Cine va pierde alegerile prezidenţiale

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Indiferent cum se va termina turul doi al prezidenţialelor, perdantul este sigur: poporul român. Ipoteza răului mai mic ţine de trecut, acum alegătorii au de optat între Scylla şi Charibda. Aceasta este marea dezamăgire a acestor alegeri, faptul că finalul este dinainte ştiut şi sună a pagubă. Iar paguba va fi imensă, incalculabilă, oricum se va numi locatarul de la Cotroceni. Noi toţi am pierdut deja alegerile prezidenţiale.

Bucuria alegătorilor va fi scurtă. Unii se vor bucura că nu a ieşit celălalt. Un fel de ”să moară capra vecinului”, varianta electorală. Cât poate să trăiască o ţară din faptul că a scăpat de una din variantele răului cu preţul acceptării celeilalte? Unul dintre candidaţi îi ţine pe românii care nu votează cu el la cozi ca să nu poată să-şi exprima opţiunea, celălalt îi priveşte de sus pe foştii săi colegi profesori care au avut ghinionul să nu aibă şi ei ”câteva” case. Aşa arată, grosso modo, profilul moral şi uman al dirijorilor celor două direcţii între care trebuie să opteze România. În spatele unuia sunt baronii PSD, în spatele celuilalt baronii PDL şi PNL. Straşnică paletă de opţiuni!

Democraţia românească s-a redus la a schimba ciorapii murdari între ei, ca într-un banc vechi. Lipsa de speranţă a reîntors România în siniştrii ani 80, când cenuşiul şi mizeria păreau eterne şi fără scăpare. În 25 de ani de la Revoluţie tot ce am reuşit a fost să o luăm de la capăt cu alţi siniştri, dar mult mai săraci ca popor. Măcar în acte, înainte de 1990 toate erau ale statului român, chiar dacă nu beneficiam de ele. Acum nu mai deţinem nici apa pe care o bem, iar din pieţe şi din magazine cumpărăm produsele altora.

Unul dintre candidaţi îi ţine pe românii care nu votează cu el la cozi ca să nu poată să-şi exprima opţiunea, celălalt îi priveşte de sus pe foştii săi colegi profesori care au avut ghinionul să nu aibă şi ei ”câteva” case. Aşa arată, grosso modo, profilul moral şi uman al dirijorilor celor două direcţii între care trebuie să opteze România.

În 25 de ani, România a pierdut tot, iar alegerile din acest an reprezintă încununarea prăbuşirii la care am fost martori. Şi la care vom asista în continuare neputincioşi dacă nu ne luăm soarta în mâini şi nu le spunem: ”AJUNGE!”. De aceea, toată zbaterea aceasta între cei doi candidaţi este o mare păcăleală. De fapt, alegem între hoţii unora şi hoţii altora. Care sunt la rând?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite