Cine sunt cei şase deputaţi ProRomânia care vor vota pro-Orban, în ciuda lui Ponta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Constantin a confirmat că votează pentru învestirea Guvernului FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Daniel Constantin a confirmat că votează pentru învestirea Guvernului FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

În ciuda ameninţărilor cu excluderea din partid, mai mulţi parlamentari ProRomânia sunt prezenţi astăzi la votul de învestire al Guvernului şi vor vota în favoarea acestuia. Printre aceştia se regăsesc Sorin Cîmpeanu şi Daniel Constantin, acesta din urmă afirmând înainte de şedinţa plenului că „am votat pentru demiterea guvernului Dăncilă şi susţinem instalarea noului guvern”.

Daniel Constantin, Sorin Cîmpeanu, Mircea Banias, Georgian Pop, Emilia Meiroşu şi Damian Florea sunt parlamentarii Pro România care vor vota pentru învestirea Cabinetului Orban, în cadrul şedinţei plenului reunit de astăzi, în ciuda ameninţărilor cu excluderea din partid. 

„Au fost mai mulţi colegi care au spus că acest guvern trebuie să fie învestit. Nu s-a ajuns la o concluzie, deci majoritatea celor din ProRomânia nu vor veni la vot, dar sunt câţiva oameni care vor fi prezenţi sală: 6-7-8 colegi. Am votat pentru demiterea guvernului Dăncilă şi susţinem instalarea noului guvern. Riscăm să fim arătaţi cu degetul că din cauza noastră nu sunt investiţii, pensii şi salarii”, a declarat înaintea şedinţei de plen deputatul Daniel Constantin.

„Suntem pro-ţară guvernată şi guvernabilă. Este foarte important interesul naţional. Sunt consecvent, cu riscul de a părea monoton”, a adăugat şi deputatul Sorin Cîmpeanu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite