleormanul. Decît că, bogaţi şi mai educaţi ar putea avea mai multe reţineri de la rente. Dar n-au. Dimpotrivă: avînd de partea lor serviciiile, fie şi temporar, au considerat legitim să prezinte Teleormanul ca singurul ticălos din poveste. Ancheta citată în toată presa străină cu Dragnea-Tel Drum a circulat tot pe traseul descris aici, a fost scoasă de la naftalină de la OLAF cînd trebuia lovit Dragnea politic, deşi numele lui nu apărea, şi dă-i, şi luptă, deşi Dragnea era mai puţin implicat în frauda Tel Drum decît Barna în proiectul lui cu achiziţii supraevaluate. Mă aştept de altfel ca Dragnea să nu fie niciodată condamnat pe acel dosar, dar lasă că a apărut în Financial Times, asta conta. După cum ziceam, l-am detestat pe Dragnea şi demascat cînd nu se ocupa nimeni de el ani de zile, dar aşa e cu procedurile, dacă nu ai grijă să fie aplicate imparţial te trezeşti că nu mai ai stat de drept exact cînd credeai că desfaci şampania de liberare.

Ce liberare? De cine?

Îi puteţi trimite comentariile dvs. autorului pe România Curată