Cine sunt liderii PSD care vor să-i strice planurile lui Dragnea la Congres. Surse: Liderul PSD vrea să-şi prelungească mandatul cu un an. Manda a gafat fatal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ecaterina Andronescu, Marian Oprişan, Gabriela Firea şi Codrin Ştefănescu se vor alia împotriva lui Liviu Dragnea pentru a obţine funcţii în partid, susţin surse politice. Liderul PSD are două mize: să-şi prelungească mandatul cu un an şi să impună în posturi de conducere cât mai mulţi apropiaţi. Claudiu Manda avea cele mai mare şanse pentru funcţia de preşedinte executiv, însă l-a dat de gol pe Dragnea şi a fost tăiat de pe listă

Comitetul Executiv (CEX) al PSD, conducerea amplă a partidului,  se va reuni luni pentru a stabili detaliile Congresului programat sâmbăta viitoare. În primul rând, liderii social-democraţi vor hotără dacă, la Congres, vor fi alegeri pentru funcţiile de conducere din partid sau dacă va fi doar un vot simbolic pentru Liviu Dragnea şi pentru relansarea programului de guvernare, un gest de imagine, un nou început, în condiiţiile în care PSD şi-a dat jos două guverne în doar un an, deci a pierdut masiv din credibilitate.

Însă alegerile pentru funcţiile de conducere din partid nu-l vizează şi pe Liviu Dragnea. Statutul PSD spune că preşedintele partidului este ales şi demis cu votul tuturor membrilor. Aşadar, Dragnea nu poate fi dat jos prin votul delegaţilor care participă la Congres, ci numai prin votul tuturor social-democraţilor cu carnet de partid. Forma actuală a statutului a fost adoptată pe vremea când PSD era condus de Victor Ponta, din dorinţa fostului premier de a-şi securiza funcţia de preşedinte al partidului. Acum, măsura de protecţie impusă de Ponta i se potriveşte mănuşă lui Liviu Dragnea, marele său rival.

Cu toate că este de neclintit din fotoliul de lider al PSD, Liviu Dragnea a anunţat că va cere un vot de confirmare la Congres. Însă votul va fi unul pur simbolic: liderul PSD va arăta că domină în continuare partidul, în condiţiile în care a purtat două bătălii intense cu Sorin Grindeanu şi cu Mihai Tudose, ambele câştigate. Tocmai ca să dea mai multă importanţă votului simbolic, mai multe organizaţii judeţene apropiate de Liviu Dragnea au votat deja rezoluţii în care îşi arată devotamentul pentru liderul PSD. Care ar fi miza? Surse politice au declarat pentru „Adevărul“ că Dragnea ia în calcul să ceară prelungirea mandatului de preşedinte la Congres.

Potrivit statutului, liderul PSD este ales pentru o perioadă de patru ani. În cazul lui Dragnea, mandatul expriră în toamna anului viitor, fix în preajma alegerilor prezidenţiale. „2019 e an cu două rânduri de alegeri – europarlamentare şi prezidenţiale - aşa că există discuţii ca mandatul preşedintelui PSD să fie prelungit cu un an, astfel încât în 2019 să ne concentrăm pe bătăliile importante, nu pe lupte interne pentru şefia partidului“, au declarat surse din conducerea PSD pentru „Adevărul“. Deci votul simbolic pentru Liviu Dragnea s-ar putea transforma, concret, într-o prelungire a mandatului de preşedinte până în 2020, deşi, strict legal, ar fi mai întâi nevoie de modificarea statutului PSD. „Nu e o problemă pentru Dragnea să obţină o derogare, în condiţiile în care controlează întreg partidul“, a explicat unul dintre vicepreşedinţii PSD.

Marea miză: cine va fi numărul doi în partid
Adevărata bătălie se va da pentru funcţia de preşedinte executiv al PSD, deţinută în acest moment de Niculae Bădălău, ieşit din graţiile lui Liviu Dragnea după ce a susţinut revolta lui Mihai Tudose. Potrivit surselor „Adevărul“, cele mai mari şanse pentru a deveni numărul doi în partid le avea senatorul Claudiu Manda, şeful Comisiei de Control SRI şi partenerul de viaţă al Olguţei Vasilescu. Numai că Manda l-a dat de gol pe Dragnea că a participat la chermezele organizate de SRI, în contextul în care liderul PSD se războieşte verbal cu aşa-zisul „stat paralel“. Săptămâna trecută, după audirea lui George Maior, fost director al SRI, Manda a confirmat că Dragnea a participat la o petrecere de Crăciun alături de Victor Ponta, Laura Codruţa Kovesi, Livia Stanciu (pe atunci preşedintele Curţii Supreme) şi şefii serviciilor secrete. Potrivit surselor citate, Dragnea e foc şi pară pe Manda, deci l-a tăiat de pe lista de candidaţi la funcţia de preşedinte executiv. 

Ar fi păgubos pentru domnul Dragnea să-i elimine pe cei care au puncte de vedere diferite. Ecaterina Andronescu, senator PSD

În aceste condiţii, au mai rămas doi favoriţi pentru a doua funcţie din partid: Marian Neacşu şi Mihai Fifor. Primul este secretar general al PSD şi e cunoscut în partid ca „mâna dreaptă a lui Dragnea“. Neacşu este condamnat cu suspendare, după ce şi-a anagajat fiica la biroul parlamentar, însă problemele penale nu mai sunt o piedică pentru a ocupa funcţii în partid sau chiar în Guvern: premierul Viorica Dăncilă n-a renunţat la consilierul său pe economie, Darius Vâlcov, în ciuda faptului că a fost condamnat la 8 ani de închisoare în primă instanţă.

Ministrul Apărării, Mihai Fifor, este şi preşedintele Consiliului Naţional al PSD, for decorativ în partid, deci ar putea fi avansat în funcţia de preşedinte executiv, mai ales că e unul dintre puţinii oameni în care Dragnea are încredere maximă.

Se strânge o brumă de opoziţie
Numai că rivalii lui Dragnea – deşi puţini - au pus şi ei ochii pe funcţia lui Bădălău. Potrivit surselor citate, Ecaterina Andronescu e decisă să intre în competiţie împotriva protejaţilor lui Dragnea. În primul rând, Adronescu are de luat o revanşa personală faţă de liderul PSD, care a refuzat să o numească în funcţia de ministru al Educaţiei în urmă cu o lună. În al doilea rând, Ecaterina Andronescu este susţinută de tabăra formată din: Marian Oprişan, Codrin Ştefănescu şi Gabriela Firea, toţi trei aflaţi la cuţite cu liderul PSD. „Ar fi păgubos pentru domnul Dragnea să-i elimine pe cei care au puncte de vedere diferite“, a spus Ecaterina Andronescu, la Realitatea TV. Marian Oprişan şi Gabriela Firea vor candida pentru o funcţie de vicepreşedinte, în timp ce Codrin Ştefănescu ar vrea să-şi păstreze funcţia de secretar general.

Curăţenie printre vicepreşedinţi
Fostul premier Mihai Tudose va pierde şi funcţia de vicepreşedinte în partid, după ce s-a răsculat faţă de Dragnea. Nici Gheorghe Şimon, fost ministru al Economiei în Guvernul Tudose, nu va mai rămâne în conducerea PSD. Ionuţ Vulpescu şi Nicolae Bănicioiu, doi dintre liderii apropiaţi de Victor Ponta, vor fi şi ei îndepărtaţi, iar Georgian Pop şi Doina Pană au şanse mici să mai fie realeşi vicepreşedinţi. Potrivit unor surse din conducerea PSD, pe funcţiile de vicepreşdinţi vor veni Şerban Nicolae, Liviu Pleşoianu, Claudiu Manda şi Marcel Ciolacu, ultimul fiind şi el reevaluat de Dragnea după ce trecuse în tabăra lui Tudose. Vicepreşdinţii PSD fac parte din Biroul Permanent (BPN) al partidului şi din Comitetul Executiv (CEX), forurile de conducere unde Dragnea vrea să aibă majoritate cât mai confortabilă.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite