Verónica Michelle Bachelet a fost prima femeie preşedinte în Chile aleasă de 2 ori, pentru prima dată în 2006 şi a doua oară în 2014 (pentru că legea nu-i permitea două mandate consecutive). Şi-a încheiat mandatul zilele trecute. Vă vine să credeţi că doamna Bachelet, de profesie medic chirurg pediatru era lider socialist?  Da, dar a făcut o schimbare majoră în ţara ei.

De fapt, când şi-a început mandatul pentru a doua oară, Argentina şi Brazilia erau conduse tot de femei. Un preşedinte care vorbea 5 limbi străine, pe lângă spaniola nativă: engleză, germană, portugheză, franceză şi italiană.

În timp ce în România se anunţă un miting de mare proporţii pentru susţinerea familiei tradiţionale (nu vă speriaţi, fără vreun efect, Codul Civil e clar), nu în America, ci în Chile, o ţară săracă, dar mai dezvoltată decât Româna, o ţară profund catolică (84%) la 13.000 km distanţă, preşedintele-femeie şi-a folosit puterea de a semna şi de a trimite un proiect de lege pentru legalizarea căsătoriei homosexuale şi a sponsorizat un proiect de lege privind drepturile reproductive.

Totuşi, vorbim de Chile, o ţară cu vreo 17 milioane de locuitori şi conform estimărilor va atinge 20 de milioane în 2050, în timp ce patria noastră va scădea la 16 milioane.

Povestea familiei doamnei Bachelet este una tristă. Mama ei era arheolog, iar tatăl general în forţele aeriene. În 1973, a fost arestat pentru că s-a opus loviturii militare care l-a adus pe Augusto Pinochet la putere şi a fost torturat timp de mai multe luni înainte de a muri în închisoare. Bachelet, studentă (da, viitorul preşedinte), a fost şi ea arestată împreună cu mama ei şi trimisă într-o închisoare secretă, pentru a fi supusă torturii. Eliberată, fuge în Australia şi de acolo în Germania de Est pentru câţiva ani, studiind la Universitatea Humboldt (Berlin). Abia în 1979 s-a putut întoarce în Chile pentru a absolvi medicina.

Ca medic, ea torturată fiind cândva, a tratat tocmai victimele torturii. După 1990, s-a implicat în politica de partea socialiştilor. În 1994 e numită consilier la Ministerul Sănătăţii şi pas cu pas, după studii la Washington, studii în securitate, urcă în ierarhie, ocupând în 2000 postul de ministru al sănătăţii. Aici a fost aspru criticată pentru că a permis distribuirea gratuită a pilulei de a doua zi victimelor abuzului sexual. Măi, să fie!

În 2002, devine prima femeie ministru al Apărării din America Latină şi printre puţinele din lume. La Apărare, în 2003, culminează cu reformele, reuşind să obţină declaraţia istorică a şefului armatei, generalului Juan Emilio Cheyre, că niciodată armata nu va submina democraţia în Chile.

În campania politică a promis sprijinirea săracilor, protejarea victimelor violenţei domestice şi reformarea pensiilor (44% dintre pensionari trăiau sub nivelul sărăciei). Nu i-a fost uşor ca femeie divorţată şi agnostică (cu trei copii) într-o ţară super catolică. La puţin timp după ce a fost aleasă preşedinte, a trebuit să gestioneze proteste masive din partea studenţilor şi apoi a minerilor culminând cu moartea a 500 de locuitori în cutremurul din 2010.

În pauza dintre mandate a fost numită şefă la ONU, director executiv ocupându-se tot de politici antisărăcie şi drepturile femeilor. A avut ambiţia să candideze iarăşi la conducerea ţării.

„Dacă sunteţi aleasă, soţul meu nu mă va mai lovi niciodată“, i-a declarat o alegătoare. „Era un sentiment sobru prin faptul că reprezentam un rezervor al viselor şi aspiraţiilor atâtor oameni care aveau aşteptări mari de la noi“, declara preşedintele feminist.

În al doilea mandat a promis reforme în educaţie şi a reuşit să introducă subvenţii de la stat pentru ca învăţământul superior public să fie gratuit pentru cei mai săraci 70% dintre chilieni, împreună cu încurajarea înfiinţării mai multor universităţi publice în locul celor private.

A promis revizuirea Constituţiei şi continuarea promovării drepturilor femeilor, lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor şi transsexualilor (LGBT), inclusiv legalizarea avorturilor terapeutice.  Şi a reuşit în ciuda criticilor puternice din partea Bisericii Catolice şi a opoziţiei de dreapta. A creat un Minister al Femeilor şi Egalităţii de Gen (nu ne-ar strica nici nouă) şi a adoptat o modificare electorală, cerând ca cel puţin 40% dintre candidaţii pentru funcţia aleasă să fie femei. La 3 august 2017, congresul a adoptat o lege pentru a decriminaliza avortul în trei situaţii: când viaţa mamei este în pericol, când sarcina este rezultatul violului şi când fătul suferă malformaţii. Alte iniţiative au inclus finalizarea a aproximativ 3.500 de centre de îngrijire pentru copii în întreaga ţară proveniţi din familii sărace.

Banca Mondială a recunoscut că venitul pe cap de locuitor din Chile a crescut de la 4.400 dolari în 1990 la aproape 22.000 de dolari în 2013.

„A fi drăguţă nu înseamnă că eşti slabă“

Pe plan extern, a întărit parteneriatele prin întâlniri oficiale în ţări precum Canada, Statelor Unite sau Africa de Sud. Obama, când a primit-o la Casa Albă a declarat „Ea este a doua mea preferată Michelle“, salutând comerţul liber între cele două ţări şi faptul că anual 3.000 de americani studiază în Chile şi 2.000 de chilieni studiază în US.

A mai făcut ceva interesat, a inaugurat prima fabrică de energie geotermală din America de Sud şi a creat o rezervă marină de 286.000 de kilometri pătraţi în jurul Insulei Paştelui pentru a proteja speciile endemice. A atins o popularitate extremă după cum se vede în video.

Dar cariera ei nu s-a încheiat aici, acum (2018), la 66 de ani. A acceptat să conducă un departament din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii dedicat Sănătăţii Mamei, Nou-Născuţilor şi Copilului la nivel mondial care uneşte 1.000 de organizaţii din 77 de ţări. Am uitat să zic: o face în mod voluntar, adică fără pensie specială şi nu vrea să se mute la Geneva:

„Adevărul este că voi rămâne în ţara mea pentru că îmi iubesc ţara şi pentru că eu cred că trebuie să continuăm să contribuim la gradul posibilităţilor fiecăruia şi să apărăm reformele luate în timpul mandatului meu.“


Veronica Michelle Bachelet EPA/ERNESTO GUZMAN JR.