Primul care a făcut pasul a fost Liviu Pleşoianu. Febleţea propagandei de la Kremlin a hotărât să-şi mărturisească public ambiţia prezidenţială de ziua lui, în ianuarie. Ipochimenul a zis că merge „până la capăt“, încurajat de alţii şi fiindcă ar vrea să ofere „o alternativă sănătoasă, un exemplu“. 

Al doilea a fost Şerban Nicolae. Care s-a mulţumit cu o propoziţie: „eu intenţionez să fiu candidatul PSD la alegerile prezidenţiale“. Ce-i drept, declaraţia a fost făcută în timpul unei şedinţe la care participau toţi baronii partidului. Unul dintre ei, Oprişan, l-a caracterizat pe Ş. Nicolae drept „un bărbat matur, puternic“.

După zece zile s-a înscris şi Eugen Teodorovici, cel mai locvace dintre pesedişti, chiar dacă limba pe care o vorbeşte e confuză: „nu este doar despre a candida sau nu, despre a câştiga sau nu o competiţie, ci este despre a face ceva pentru România şi pentru destinul poporului căruia îi aparţin“. 

Au mai trecut câteva ore şi a mai apărut un ambiţios: Mihai Fifor. Fostul ministru a fost mai degrabă sec: „am decis să intru în cursa pentru prezidenţiale. Acest lucru va fi anunţat de către purtătorul de cuvânt al PSD în şedinţa CEx de vineri“. Purtător de cuvânt al PSD e chiar Mihai Fifor.

Precaritatea candidaturilor sare în ochi. Rătăcită în acest nou labirint politic, Viorica Dăncilă a anunţat că partidul va face un sondaj. Nu e clar dacă între numele testate vor fi incluse şi altele. Fostul premier Ponta a reuşit să se reapropie de foştii colegi şi a propus ca PSD, Pro România şi ALDE să aibă un candidat comun. După ce săptămâna trecută vota moţiunea contra guvernului, dottore a schimbat macazul, realizând probabil că dacă stânga prezintă trei candidaţi nu numai că pierde iarăşi preşedinţia, dar riscă să nu intre nici măcar în turul al doilea.

Faptul că există o minimă luciditate nu înseamnă că există şi o soluţie. Mai ales că perdanţii ultimilor trei scrutine – Năstase, Geoană şi Ponta – nu par, cel puţin deocamdată, să vrea să se înscrie ei înşişi într-o nouă cursă.