Cine sunt dinozaurii din partide care n-au mai prins lista pentru parlamentare

Cine sunt dinozaurii din partide care n-au mai prins lista pentru parlamentare

Crin Antonescu şi Vasile Blaga au ajuns la finalul carierei politice

În cursa pentru alegerile din toamnă nu vor mai intra mai mulţi politicieni cu greutate. În spatele deciziei lor de a renunţa la politică sunt motive care variază de la dorinţa de a ieşi de sub lumina reflectoarelor după eşecuri în alegeri până la faptul că sunt certaţi cu legea, fiind în vizorul DNA în diferite dosare de corupţie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Poate cel mai cunoscut nume care îşi încheie cariera de parlamentar e fostul preşedinte al PNL, Crin Antonescu, parlamentar care şi-a început activitatea în Legislativ în 1992. După şase mandate, fostul preşedine liberal a precizat că în spatele plecării sale din fruntea PNL şi a deciziei de a se retrage din spaţiul public nu stă nicio conspiraţie, ci dorinţa sa de a spune stop după peste 20 de ani de Legislativ. Ceea ce nu a spus fostul preşedinte al liberalilor, devenit şi preşedinte interimar al României în vara lui 2012, e că acesta înregistrase numeroase eşecuri într-un interval scurt de timp, cele mai răsunătoare fiind ruperea USL în februarie 2014 şi scorul slab scos la europarlamentarele din primăvara aceluiaşi an.

Fostul copreşedinte al PNL, Vasile Blaga, s-a retras de la conducerea partidului şi a anunţat că nu-şi va depune candidatura după ce a intrat în vizorul DNA, fiind urmărit penal pentru trafic de influenţă, într-un dosar care vizează finanţarea campaniei electorale din 2012.

Un al liberal care nu va mai candida este deputatul Ludovic Orban. Fost ministru al Transporturilor în perioada 2007-2008, Orban a fost trimis în judecată pe 17 mai, fiind acuzat de folosire a influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite. De altfel, în primăvara acestui an, liberalul a ieşit singur din cursa pentru locale în urma acuzaţiilor DNA. De asemenea, fostul pim-vicepreşetinte al PNL şi ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Dan Motreanu, a decis pe ultima sută de metri să nu mai candideze. Motrean a fost trimis în judecată de DNA în septembrie 2015, pentru spălare de bani, fiind acuzat că a primit 250.000 de euro pentru finanţarea campaniei electorale din 2008.

Alţi liberali cu vechime în Parlamenta care nu se vor regăsi pe liste sunt Puiu Haşotti, Petre Roman, Nini Săpunaru, Traian Igaş şi Mariana Câmpeanu.

Şova, trimis acasă

Vicepreşedintele Senatului Ioan Chelaru, parlamentar de trei mandate şi principalul jurist al PSD, a decis să se retragă din viaţa politică şi să se ocupe de Cabinetul său de avocatură. Chelaru ar fi trebuit să fie propunerea PSD pentru Curtea Constituţională , însă a fost retras pe ultima sută de metri de către Liviu Dragnea. Chelaru este autorul legii avocaturii, proaspăt adoptată de Parlament.

În prezenat senator de Olt, Dan Şova a fost promovat de prietenul său Victor Ponta, mai întâi, în funcţia de ministru pentru Relaţia cu Parlamentul, apoi în cea de ministru delegat pentru proiecte de infrastructură, iar în Guvernul Ponta 3 a deţinut funcţia de ministru al Transporturilor. Pentru a-l salva pe Dan Şova de arestare, Senatul a ignorat legea şi Curtea Constituţională (CCR).

Lista politicienilor la final de carieră

PNL: 

NUME FUNCŢIE NR. MANDATE PARLAMENTAR
Crin Antonescu  fost preşedinte PNL 6
Vasile Blaga fost preşedinte PDL 5
Ludovic Orban fost ministru al Trasporturilor 2
Dan Motreanu fost ministru al Dezvoltării Rurale 3
Petre Roman fost premier 5
Puiu Haşotti fost ministru al Culturii 5
Traian Igaş fost ministru de Interne 3
Mariana Câmpeanu fost ministru al Muncii 2
Mircea Toader fost lider de grup PDL 3
Costică Canacheu fost secretar general-adjunct al PNL 5
Nini Săpunaru fost secretar de stat 4
Marin Almăjanu fost vicepreşedinte PNL 3
Gheorghe Dragomi fosdeputat 3
Andreea Paul fostă consilieră a premierului Emil Boc 1

 

PSD:

NUME FUNCŢIE  NR. MANDATE PARLAMENTAR
Ioan Chelaru vicepreşedinte al Senatului 3
Dan Şova fost ministru al Transporturilor 2
Rodica Nassar fost vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor 4
Bogdan Niculescu Duvăz deputat 7
Anghel Stanciu fost vicelider al deputaţilor PSD 6
Petre Daea deputat 3

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările