era pus la zid pentru că a apărut la Antena 3, un alt subiect a început să se propage rapid în online şi nu numai. Anume insinuarea acestuia că ar putea candida la prezidenţiale din partea USR-PLUS. La început, ca mulţi alţii, probabil, am ridicat din sprâncene. Dan Barna la prezidenţiale? De ce? Chiar nu are altceva mai bun de făcut? La o privire mai atentă, însă, am observat în fundal un curent de opinie, fragil, ce e drept, aproape insesizabil, în care Barna era prezentat drept un bun candidat la prezidenţiale, concurent potrivit pentru Iohannis etc. etc. Hm, nu e bine, m-am gândit, văzând cine semna respectivele articole de opinie. Nu poate fi atât de naiv încât să cadă într-o asemenea capcană. Manipulare clasică: dacă n-ai reuşit să-l distrugi prin baraj mediatic, aplici tactica inversă. Adică îl gâdili la ego şi speri să se facă de râs. Ei bine, asta s-a şi întâmplat. Pierzând busola în ce priveşte semnificaţia votului din 26 mai, precum şi dimensiunea propriei persoane, la scurt timp după aceea, sfătuit cel mai probabil şi de membri de partid sau apropiaţi, Dan Barna a început să lanseze semnale contradictorii, sugerând chiar că ar putea candida la prezidenţiale din partea USR-PLUS.

Evident, acest lucru ar fi o mare eroare. Şi asta nu doar pentru că tracţiunea notorietăţii lui Dan Barna este în continuare foarte scăzută, cu perspective slabe de creştere pe termen scurt şi mediu, ci şi pentru că, deşi corect, deşi decis, sau apăsat, sau concludent în ceea ce spune, rămâne totuşi foarte plictisitor şi, aspect foarte important, complet lipsit de emoţie. Sigur, acest lucru este valabil şi pentru Klaus Iohannis, doar că, spre deosebire de acesta din urmă, Dan Barna nu ar avea, ipotetic vorbind, avantajul unui vot anti-Victor Ponta, sau alt personaj asemănător. Nu, el ar concura împotriva lui Klaus Iohannis, în faţa căruia ar pierde cu un scor zdrobitor, din simplul motiv că în această ecuaţie Klaus Iohannis nu ar fi văzut ca fiind personajul negativ, ba chiar dimpotrivă, iar alegătorul român s-a obişnuit să citească alegerile prezidenţiale în această cheie. Iar într-un astfel de caz, singurul rezultat ar fi acela că şi-ar arunca partidul în disoluţie. Sigur, pe de altă parte conglomeratul USR-PLUS nu e într-o situaţie simplă, membrii USR sunt frustraţi faţă de ceea ce lor li se pare a fi un raport inechitabil de forţe, în care ei au investit mai mult şi de mai mult timp pentru ca lucrurile să ajungă în acest punct et. etc. Lăsând la o parte aceste frustrari, însă, realitatea rămâne aceeaşi: orice altă nominalizare la prezidenţiale în afara lui Dacian Cioloş din partea USR-PLUS ar însemna un cartuş tras complet aiurea, care ar arunca partidul într-o degringoladă mai mare decât e deja.     

Sigur, pe de altă parte, nu e deloc clar cum a ajuns Dan Barna chiar şi să fie într-o asemenea discuţie, dar, na, până la urmă când eşti în mijlocul evenimentelor poate că e un pic mai greu să discerni cum stau lucrurile în realitate. Nu putem decât să sperăm că această construcţie politică va avea maturitatea de a răspunde aşteptărilor celor care i-au trimis acolo unde sunt.