Cine e Dan Barna, candidatul USR-PLUS la prezidenţiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Barna. FOTO Inquam Photos / George Călin
Dan Barna. FOTO Inquam Photos / George Călin

Dan Barna, candidatul Alianţei 2020 USR-PLUS la prezidenţiale, e parlamentar la primul mandat, care în timpul guvernării tehnocrate a fost secretar de stat. Barna a preluat şefia USR în 2017, la câteva luni după demisia lui Nicuşor Dan.

Liderul USR, Dan Barna, va fi candidatul Alianţei 2020 USR-PLUS pentru alegerile prezidenţiale din toamnă, decizie luată de reprezentanţii celor două formaţiuni. Astfel, Barna va intra într-o competiţie directă cu cel puţin un candidat mult mai experimentat în viaţa politică, adică Klaus Iohannis. 

Dan Barna a doar două teste electorale de când a intrat în politică. Primul a fost în 2016, când a fost ales deputat de Sibiu. Al doilea a fost cel al europarlamentarelor, deşi nu a candidat pe liste. 

Jurist la bază, Dan Barna a lucrat aproape peste 10 ani pe proiecte europene, acesta fiind rând pe rând consultant tehnic, expert evaluator sau trainer. În 2015, odată cu Guvernul Cioloş, Dan Barna a ajuns pe funcţia de secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene, acolo unde a lucrat direct cu Cristian Ghinea, coleg cu el în Parlament până de curând. 

La Congresul USR din 2017 acesta a fost văzut drept reprezentatul aripii liberale şi unul dintre principalii militanţi pentru poziţionarea partidului împotriva iniţiativei Coaliţiei pentru familie de a redefini familia în Constituţie.

În competiţia pentru şefia USR, Barna l-a învins pe senatorul Vlad Alexandrescu, după ce un alt competitor, Cristian Seidler, a ales să se retragă. Barna a fost şi printre cei care a promovat ideea unei colaborări cu PLUS pentru europarlamentare, fiind de acord cu cerinţele venite din partea formaţiunii lui Cioloş pentru poziţiile de pe listă, deşi unele voci din interior ar fi vrut o altă formă, mai avantajoasă pentru USR.  

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite