Cine a pierdut alegerile?

S-a spus, s-a repetat obsesiv şi nu fără îndreptăţire că nu prea avem motive de mulţumire pentru felul în care s-a desfăşurat campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din anul 2014.

S-a spus, şi nu pe nedrept, că nu s-au discutat programe. Că deşi mai toate televiziunile, fie ele cu acoperire locală sau naţională, au acordat campaniei spaţii de emisie generoase, s-a vorbit mult şi s-a dezbătut puţin. Că odată vorbăria aceasta încheiată, dacă ni s-ar cere ca astăzi, în ziua votului, să rezumăm în câteva cuvinte ce credem că va face în primele, să zicem, două luni de mandat, preferatul fiecăruia dintre noi, în cazul în care va câştiga alegerile, nu ne va fi chiar foarte simplu. Că nici una dintre cele două confruntări faţă în faţă, deşi de calitate sensibil diferită, nu a abordat aspectele specifice atribuţiilor prezidenţiale. Că din dezbateri au lipsit aproape cu desăvârşire şi total inadmisibil temele de politică externă. Lucru bizar şi în vădită contradicţie cu importanţa geostrategică a României în numele căreia ţării noastre dar şi conducerilor sale succesive li s-au iertat multe atunci când a fost vorba despre admiterea în NATO şi mai ales în Uniunea Europeană.

Campania s-a desfăşurat îndeosebi la televiziuni şi pe reţelele de socializare. Acestea din urmă au produs exaltări, au vândut iluzii şi au produs confuzii. Nici televiziunile nu au dat deplină satisfacţie, dat fiind faptul că partizanatul celor mai multe dintre ele a fost evident. Acesta a luat forme aberante, groteşti, dezgustătoare, o realitate favorizată, controlată dacă nu cumva chiar programată de putere, de guvern, de principalul partid de guvernământ şi de aliaţii săi care au făcut astfel ca activitatea CNA să fie complet paralizată în ultimele săptămâni de campanie. Funcţionalitatea reală a respectivului organism de monitorizare şi de corecţie a fost viciată chiar înainte de momentul în care s-a instalat totala paralizie despre care vorbeam mai sus, însă ceea ce s-a întâmplat în răstimpul scurs între cele două tururi de scrutin întrece orice imaginaţie.

Antena 3 şi România tv au atins inimaginabile cote de abjecţie, partizanatul, dezinformarea, jignirea, denigrarea, minciuna, falsul, contrafacerea, dezvăluirile hilare devenindu-le, încă şi mai pronunţat decât până acum, mărci de identificare dar şi argumente pentru excluderea lor definitivă din categoria mediilor de informare autentice. B1tv, până mai ieri televiziune militantă, a cărei politică editorială era pronunţat orientată, ba chiar determinată în funcţie de dorinţele şi preferinţele preşedintelui Traian Băsescu, s-a recalibrat în ultimele săptămâni de campanie, câştigând în credibilitate.

Postul se situează azi într-o ambiguitate specifică inter-regnului, ambiguitate pe care o vor desluşi, fără doar şi poate, zilele viitoare şi persoana câştigătoare a alegerilor prezidenţiale. Realitatea tv şi-a recunoscut până la urmă deschis preferinţa pentru unul dintre candidaţi. Slaba pregătire profesională a celor mai mulţi dintre tot mai puţinii săi angajaţi a făcut ca ceea ce era dorit a fi un ajutor acordat respectivului candidat să eşueze câteodată în deserviciu. Digi 24 s-a menţinut în cadrele unei echidistanţe reci, de factură anglo-saxonă, de un cert profesionalism, calităţi ce îi fac pe mulţi să socotească postul în cauză drept cea mai credibilă televiziune românească de ştiri.

Principalele publicaţii – Adevărul şi Gândul – s-au adaptat rapid noilor condiţii de pe piaţa presei şi nu doar că au oferit spaţiu de liberă exprimare unor opinii felurite, ci şi-au făcut simţită prezenţa şi în audiovizual, înregistrând performanţa de a-i avea de câteva ori invitaţi, în emisiunile lor live, pe cei doi finalişti. A putut fi urmărit acolo şi „candidatul nejucător” sau „jucătorul necandidat” Traian Băsescu.

Din campania prezidenţială 2014 cu imaginea cea mai şifonată iese, fără doar şi poate, Televiziunea Română. În primul rând pentru că nu a izbutit să îi convingă pe protagoniştii finalei de azi să accepte ca dezbaterile decisive să aibă loc în studiourile ori în organizarea ei. O umilinţă de proporţii catastrofale şi a cărei amintire nu va putea fi ştearsă prea repede. Nici din memoria publicului, nici din cea a instituţiei şi a salariaţilor ei. Fiindcă nici unul dintre finalişti nu i-a călcat pragul, în mod individual, în ultimele zile de campanie. Deoarece pe mai toată durata campaniei, staffurile competitorilor principali au delegat în emisiunile electorale ale TVR oameni, în  cel mai bun caz, de rang secund, dacă nu chiar inferior acestuia. Pentru că TVR a propulsat în rolul de moderator principal un no name aflat în faza învăţării abeceului televiziunii pe a cărui carte de vizită recomandarea cea mai apăsată e aceea de favorit dar şi de chiriaş al preşedintelui –director general Stelian Tănase. Fiindcă favoritul în cauză e necharismatic, fără inspiraţie şi fără chemare. Fiindcă Sorin Avram a fost lăsat să abereze în voie doar din capriciul lui Stelian Tănase. Deoarece emisiunile realizate de moderatorul bretelat, coordonate de Ion Stavre şi supervizate de Stelian Tănase însuşi, au fost leşioase, lipsite de viaţă, de autenticitate, de stil. Pentru că preşedintele-director general al TVR, Stelian Tănase, a încălcat în mod grosolan statutul angajatului din Televiziunea publică şi a făcut politică partizană pe blogul său personal, socotindu-se încă o dată mai presus de lege şi de regulamente. Iar pentru această va trebui să îi ceară socoteală d-lui Tănase nu doar Comisia de etică şi arbitraj pe care preşedintele-director general oricum o desconsideră la fel cum desconsideră Televiziunea Română în integralitatea ei, ci mai ales Parlamentul. Care va trebui să adopte măsuri drastice şi nu să se limiteze doar la urecheli şi bombăneli pe care dl. Tănase să le ia în derâdere pe sus-numitul blog.

În peisajul presei româneşti, Societatea Română de Televiziune a fost cea mai mare perdantă a alegerilor din octombrie-noiembrie 2014. Decalajul, prăpastia dintre ea şi cei ce îşi amintesc că TVR mai există doar când văd că au de plătit lunar 4 lei taxă de abonament s-a mărit consistent în săptămânile de campanie. Pentru toate acestea, Stelian Tănase are de plătit un preţ. Nu ştiu dacă are şi onoarea de a o face.    

→

Imaginea 1/88: Mii de romani la vot in Munchen