Parlamentul României 2016-2020: Deputaţii (în funcţie la momentul analizei, august 2020) 221-250 din 319, în ordine alfabetică.

PONTA Victor Viorel

1972 (48 ani) - Deputat Pro Romania 2016-2020

Educaţia nu e trecută în "CV"-ul de pe site-ul Parlamentului, nici ce a lucrat înainte de a fi deputat, de aproape 20 de ani, ministru, prim-ministru etc. Limbile străine sunt mai multe decât la majoritatea colegilor.

POP Andrei

1991 (29 ani) - Deputat PSD 2016-2020

Domnul Andrei Pop este orientat către servicii în interesul public global şi cu un simţ profund al scopului, indiferent de amploarea provocării. Mai precis spus, interesul public global gravitează în jurul Orion SRL Str. Viilor, nr.96, 920081 Slobozia (România), unde domnul Andrei Pop s-a pregătit pentru a intra în Parlament la vârsta de 25 de ani, aripa vorbitorilor de engleză.

POP Georgian

1975 (45 ani) - Deputat PSD 2016-2020

Sociologie şi master la Universitatea din Bucureşti, doctorat tot acolo când era deja deputat, ceva pe la Colegiul Naţional de Apărare şi la Academia Naţională de Informaţii desigur. Domnul Georgian Pop intra la scurt timp în Parlament ca să consilieze, îi place locul şi decide să rămână pe termen lung. Deputat de 12 ani.

POP Tudor Rareş

1980 (40 ani) - Deputat USR 2016-2020

O facultate de jurnalism, dar nu spune unde – probabil una dintre acelea care sunt doar facultăţi, nu şi universităţi. 10 ani Copywriter la cele mai cunoscute agenţii de publicitate, deputat în grupul restrâns al celor vorbitori de engleză şi de franceză.

POPA Florin

1954 (66 ani) - Deputat PSD 2016-2020

Economist la ASE-ul de mai demult, lucrează tot timpul la stat în Galaţi. Domnul Florin Popa se ocupă de pâine şi vin la început, apă şi fier mai încolo, administrator public al oraşului, viceprimar, deputat vorbitor doar de limba română.

POPA Mihai Valentin

1965 (55 ani) - Deputat Pro Romania 2016-2020

Domnul Mihai Valentin Popa asimilează rapid cunoştinţele şi informaţiile din mediul de lucru, dar această abilitate sociala i se atrofiază când vine vorba despre limbile străine. Schimbă ingineria pe drept după 7 ani, când termină a doua facultate la Sibiu, şi e avocat şi consilier în Făgăraş şi Braşov de atunci, deputat.

POPA Ştefan Ovidiu

1985 (35 ani) - Deputat PSD 2016-2020

Domnul Ştefan Ovidiu Popa este prietenos, răbdător; calm, liniştit şi deschis spre noi abilităţi. Face liniştit liceul la Feteşti, apoi se mută la Craiova pentru o licenţă în economie şi încă una în ştiinţe juridice şi master, în paralel, amândouă la stat. Studiază din 2015 expertiza contabilă la un master în Sibiu, dar atât de răbdător, că nici acum nu l-a terminat. Economist si apoi jurist la S.C SERVCET S.A, Str. Regina Maria, Rm.Vâlcea, Jud. Vâlcea apoi deputat vorbitor de engleză la 31 de ani, pentru care nu a mai avut atâta răbdare ca în alte părţi.

POPESCU Mariana Venera

1974 (46 ani) - Deputat Minoritati 2016-2020

Unul dintre cei câţiva "parlamentari-fantomă" din România, nu găseşti nicio informaţie relevantă despre dânsa. Nu are CV pe site-ul Parlamentului, nu am văzut nici pe Internet. Ori e ceva în neregulă cu dânsa, şi a avut grijă să-şi şteargă toate urmele, ori e cu totul antisocială. Oricum, o mare dovadă de dispreţ faţă de cei pe care îi reprezintă, şi faţă de cetăţenii români, în general. Cu atât mai mult cu cât aproape toţi ceilalţi colegi ai săi respecta măcar nişte reguli minimale de politeţe politică şi socială publicându-şi CV-urile, chiar dacă adesea stângaci şi pline de greşeli...

POPESCU Nicolae Daniel

1981 (39 ani) - Deputat USR 2016-2020

Ca să arate că ştie limbi străine şi să iasă în evidenţă, domnul Nicolae Daniel Popescu şi-a pus CV-ul în engleză – singurul de acest fel pe care l-am văzut până acum pe site-ul Parlamentului. Are team spirit şi excellent communication with people at all levels and of all backgrounds, dar nu reiese foarte clar dacă şi atunci când aceştia vorbesc doar româneşte.

Face law-ul la particulară la Iaşi şi nu rezistă tentaţiei unui postgraduate programme în security and good governance EQF level 7 la “Carol I” Naţional Defence University, Bucharest. No or secret job for a few years at the beginning, but information and research officer, regional specialist and then information development manager with UK National Academic Recognition Information Centre for 10 years, prior to hiş MP job.

POPESCU Pavel

1987 (33 ani) - Deputat PNL 2016-2020

Domnul Pavel Popescu termină un liceu de informatică în Timişoara, după doi ani începe o facultate de economie la Universitatea de Vest din Timişoara şi o termină după 6 ani la una privată la Arad, cu puţin timp înainte de a deveni deputat. Lucrează în câteva locuri din Timişoara, după care pleacă în Norvegia şi se face muncitor, ajungând şef de echipă după doi ani. Face puţin IT, pare să înceapă chiar un business acolo, însă dorul de ţară e prea mare, aşa că se întoarce în Patrie şi de la 29 de ani îşi încearcă norocul şi în Parlament, aripa vorbitorilor de engleză şi norvegiană. E extrem de sociabil, are "leadership şi competente manageriale avansate", probabil experimentate pe muncitorii norvegieni.

POPESCU Virgil Daniel

1968 (52 ani) - Deputat PNL 2016-2020, Ministrul Economiei, nov. 2019 -

Facultatea de Automatică la Politehnica din Bucureşti, în vremea în care intrai mai uşor în camera de tezaur a Băncii Naţionale decât acolo, doctorat în management la Craiova, la scurt timp şi nelungit, terminat când trebuie. Nu rezistă să nu-şi pună şi nişte certificate de absolvire pe care, dacă i-ar explica cineva ce efect produc, prin comparaţie cu ce a făcut mai înainte, le-ar scoate urgent din CV.

Domnul Virgil Popescu începe o carieră academică la Universitatea din Craiova, după care se duce la ceva mai bine plătit, unde conduce staţiile PECO din Mehedinţi. Revine la catedră la Universitatea din Craiova după doctorat, unde ajunge până la gradul de conferenţiar, publică, dar din 2007 primeşte funcţii publice înalte în guvern, apoi deputat, ministru. Vorbeşte engleză şi franceză şi ştie să scrie orice în Word.

PREDA Cezar Florin

1959 (61 ani) - Deputat PNL 2016-2020

Domnul Cezar Florin Preda sau confundă CV-ul cu altceva, sau face un fals în declaraţii publice, pentru că scrie că anexează foile matricole, adeverinţele, certificatele, diplomele şi cu ce altceva si-a mai umplut dânsul CV-ul, dar acestea nu sunt nicăieri de găsit!

Inginer metalurgist la Politehnica din Bucureşti, doctorat în mecanică la Ploieşti început în primul mandat de deputat şi terminat în al doilea, a doua facultate la ASE, publică între 2007 şi 2010. Domnul Cezar Preda lucrează câţiva ani ca inginer la Buzău, dar după revoluţie se instalează pe termen lung în Primăria din Buzău: viceprimar, director etc. Câţiva ani director la companii private în domeniul salubrităţii, după care deputat, de aproape 20 de ani, în comisia vorbitorilor de franceză şi puţin de engleză.

PREDOIU Cătălin

1968 (52 ani) - Deputat PNL 2016-2020, Ministrul Justiţiei nov. 2019 -

Dreptul la Universitatea din Bucuresti când se intra foarte greu şi făceai scoală cu profesori pe care îi respectai, doctorat. Avocat imediat după aceea, de 30 de ani, adică, predă la facultatea la care a învăţat, scrie articole şi cărţi în domeniul său juridic, una chiar premiată de către Academia Română, dar şi eseuri şi alte texte. Apoi politician, parlamentar, ministru (şi tehnocrat, înainte de a intra în partid, şi politic), vorbitor de engleză şi franceză.

PRESURĂ Alexandra

1984 (36 ani) - Deputat PSD 2016-2020

Bacalaureat la 20 de ani, în Caracal, economist la Universitatea din Craiova, un master la Spiru Haret. 7 ani economist în str. M. Kogălniceanu, nr.9, Craiova (România) la Biblioteca Judeţeană Alexandru şi Aristia Aman după care deputat, desigur, la 32 de ani. Doamna Alexandra Presură are "abilităţi foarte bune de comunicare, Capacitate de asimilare de noi informaţii şi abilităţi (cu excepţia celor de limbi străine), capacitate foarte bună de motivare a echipei (despre care echipă o fi vorbind?), o foarte bună stăpânire a utilizării internetului, motoarelor de căutare şi a reţelelor sociale..."

PRIŞCĂ Răzvan Sorin

1987 (33 ani) - Deputat PNL 2016-2020

Un tânăr domn pe care pare să-l irite absolut minimala datorie morală şi civică de a-şi pune un CV decent pe pagina Parlamentului, ca să vadă oamenii de ce au ales un deputat de 29 de ani care nu vorbeşte limbi străine. Din puţinul pe care ni-l aloca, vedem o facultate de economie la stat, la Arad, apoi una de drept la o particulară, tot în Arad, după care se pare că a descoperit că şi Clujul, oraşul său natal, are universităţi, şi începe un doctorat ce pare să fie din acelea eterne.

PRISNEL Alexandru Claudiu

1982 (38 ani) - Deputat USR 2016-2020

Nu îşi pune un CV alături de ceilalţi, pe site-ul Parlamentului, dar povesteşte electoral câte ceva despre dânsul pe site-ul partidului său politic. Domnul Alexandru Claudiu Prisnel începe foarte citadin, cu Liceul Sfântul Sava, olimpiade internaţionale, Massachusetts Institute of Technology, după care povestea intră în ceaţă şi se termină pasunist, în Poiana Mare din Dolj, unde domnul Alexandru Claudiu Prisnel cultiva de-ale gurii ca să poată trăi, ascultă zumzetul albinelor, cugetă şi calculează nivelul şomajului şi se oripilează de modul în care parlamentari a două partide rivale folosesc pârghiile puterii de 27 de ani încoace.

PRUNĂ Cristina Mădălina

1984 (36 ani) - Deputat USR 2016-2020

Şi o doamnă din grupul numeros al parlamentarilor care vorbesc patru limbi străine... ASE, master în Franţa şi în Marea Britanie, altă specializare tot în Franţa. La capitolul "activitate profesională" sunt înşirate diverse joburi în Paris, Viena, Bruxelles şi Bucureşti, dar puse în aşa fel încât să nu înţelegem mai nimic din ce a făcut acolo, dacă doamna Cristina Prună a fost angajată sau colaboratoare, cine erau aceia care îi plăteau – dacă era plătită pentru ce făcea...

RĂCUCI Claudiu Vasile

1971 (49 ani) - Deputat PNL 2016-2020

Limba maternă: Română – experimentat, Limbă străină: Engleză – mediu. Domnul Claudiu Vasile Răcuci a făcut o facultate de agronomie la Craiova, la vremea ei, apoi şi una de silvicultura, la aceeaşi universitate însă cu aproape 20 de ani mai târziu, plus un master în agronomie, acela nu se ştie când şi unde. Se pare că le-a făcut doar din plăcerea studiului, pentru că nu am văzut vreo legătură, cât de mică, între acestea şi joburile dânsului: 5 ani distribuţie FMCG, apoi 10 ani manager de logistică şi operaţiuni la Bergenbier, multinaţională pe care o lasă pentru onorantele CENTRUL REGIONAL de RECONVERSIE PROFESIONALĂ, TÂRGU MUREŞ şi SC. APA CTTA, BLAJ, adică furnizorul de apă şi canal din oraş, la care dânsul este inginer de marketing şi în prezent - şi înţeleg că i-au păstrat postul, în speranţa că se va întoarce la ei după jobul de parlamentar. Nu a dat multe detalii, ne lasă pe noi să ne imaginăm ce şi cum marketează domnul Claudiu Vasile Răcuci canalizarea din Blaj.

RADU Anişoara

1968 (52 ani) - Deputat PSD 2016-2020

Doamna Anişoara Radu e o "linguriţă de afaceri" (Business coch)! Ne pune o luuuuuuungă lista de cursuri pe care niciun angajator serios nu le poate lua în seamă, probabil ca să uităm să calculăm la ce vârstă a terminat Româno-Americană şi să vedem că rezultatul e 34. Directoare generală precoce la SC RADU & NARCISA SNC, Tulcea, Producţie/ Comerţ, 10 ani, simte Chemarea şi acceptă postul de directoare la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Tulcea. Apoi, preşedinta Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, directoare economică la SC Narcisa-Mob Design SRL, Tulcea, Producţie/ Comerţ, deputat vorbitor de romană şi utilizator competent de "internet explorer".

RADU Nicolaie Sebastian Valentin

1971 (49 ani) - Deputat PSD 2016-2020

Domnul Nicolaie Sebastian Valentin Radu e unic în Parlament! Nu am mai întâlnit pe cineva acolo care să cunoască sedre şi sisfd, nişte abilităţi pe care domnul Nicolaie Sebastian Valentin Radu le-a dobândit la locurile de muncă, însă nu am reuşit să identific la care. De fapt, par să fie atât de deosebite, încât nimeni altcineva din lume nu pare să le mai fi dobândit, sau măcar să fi auzit de ele.

Domnul Nicolaie Sebastian Valentin Radu a făcut un liceu industrial la Buzău şi după 4 ani s-a înscris la un colegiu de tehnică dentară, la Universitatea Apollonia. Nu am ştiut prea bine unde să încadrez asta în statisticile noastre, însă am trecut studiile ca facultate, până la urmă.

După ce a terminat tehnica dentară, domnul Nicolaie Sebastian Valentin Radu pare să fi plecat într-o croazieră de 6 ani pe oceanele lumii, lucrând în departamentul de mâncare şi băuturi al Princess Cruises. Apoi, cu banii obţinuţi, s-a întors în Patrie şi a lucrat 10 ani la ceva cu "dent" în coadă, dintre care la una a fost asociat. Cu experienţa dentară câştigată devine viceprimar la municipiului Buzău şi apoi deputat vorbitor de trei limbi străine.

RĂDULESCU Alexandru

Asociaţia Europeană pentru Servicii Lingvistice de Calitate s-a străduit să îl înveţe engleză pe domnul Alexandru Rădulescu, însă nu au avut mare succes, din câte se vede. I-au dat o diplomă, totuşi, şi tare curios aş fi să văd şi eu ce scrie în ea. La franceză, însă, domnul Alexandru Rădulescu stă bine, a fost şi o specializare la facultatea de geografie pe care a terminat-o la Iaşi, la stat, cu o mică întârziere. Şi tot acolo a făcut şi un master după 10 ani.

Domnul Alexandru Rădulescu a predat mai bine de 20 de ani geografia în str. Sucevei, nr. 105, Fălticeni, la Colegiul Naţional Nicu Gane Fălticeni, a militat sindical, după care a optat pentru un job de deputat.

RĂDULESCU Cătălin Marian

1962 (58 ani) - Deputat PSD 2016-2020

Domnul Cătălin Marian Rădulescu are cel mai original "CV" dintre toţi deputaţii. Începe cu numele şi profesia soţiei, continuă cu fiica, numele şi profesiile mamei şi tatălui, numele bunicului şi informaţii despre ce a făcut şi ce i s-a întâmplat acestui bunic, la fel şi pentru unul dintre unchii săi. Dar nu spune despre "domeniul ocupaţional" mai mult decât trei cuvinte, "Deputat în Parlamentul României". În schimb, face o listă cu 34 de nume de persoane care pot da referinţe despre dânsul, cu funcţii şi distincţii detaliate, plus câteva greşeli de gramatică. O altă listă, la fel de lungă şi tot cu multe greşeli, ne expune activităţile politice ale domnului Cătălin Marian Rădulescu din 1989 şi până în ianuarie 2017. Secţiunea de studii e mai scurtă, cu o facultate de medicină generală de 5 ani (!?) la Timişoara. Nici secţiunea de limbi străine nu e lungă, fiind de reţinut de acolo un "engleza mediu".

RĂDULESCU Dan Răzvan

1981 (39 ani) - Deputat USR 2016-2020

Domnul Dan Răzvan Rădulescu a atras atenţia autorităţilor în privinţa stării parcului municipal Ploieşti, un proiect de 15 milioane de euro sortit eşecului. Alături de o echipă, a toaletat aleile şi a udat vegetaţia, după care a popularizat acţiunea pe Facebook. Apoi s-a implicat, alături de Eco Natura Comunităţii Băicoi, în igienizarea pădurii locale, sub egida „Let's Do It, România“. Se pare că au participat câte 7 voluntari la fiecare dintre aceste proiecte, pentru că Domnul Dan Răzvan Rădulescu are experienţă organizatorică, fiind responsabil al unei echipe formate din 7 oameni. Dacă ar fi participat câte 9 în fiecare echipă, de pildă, competentele şi aptitudinile organizatorice ale domnului Dan Răzvan Rădulescu ar fi fost şi mai solide.

Domnul Dan Răzvan Rădulescu a făcut liceul în Str. Nalbei 4, 100457 Ploieşti, facultatea în Str. Mihail Kogălniceanu 1, 400084 Cluj-Napoca (România), are un certificat din Str. Valter Mărăcineanu 1-3, 053120 Bucureşti (România) şi de 7 ani e doctorand în str. Mihail Kogălniceanu 12-14, Cluj- Napoca.

A fost profesor de istorie în str. Retezat 16, 405240 Cluj-Napoca (România), muzeograf în Bd. Independenţei 1, 100028 Ploieşti (România), a predat 6 ani istoria artelor în str. Democraţiei 60-62, Ploieşti (România) şi în Str. Bobâlna 87, 100542, Ploieşti (probabil tot România n.r.), după care deputat fără adresă, vorbitor de engleză şi franceză.

RĂDUŢ Violeta

1981 (39 ani) - Deputat PSD 2016-2020

Doamna Violetă Răduţ e perseverentă şi ambiţioasă. Ingineră la Bioterra la frumoasa vârsta de 27 de ani, după 8 ani începe un master la SNSPA, pe care încă îl aprofundează, de 4 ani încoace. Directoare de marketing la SC Givi Service SRL, doamna Violetă Răduţ simte Chemarea către lucrul la stat şi se face inspector al activităţilor culturale, sportive şi de tineret în Primăria Municipiului Alexandria, str. Dunării, nr. 139. Şi tot la Primărie a eliberat şi monitorizat autorizaţii, acorduri şi avize taximetrie şi comerţ timp de 6 ani, perioada optimă de pregătire pentru jobul de deputat care a urmat. Acolo, la ghişeul de eliberare a autorizaţiilor de taxi cred că a învăţat bine engleza doamna Violetă Răduţ, pentru că toate permisele de conducere sunt bilingve, se ştie.

RAEŢCHI Ovidiu Alexandru

1979 (41 ani) - Deputat PNL 2016-2020

Ştiinţe politice la SNSPA în 2002, consilier 10 ani pe la Parlament până a reuşit să îşi ia şi legitimaţie de deputat, începând cu 2012. La al doilea mandat, însă, s-a întâmplat ceva interesant în viaţa domnului Ovidiu Alexandru Raeţchi: a reizbucnit un dor de învăţătură de neoprit. A scris mult şi până atunci, a publicat în permanenţă, însă în 2017 începe 2 mastere în paralel la Universitatea din Bucureşti, unul în „Civilizaţie ebraică” la Facultatea de Litere şi celălalt în “Societăţi islamice” la Facultatea de Limbi Străine. Perfect simetric aşadar, şi temporal şi confesional-ideologic, ca să nu se supere nimeni. Imediat după care a început şi două doctorate simultan: ”Între moderare şi jihadism. Un secol de căutări ideologice pentru Fraţii Musulmani” la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, şi ”Procesul de pace egipteano-israelian. Canale secrete de negociere premergătoare acordurilor de Camp David (septembrie 1978): filiera românească, filiera marocană şi iniţiativele lui Nahum Goldmann (Congresul Mondial Evreiesc)” la Universitatea Bucureşti, pe care a planificat să le termine în 2022.

RODEANU Bogdan Ionel

1980 (40 ani) - Deputat USR 2016-2020

Domnul Bogdan Ionel Rodeanu nu-şi pune CV-ul alături de ceilalţi, pe site-ul Parlamentului, ci pe site-ul sau electoral. Se mândreşte mai întâi că a participat la nişte conferinţe, şi abia după aceea vorbeşte despre facultatea de electronică şi calculatoare şi de încă una, plus un master, toate la universitatea de stat din Galaţi şi la vremea lor. Activist de mic în liga studenţilor, vinde diverse lucruri pentru o firmă privată, apoi simte Chemarea către joburile de la stat şi ia ce se nimereşte, în ultima perioadă părând că şi-a găsit locul în nişte joburi administrative la Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi. Cât despre limbile străine, menţionează în treacăt "engleza", dar lăsându-te să-ţi imaginezi orice în această privinţă.

ROMAN Florin Claudiu

1974 (46 ani) - Deputat PNL 2016-2020

Nu scrie când a făcut amestecul bizar de facultăţi de stat şi private, la Babeş-Bolyai, la Athenaeum şi la Titu Maiorescu, plus diverse nu-se-ştie-ce-sunt-acelea pe la Colegiul Naţional de Apărare, desigur, şi pe unde s-a mai nimerit. Publică şi ceva ce pare chiar serios la Editura Academiei Române, care nu primeşte pe oricine, cu o temă pe care eu n-am reuşit să o leg de vreunul dintre joburile avute sau de altceva din CV-ul său. E lucrul pe care îl apreciez cel mai tare în CV-ul domnului Florin Claudiu Roman, până la noi informaţii, pentru că activitatea sa profesională e mai degrabă oportunistă. După 8 ani într-o funcţie aparent banală în str. Decebal, nr. 27 Alba Iulia, jud. Alba, ajunge în Str. Amiral C-tin Bălescu, nr. 18, Bucureşti, sector 1, secretar general, nu ştiu după ce logică. Şi după aceea încep să curgă sinecurile din diverse consilii de administraţie, pe care eu le cunosc mai bine decât oricine altcineva. Ia din 2012 salariu de la Consiliul Judeţean Alba, după care de la Parlament, din 2016, probabil cu spor de engleză, franceză şi permis de conducere.

ROMAN Ioan Sorin

1970 (50 ani) - Deputat PSD 2016-2020

Poate că domnul Ioan Sorin Român ar fi ajuns un agricultor renumit după studiile de la Liceul Agricol Salonta, dacă nu ar fi avut revelaţia Cunoaşterii la 36 de ani, când a terminat o facultate la Oradea, apoi masterul, fiindcă tot era prin zonă, după care direct în Parlamentul României, de 12 ani. Muncitor în fabrică, 8 ani funcţionar la primăria comunei Cefa, apoi încă pe atât primar, şi gata, deputat vorbitor de romană şi cu permis de conducere!

ROMANESCU Cristinel

1959 (61 ani) - Deputat PNL 2016-2020

Lucrurile sunt simple în cazul domnului Cristinel Romanescu: facultatea la 47 de ani, în domeniul în care a jucat toată viaţa şi în care a câştigat şi ceva medalii şi titluri, adică tenisul de masă. Mai apare un S.C. B90 Impex S.R.L. în CV-ul dânsului, dar s-a sfiit să spună ce este.

ROŞCA Lucreţia

1958 (62 ani) - Deputat PSD 2016-2020

O doamnă doctor cu facultatea la Iaşi, a lucrat în recuperare medicală toată viaţa.

În ultimii 17 ani ca "medic primar – angajator", despre care eu nu ştiu ce înseamnă, dar presupun că angajează pe alţii să lucreze în locul dânsei, fiindcă doamna Lucreţia Roşca e deputat în trei legislaturi la rând, adică de 12 ani...