Cine sunt parlamentarii care au votat împotriva dublării alocaţiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea a votat, iniţial, împotriva creşterii alocaţiilor
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea a votat, iniţial, împotriva creşterii alocaţiilor

Proiectul care prevede dublarea alocaţiilor pentru copii a trecut după-amiază de Parlament cu 332 de voturi favorabile şi doar două abţineri. În şedinţa de dimineaţă însă, înainte ca PSD şi PNL să se înţeleagă cu privire la adoptarea proiectului, mai mulţi deputaţi au votat împotriva acestui amendament. "Adevărul" vă prezintă lista aleşilor care au refuzat mărirea alocaţiilor.

La şedinţa de dimineaţă a Camerei Deputaţilor, la care au participat doar 180 de deputaţi, deci mai puţin de jumătate dintre ei, PNL a reuşit să îşi mobilizeze oamenii la votul pe amendamente, în timp ce mai mulţi deputaţi PSD au lipsit. Astfel, amendamentul care prevedea dublarea alocaţiilor a trecut dimineaţa de Parlament  cu 98 de voturi favorabile şi 77 “împotrivă”. 

"Adevărul"  a obţinut lista celor care au votat împotriva creşterii alocaţiilor

Deputaţi PSD care au votat împotriva creşterii alocaţiilor:

Adăscăliţei Constantin, Avram Marian, Axente Ioan, Baltă Mihai, Bălan Ion, Birchall Ana, Bârsăşteanu Florică, Boboc Valentin Gabriel , Bogdan Gheorghe -Dănuţ, Bogdănici Camelia, Buicu Corneliu, Caloianu Mario, Călin Ion, Chirvăsuţă Laurenţiu, Ciofu Tamara, Ciolacu Marcel, Covaci Dorel, Cristea Victor, Delureanu Virgil, Diaconu Adrian, Dima Toader, Dîrzu Ioan, Dobre Mircea, Drăghici Sonia, Dumitru Ioana-Jenica, Emacu Gheorghe, Eparu Ion, Florea Daniel, Fonta Nuţu, Frăticiu Gheorghe, Geantă Daniel, Florin Gheorghe, Gliga Vasile, Grama Horia, Harbuz Liviu, Iacoban Sorin, Iancu Iulian, Iane Ovidiu, Iordache Florin, Itu Cornel, Khraibani Cornelia, Marica Petru, Marin Gheorghe, Marin Laura, Martin Eduard, Melinte Ion, Mihăilă Ioan, Mârza Gavril, Moldovan Carmen, Munteanu Ioan, Neacşu Marian, Nica Ciprian, Nistor Laurenţiu, Niţă Emil, Pană Doina, Pâslaru Florin, Petrea Dorin, Podaşcă Gabriela, Pop Georgian, Răducanu Ion, Roman Sorin, Roman Victor, Săvoiu Cristian, Sefer Cristian, Smarandache Alexandru, Solomon Adrian, Stan Ioan, Stănescu Alexandru, Stroe Radu, Sturzu Mihai, Suciu Vasile, Tabugan Ion, Traicu Rodin, Vlase Petru, Vlădoiu Aurel, Zaharcu Neviser, Zgonea Valeriu. 


Deputaţi ai minorităţilor care au votat împotriva creşterii alocaţiilor: 

Longher Ghervazen 

Deputaţi PC-PLR care au votat împotriva creşterii alocaţiilor :

Avram Constantin, Cupă Ion, Irimie Vincenţiu, Moldovan Ioan, Teju Sorin. 

Amendamentul PNL care prevede dublarea alocaţiei pentru copii a trecut de Parlament cu 332 de voturi favorabile şi două abţineri.PSD şi PNL s-au înţeles asupra legii.  “Guvernului nu i s-a cerut punctului de vedere, nici nu i s-a indicat sursa de finanţare. Impactul financiar pentru acest an îl vom acoperi cu siguranţă. Vă rog ca la întocmirea bugetului pe 2016 să avem sprijinul întregului Parlament. Nu vreau să retrăim un episod, episodul sfârşitului anului 2008, când s-au dublat salariile pentru profesori şi, după aceea, un Guvern mai puţin competent a trebuit să le amâne. Ne vom supune voinţei suverane a Parlamentului. Pentru acest an vom găsi resursele financiare”, a declarat Victor Ponta la finalul votului.  „E o măsură a PNL adoptată cu sprijinul Puterii“, a spus şi Alina Gorghiu. 

După-amiază, la votul final pe întregul proiect al Guvernului, amendat de PNL, toţi parlamentarii, atât de la Putere, cât şi din Opoziţie, au votat pentru dublarea alocaţiei, cu excepţia a doi deputaţi: liberalul Gabriel Andronache şi Daniel Fenechiu, deputat independent.

Deşi s-a aflat în sală la momentul votului pentru a da un semnal de susţinere a creşterii alocaţiilor de la 42 de lei la 84 de lei, premierul Victor Ponta, deputat PSD, nu şi-a exprimat votul. Lista de mai jos arată votul deputaţilor în ordine alfabetică. Dacă ar fi votat, numele deputatului Victor Ponta ar fi trebuit să apară între cel al colegilor săi, Gabrieala Podaşcă şi Georgian Pop.

Iată lista celor care au fost în sală şi au votat proiectul integral:

1.  Adăscăliţei Constantin  PSD  DA
2.  Alexe Costel  PNL  DA
3.  Alexe Florin-Alexandru  PNL  DA
4.  Amet Varol  Minoritati  DA
5.  Andea Petru  PSD  DA
6.  Andronache Gabriel  PNL  Abţinere
7.  Antal István  UDMR  DA
8.  Anton Marin  PSD  DA
9.  Ardeleanu Sanda-Maria  PNL  DA
10.  Arsene Ionel  PSD  DA
11.  Avram Marian  PSD  DA
12.  Axente Ioan  PSD  DA
13.  Babuş Radu  PSD  DA
14.  Balan Ioan  PNL  DA
15.  Baltă Mihai  PSD  DA
16.  Bălan Ion  PSD  DA
17.  Bănicioiu Nicolae  PSD  DA
18.  Bărbulescu Daniel-Ionuţ  PSD  DA
19.  Bejinariu Eugen  PSD  DA
20.  Benga Ioan  PSD  DA
21.  Berci Vasile  PNL  DA
22.  Birchall Ana  PSD  DA
23.  Bîrsăşteanu Florică  PSD  DA
24.  Blăjuţ Viorel-Ionel  DP  DA
25.  Blănariu Valentin  -  DA
26.  Boboc Valentin Gabriel  PSD  DA
27.  Bode Lucian Nicolae  PNL  DA
28.  Bogdan Gheorghe-Dănuţ  PSD  DA
29.  Boghicevici Claudia  PNL  DA
30.  Bónis István  UDMR  DA
31.  Borbély László  UDMR  DA
32.  Bucur Constantin-Alin  PSD  DA
33.  Bucura-Oprescu Simona  PSD  DA
34.  Budurescu Daniel-Stamate  PNL  DA
35.  Buican Cristian  PNL  DA
36.  Buicu Corneliu-Florin  PSD  DA
37.  Burlacu Ştefan  DP  DA
38.  Calimente Mihăiţă  PNL  DA
39.  Caloianu Mario-Ernest  PSD  DA
40.  Calotă Florică Ică  PC-PLR  DA
41.  Canacheu Costică  PNL  DA
42.  Călin Ion  PSD  DA
43.  Căprar Dorel-Gheorghe  PSD  DA
44.  Cătăniciu Steluţa-Gustica  PC-PLR  DA
45.  Cernea Remus-Florinel  -  DA
46.  Chebac Eugen  PSD  DA
47.  Cherecheş Florica  PNL  DA
48.  Chiriţă Dumitru  -  DA
49.  Chirteş Ioan-Cristian  PNL  DA
50.  Chirvăsuţă Laurenţiu  PSD  DA
51.  Chiţoiu Daniel  PC-PLR  DA
52.  Cioată Cezar  PC-PLR  DA
53.  Ciobanu Gheorghe  PSD  DA
54.  Ciobanu Liliana  -  DA
55.  Ciocan Dan  PSD  DA
56.  Ciofu Tamara-Dorina  PSD  DA
57.  Ciolacu Ion-Marcel  PSD  DA
58.  Ciubotaru Lucian-Manuel  PNL  DA
59.  Ciuhodaru Tudor  PSD  DA
60.  Ciurariu Florin  PNL  DA
61.  Cocei Erland  PNL  DA
62.  Codîrlă Liviu  PSD  DA
63.  Condurăţeanu Andrei-Răzvan  -  DA
64.  Constantin Daniel  PC-PLR  DA
65.  Costin Gheorghe  PNL  DA
66.  Covaci Dorel  PSD  DA
67.  Cozmanciuc Corneliu-Mugurel  PNL  DA
68.  Crăciunescu Grigore  PNL  DA
69.  Cristea Aurelia  PSD  DA
70.  Cristea Victor  PSD  DA
71.  Cristian Horia  PNL  DA
72.  Cseke Attila-Zoltán  UDMR  DA
73.  Cupă Ion  PC-PLR  DA
74.  Daea Petre  PSD  DA
75.  Dalca Ştefan-Petru  DP  DA
76.  Dascălu Constantin  PNL  DA
77.  Deaconu Mihai  DP  DA
78.  Delureanu Virgil  PSD  DA
79.  Diaconu Adrian-Nicolae  PSD  DA
80.  Diaconu Mihai-Bogdan  -  DA
81.  Dima Toader  PSD  DA
82.  Dîrzu Ioan  PSD  DA
83.  Dobre Mircea-Titus  PSD  DA
84.  Dobre Victor Paul  PNL  DA
85.  Dobrinescu Traian  PNL  DA
86.  Dolha Nechita-Stelian  PNL  DA
87.  Dolineaschi Andrei  PSD  DA
88.  Donţu Mihai-Aurel  PNL  DA
89.  Dragnea Nicolae-Liviu  PSD  DA
90.  Dragomir Gheorghe  PNL  DA
91.  Dragomir Maria  -  DA
92.  Dragomir Viorel Marian  PSD  DA
93.  Drăghici Mircea-Gheorghe  PSD  DA
94.  Drăghici Sonia-Maria  PSD  DA
95.  Drăguşanu Vasile-Cătălin  PC-PLR  DA
96.  Dumbrăvanu Paul  -  DA
97.  Dumitru Georgică  PC-PLR  DA
98.  Dumitru Ioana-Jenica  PSD  DA
99.  Dumitru Ovidiu-Ioan  PNL  DA
100.  Duşa Mircea  PSD  DA
101.  Emacu Gheorghe  PSD  DA
102.  Enache Marian  PSD  DA
103.  Enea Constantin-Cosmin  PSD  DA
104.  Eparu Ion  PSD  DA
105.  Erdei Dolóczki István  UDMR  DA
106.  Fejér László-Ődőn  UDMR  DA
107.  Fenechiu Cătălin-Daniel  DP  Abţinere
108.  Firczak Gheorghe  Minoritati  DA
109.  Florea Damian  PC-PLR  DA
110.  Florea Daniel  PSD  DA
111.  Fonta Nuţu  PSD  DA
112.  Frăticiu Gheorghe  PSD  DA
113.  Galan Constantin  PC-PLR  DA
114.  Ganţ Ovidiu Victor  Minoritati  DA
115.  Gavrilescu Graţiela Leocadia  PC-PLR  DA
116.  Găină Mihăiţă  PSD  DA
117.  Geantă Florian Daniel  PSD  DA
118.  Gheorghe Andrei Daniel  PNL  DA
119.  Gheorghe Florin  PSD  DA
120.  Gheorghe Tinel  PNL  DA
121.  Ghera Giureci-Slobodan  Minoritati  DA
122.  Ghiveciu Marian  PSD  DA
123.  Gireadă Dumitru-Verginel  PNL  DA
124.  Gliga Vasile Ghiorghe  PSD  DA
125.  Gorghiu Alina-Ştefania  PNL  DA
126.  Grama Horia  PSD  DA
127.  Grecea Maria  PNL  DA
128.  Grindeanu Sorin Mihai  PSD  DA
129.  Gudu Vasile  PNL  DA
130.  Gunia Dragoş-Ionel  PNL  DA
131.  Guran Virgil  -  DA
132.  Gust Băloşin Florentin  -  DA
133.  Gvozdenovici Slavomir  Minoritati  DA
134.  Harbuz Liviu  PSD  DA
135.  Hărău Eleonora-Carmen  PNL  DA
136.  Holban Titi  PSD  DA
137.  Horga Vasile  PNL  DA
138.  Hulea Ioan  PSD  DA
139.  Iacoban Sorin-Avram  PSD  DA
140.  Ialomiţianu Gheorghe  PNL  DA
141.  Iancu Iulian  PSD  DA
142.  Iane Daniel  PNL  DA
143.  Iane Ovidiu-Cristian  PSD  DA
144.  Ibram Iusein  Minoritati  DA
145.  Ignat Miron  Minoritati  DA
146.  Intotero Natalia-Elena  PSD  DA
147.  Ionescu Aurelian  PC-PLR  DA
148.  Ionescu George  PNL  DA
149.  Iordache Florin  PSD  DA
150.  Irimie Vicenţiu-Mircea  PC-PLR  DA
151.  Iriza Scarlat  -  DA
152.  Ispir Raluca-Cristina  PNL  DA
153.  Itu Cornel  PSD  DA
154.  Kelemen Hunor  UDMR  DA
155.  Kerekes Károly  UDMR  DA
156.  Kereskényi Gábor  UDMR  DA
157.  Khraibani Camelia  PSD  DA
158.  Korodi Attila  UDMR  DA
159.  Longher Ghervazen  Minoritati  DA
160.  Lubanovici Mircea  PNL  DA
161.  Man Mircea  PNL  DA
162.  Manea Victor-Gheorghe  PNL  DA
163.  Marcoci Vlad  PSD  DA
164.  Marcu Viorica  PNL  DA
165.  Marian Ion Cristinel  DP  DA
166.  Marica Petru-Sorin  PSD  DA
167.  Marin Gheorghe  PSD  DA
168.  Marin Laura  PSD  DA
169.  Martin Eduard-Stelian  PSD  DA
170.  Márton Árpád-Francisc  UDMR  DA
171.  Máté András-Levente  UDMR  DA
172.  Matei Călin-Vasile-Andrei  PSD  DA
173.  Măduţa Flavius-Luigi  PSD  DA
174.  Melinte Ion  PSD  DA
175.  Merka Adrian-Miroslav  Minoritati  DA
176.  Mihai Aurelian  PNL  DA
177.  Mihăilă Ioan  PSD  DA
178.  Mihăilescu Ion-Bogdan  PSD  DA
179.  Militaru Lucian  PNL  DA
180.  Mincă Liliana  DP  DA
181.  Mircovici Niculae  Minoritati  DA
182.  Mironescu Răzvan Horia  PNL  DA
183.  Mitrea Manuela  PSD  DA
184.  Mîrza Gavril  PSD  DA
185.  Mocanu Adrian  PSD  DA
186.  Mocioalcă Ion  PSD  DA
187.  Mocioi Niculina  PNL  DA
188.  Moisii Constantin  PSD  DA
189.  Moldovan Carmen Ileana  PSD  DA
190.  Moldovan Ioan  PC-PLR  DA
191.  Molnar Zsolt  UDMR  DA
192.  Motreanu Dan-Ştefan  PNL  DA
193.  Moţ Constantin-Stelian-Emil  PSD  DA
194.  Movilă Petru  DP  DA
195.  Muntean Mircia  PSD  DA
196.  Munteanu Ioan  PSD  DA
197.  Murgu Neagu  PSD  DA
198.  Nazare Alexandru  PNL  DA
199.  Neacşu Marian  PSD  DA
200.  Necula Cosmin  PSD  DA
201.  Negruţ Clement  DP  DA
202.  Negruţ Cornelia  PC-PLR  DA
203.  Nica Nicolae-Ciprian  PSD  DA
204.  Nichita Cristina  PSD  DA
205.  Nicoara Romeo Florin  PNL  DA
206.  Nicolae Alexandri  PNL  DA
207.  Nicolae Florian  PSD  DA
208.  Nicolăescu Gheorghe-Eugen  PNL  DA
209.  Nicolicea Eugen  PSD  DA
210.  Niculescu Duvăz Bogdan Nicolae  PSD  DA
211.  Nistor Gheorghe-Vlad  PNL  DA
212.  Nistor Laurenţiu  PSD  DA
213.  Nistor Marioara  PSD  DA
214.  Niţă Constantin  PSD  DA
215.  Niţă Emil  PSD  DA
216.  Nosa Iuliu  PSD  DA
217.  Oajdea Daniel Vasile  DP  DA
218.  Oltean Ioan  PNL  DA
219.  Orban Ludovic  PNL  DA
220.  Oros Nechita-Adrian  PNL  DA
221.  Palaşcă Viorel  PC-PLR  DA
222.  Palăr Ionel  PNL  DA
223.  Pambuccian Varujan  Minoritati  DA
224.  Pană Adriana-Doina  PSD  DA
225.  Pardău Dumitru  PNL  DA
226.  Paul Maria-Andreea  PNL  DA
227.  Păun Nicolae  Minoritati  DA
228.  Pârgaru Ion  PSD  DA
229.  Pâslaru Florin-Costin  PSD  DA
230.  Peia Ninel  PSD  DA
231.  Petrea Dorin Silviu  PSD  DA
232.  Petrescu Petre  -  DA
233.  Petric Octavian  PSD  DA
234.  Pistru-Popa Eusebiu-Manea  PNL  DA
235.  Plumb Rovana  PSD  DA
236.  Pocora Cristina-Ancuţa  PNL  DA
237.  Podaşcă Gabriela-Maria  PSD  DA
238.  Pop Georgian  PSD  DA

239.  Popa Radu Mihai  -  DA
240.  Popeangă Vasile  PSD  DA
241.  Popescu Dan-Cristian  PNL  DA
242.  Popoviciu Alin Augustin Florin  PNL  DA
243.  Potor Călin  PSD  DA
244.  Raeţchi Ovidiu Alexandru  PNL  DA
245.  Răducanu Ion  PSD  DA
246.  Rădulescu Cătălin-Marian  PSD  DA
247.  Rădulescu Constantin  PSD  DA
248.  Rădulescu Romeo  -  DA
249.  Răţoi Neculai  PSD  DA
250.  Rizea Cristian  PSD  DA
251.  Roman Cristian-Constantin  PNL  DA
252.  Roman Gheorghe  PSD  DA
253.  Roman Ioan Sorin  PSD  DA
254.  Roman Victor  PSD  DA
255.  Roşca Lucreţia  PSD  DA
256.  Roşca Mircea  PNL  DA
257.  Rotaru Răzvan  DP  DA
258.  Sava Andrei-Valentin  PSD  DA
259.  Sămărtinean Cornel-Mircea  PNL  DA
260.  Săpunaru Nini  PNL  DA
261.  Săvoiu Ionuţ-Cristian  PSD  DA
262.  Scarlat George  PNL  DA
263.  Schelean Valeria-Diana  PNL  DA
264.  Secară Florin Mihail  PNL  DA
265.  Sefer Cristian-George  PSD  DA
266.  Seres Dénes  UDMR  DA
267.  Simedru Dan Coriolan  PNL  DA
268.  Simionescu Adrian Constantin  PSD  DA
269.  Smarandache Miron Alexandru  PSD  DA
270.  Solomon Adrian  PSD  DA
271.  Stan Ioan  PSD  DA
272.  Stan Ion  PSD  DA
273.  Stanciu Anghel  PSD  DA
274.  Stativă Irinel Ioan  PSD  DA
275.  Stănescu Alexandru  PSD  DA
276.  Steriu Valeriu-Andrei  PSD  DA
277.  Stragea Sorin Constantin  PSD  DA
278.  Stroe Radu  PSD  DA
279.  Sturzu Mihai-Răzvan  PSD  DA
280.  Suciu Vasile-Daniel  PSD  DA
281.  Surugiu Iulian-Radu  PNL  DA
282.  Szabó Ödön  UDMR  DA
283.  Şcheau Ion  PNL  DA
284.  Şimon Gheorghe  PSD  DA
285.  Şoptică Costel  PNL  DA
286.  Şova Lucian  PSD  DA
287.  Ştefan Viorel  PSD  DA
288.  Ştefănescu Elena Cătălina  PSD  DA
289.  Ştirbu Gigel-Sorinel  PNL  DA
290.  Tabugan Ion  PSD  DA
291.  Taloş Gheorghe-Mirel  PC-PLR  DA
292.  Tararache Mihai  PNL  DA
293.  Tămâian Ioan  PNL  DA
294.  Tănase Răzvan-Ionuţ  -  DA
295.  Tănăsescu Claudiu-Andrei  PC-PLR  DA
296.  Tătaru Florin-Cristian  PSD  DA
297.  Teodorescu Cătălin-Florin  PNL  DA
298.  Teodorescu Ioan Viorel  PSD  DA
299.  Thuma Hubert Petru Ştefan  PNL  DA
300.  Tiuch Cătălin  PSD  DA
301.  Toader Mircea-Nicu  PNL  DA
302.  Tocuţ Dan-Laurenţiu  PC-PLR  DA
303.  Tomac Eugen  DP  DA
304.  Traicu Rodin  PSD  DA
305.  Tudorache Daniel  PSD  DA
306.  Tudorie Violeta  PSD  DA
307.  Tudose Mihai  PSD  DA
308.  Turcan Raluca  PNL  DA
309.  Tuşa Adriana Diana  PNL  DA
310.  Ţigăeru Roşca Laurenţiu  PSD  DA
311.  Ţîmpău Radu Bogdan  PNL  DA
312.  Udrişte Gheorghe  PNL  DA
313.  Uioreanu Elena-Ramona  PNL  DA
314.  Urcan Ionaş-Florin  PNL  DA
315.  Uricec Eugen Constantin  PSD  DA
316.  Ursărescu Dorinel  PC-PLR  DA
317.  Vainer Aurel  Minoritati  DA
318.  Varga Lucia-Ana  PNL  DA
319.  Varga Vasile  PNL  DA
320.  Vasilică Radu Costin  PSD  DA
321.  Vizitiu Sergiu-Constantin  PSD  DA
322.  Vladu Iulian  PNL  DA
323.  Vlase Petru Gabriel  PSD  DA
324.  Vlădoiu Aurel  PSD  DA
325.  Voicu Mădălin-Ştefan  PSD  DA
326.  Voicu Mihai Alexandru  PNL  DA
327.  Vreme Valerian  PSD  DA
328.  Vulpescu Ioan  PSD  DA
329.  Weber Mihai  PSD  DA
330.  Zaharcu Neviser  PSD  DA
331.  Zamfir Daniel-Cătălin  PNL  DA
332.  Zgonea Valeriu Ştefan  PSD  DA
333.  Zisopol Dragoş Gabriel  Minoritati  DA
334.  Zlati Radu

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite